BUCERDEA GRÂNOASĂ - studiu monografic - Spiritualitate

Coloritul spiritual al satului

Folclorul este o enciclopedie poetică vie a vieţii populare. El oglindeşte în forme multiple şi variate sentimentele, gândurile şi năzuinţele poporului nostru în diferite etape de dezvoltare.
Toate datele oferite de materialul folcloric pe care le-am cules până acum dovedesc că cele mai vechi creaţii literare populare s-au păstrat în folclorul obiceiurilor şi mai cu seamă al obiceiurilor legate de muncile de peste an şi sărbători, de momentele mai importante din viaţa omului.
Capitolul despre literatura populară întregeşte astfel monografia satului Bucerdea - Grânoasă incluzând corola datinilor de mare valoare care fac parte din patrimoniul artistic naţional şi au intrat în patrimoniul general al culturii populare europene.
Ceea ce caracterizează, printre altele, folclorul românesc din Bucerdea-Grânoasă este bogăţia obiceiurilor tradiţionale legate de muncile agricole de peste an şi de păstorit. De origine foarte veche, cele mai multe dintre ele s-au păstrat, eventual cu mici modificări.
Printre obiceiurile tradiţionale, cele ale sărbătorilor de iarnă ocupă, datorită amploarei lor, un loc deosebit.
Sărbătorile de iarnă sunt, înainte de toate, sărbătorile schimbării anului. Ele se desfăşoară între 24 dec.-7 ian. având ca punct central Crăciunul şi Anul Nou. Pentru ca aceste sărbători să se facă pe deplin simţite gospodinele îşi pregătesc casele făcând curăţenie, punându-şi covoarele, ”lepedeele” cele mai frumoase. Repertoriul lor bogat cuprinde: colindele, urările de belşug şi de recoltă bogată cu pluguşorul, urarea cu sorcova, turca, irozii şi teatrul cu tematică religioasă.
Se colindă de obicei în seara de Ajun şi în ziua de Crăciun, la colindat participând tot satul. Când se înserează, cete de colindători pornesc să vestească bucuria naşterii Mântuitorului şi, cum este firesc, pornesc colindul de la casa preotului apoi, însoţite de consiliul parohial, urcă în turnul bisericii şi colindă spre ,,cele patru zări”.
Precum colindatul domină sărbătoarea Crăciunului, uratul cu pluguşorul şi buhaiul, jocurile de măşti domină sărbătoarea Anului Nou. Revelionul, în termeni mai noi, este aşteptat cu mare entuziasm de tineri, pentru a se întâlni în diverse locuri din sat. Pentru ca sărbătoarea dintre cumpăna anilor să fie mai plină de viaţă, junii aduceau o orchestră pe care o plăteau cu banii strânşi în noaptea de Crăciun, jucând Irozii. La miezul nopţii îşi face apariţia „buduhala”, o persoană mascată întruchipând: hornarul - cel ce aduce noroc, preotul – pentru a-i boteza, baba-cloanţa, stafia...După plecarea acestora, pe masă se întind mai multe farfurii sub care se pun diverse obiecte: piaptăn, bani, busuioc, oglindă, fiecare având o semnificaţie aparte: mândru, bogat, îngrijit, etc. După ce toate farfuriile au fost rotite fiecare îşi alege una pentru a vedea cum va fi în noul an.
La Bobotează, întregul sat, într-un ritual religios avându-l în frunte pe preot însoţit de prapori, iese la sursa principală de apă a satului unde se face „aghiasma mare”. În preajma Bobotezei preotul colindă casele sătenilor, sfinţindu-le şi lăsându-le aghiasmă pentru tot anul. În casele unde există fete nemăritate, în timp ce gazda închină un pahar de vin cu preotul, acestea încearcă să fure un fir de busuioc pentru a şi-l pune noaptea sub pernă ca să-şi viseze ursitul.
Bucerzenii, fiind foarte credincioşi, respectă sărbătorile religioase de peste an acordându-le o atenţie deosebită celor dedicate Sfinţilor al căror nume îl poartă: Sf. Ioan, Sf. Gheorghe, Sfânta Maria, Sfânta Paraschiva, Sf. Nicolae... Sărbătorile religioase capătă haz prin farse tinereşti dar străvechi: Nicolae este legat noaptea de pat, Gheorghe udă şi urzică fetele nemăritate împreună cu Burduhoasa(un băiat îmbrăcat în frunzare închipuind „încheierea” pădurii).
Deosebit de spectaculoasă este seara dinaintea ,,lăsatului postului mare” când la răscruci de drumuri se fac focuri mari, în jurul cărora copii, învîrtind ,,sâlitele” (mai multe materiale strânse foarte bine şi îmbibate în petrol), rostesc, spre hazul tuturor, fel şi fel de glume: ,,cine şi-o mâncat slănina/ să-i cadă splina,/ cine nu şi-o tors fuiorul/ să-i cadă chiciorul ”. La sfârşit femeile aduc farfurii pline cu plăcinte ,,poale în brâu”, iar bărbaţii îşi laudă vinul, pentru ca apoi să renunţe la el până la Sfintele Sărbători ale Învierii.
O dată cu reînvierea naturii, folclorul obiceiurilor de peste an legat de muncile agricole şi de păstorit intră într-un nou ciclu: de primăvară, vară şi toamnă.
Fiind foarte uniţi, oamenii locului păstrează cu sfinţenie ,,Claca prăşitului” şi ,,Claca culesului”, se ajută mergând unul la celălalt până se termină muncile câmpului, apoi cu mare bucurie se întâlnesc toţi pentru a cinsti recolta bogată a anului fiind un prilej de voie bună, de glumă şi petrecere.
Un loc de cinste îl ocupă ,,îmbrânzitul oilor”, data acestei manifestări populare depinzând de Sfintele Paşti. După ce mieii au fost sacrificaţi, bătrânii satului încep pregătirea pentru acest obicei local. Bucuria acestui eveniment se poate citi pe chipurile arse de soare ale localnicilor care încep să-şi aducă ,,porţile” pentru a-şi face „ocolul”. Aici cu o zi înainte sunt strânse toate oile pentru a fi măsurat laptele. Femeile, cu flori de scunchie (liliac), frumos gătite, participă şi ele cu „măsura”, o cană cu un lemn încrustrat cu măsuri. Punctul culminant îl constituie măsuratul laptelui, în funcţie de acesta făcându-se ierarhia după care se va primi brânza. Finalul este cel mai aşteptat moment, lăsându-se cu o mare petrecere câmpenească.
Pornind de la viaţa satului vechi datinile au cuprins treptat elemente noi de viaţă, dar, atâta vreme cât ideea a rămas neschimbată, aspectul artistic îmbogăţit a rămas în general acelaşi.
Vechi şi noi deopotrivă, bogate, pline de haz şi de satiră obiceiurile satului au colorat şi din fericire încă mai colorează, în contraste aprinse, viaţa satului românesc de astăzi care pare a se îndrepta spre un cenuşiu prea monoton şi lipsit de valori.

Prof. Alina Dulău