sâmbătă, 30 august 2008

STATORNICIE



u n picur numit

sorb dăruindu-se

mult oachiş mă atrage

cum frenetic se sparge


o cheamă

ploaia drăguţa

proptit în rugă neştine

şi vine


se leagănă copt

cristic rotundul

împlinirii iubirii...

finea-i ne-mplinirii!


susţine-se

viaţa – har prin preoţei –

ca de la sine

supremă cicloformă de bine


pic cu pic

fiecăreia-n oază-i

cu doruri cât brazii

s-aşează locului nomazii.


Căpâlna de Jos,

29 August 2008,

Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.


INIŢIERE


Nu pot

nu pot

nu pot gândi

să nu-ţi împărtăşesc

din cele bucurii

ce tainic mă străbat


acelea-s ce mă oţelesc

trezindu-mă din reverii

de care ades m-am îmbătat

tropot pe mânji furaţi

tropot întemeiez

alăturaş cu tine călăresc



pe suple gâturi cabaline

lipim obrazul într-un gând

e evadarea mea cu tine

jăratec mâncând

de emoţii plângând

la tâmple-mi tremur vine


îţi iei de toate

floricele-n luminiş

din vatra-mi grea de spuză plină

pe petale scântei din focul cruciş

trimetem caii înapoi

ucenicii-mi să-i ştiu fără vină.


30 August 2008,

Bucerdea Grânoasă.





VOROAVE ÎN PORŢI



Voroave latente

nespuse rămâie suculente

aprinză-se de ruşine

în coaceri schele de bine


Cu sat cu tot în rugă s-or topi

a bârfei apus a şaptea zi

neavând o astfel de vrere

ce caut eu în şedere!?


Dintotdeauna-n şezătoare

o ştie lună, ştie soare

la sat a bârfei născare

în porţi petrece-se-n uliţa mare


Bună şedere

bun lucru cu seva din ere

frământul la şase zile statorniciră

hodini în duminici tocmiră


Ne-am învăţat cu starea la apus

pustie-i curtea casei harnicului dus

e părăsirea-naltă cât fântâna

se duce soarele cu ziua jupâna.


Coşlariu,

27/28 August 2008.


duminică, 24 august 2008

Calea


CALEA SPRE LUMINĂ,

VENIŢI DE VĂ UMPLEŢI DE EA!

Postul cere o linişte spirituală, retragere, reculegere... o tăcere lăuntrică pentru ca Sfânta Treime să lucreze... deschide-ţi inima creştine! Ascultă-i vocea... şoapta... suspinul Lui din Gheţimani!

În beznă după ce însăşi Luna s-a ascuns, plângând după un nor... în noapte, făclii nărăvaşe caută Lumina, dar nu pentru a I se închina, ci încercarea disperată a inimii lor nedrepte caută să o risipească, să o stingă... L-au găsit căci El mereu este găsit de cei care-L caută, fie ei chiar şi răufăcători... Iuda, împins în faţă, în loc să-I cadă la picioare pentru a cere o binecuvântare, îi sărută obrazul... amar sărut de despărţire; haosul s-aşterne peste grădină, Petru de partea Adevărului, vrea să apere, dar nu i se îngăduie... fug Apostolii, vântul hain al nebuniei umane îi risipeşte iar pe Sfântul lor Păstor se lipesc mâini necurate spre a-L duce la judecată... în noapte Veliar (o altă numire a lui Satan) s-a bucurat...

Paşi rapizi spre sinedriu... preoţi adunaţi, agitaţie de piaţă, veselie că l-au prins după atâtea şi atâtea planuri... de parcă era tocmai planul lor... totul în noapte, în taină, precum şi Veliar lucrează, au adus spre a-l judeca pe Judecător, Mielul e pregătit...

Minciuni se vărsau din gura celor „sfinţi”, Tatăl minciunii le punea pe buze cuvinte mişeleşti; Marele Arhiereu ascultă, nu este convins, căci el vrea ceva mai mult, ceva care să-i satisfacă dorinţa diabolică ce de mult îi sapă sufletul; răspunsul Domnului bucură inima celui „mare”, de bucurie îşi rupe hainele de pe el auzind adevărul adevărului rostit de Însăşi Adevărul: „Eu Sunt. Şi-L veţi vedea pe Fiul Omului stând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Marcu 14, 62), nebunia a pătruns în toată încăperea, l-au lovit fără milă pe Acela ce dăruieşte vindecare, l-au scuipat în faţă pe acela care strălucea mai presus decât Soarele... pe Acela, iubiţii mei l-au dus şi RĂSTIGNIT.

Suntem în timpuri asemănătoare, cu crize şi stres; acum, după ce l-au răstignit şi ştiu că va reveni se tem. Unii ar vrea să amâne şi să uite de acest eveniment, dar cu ceilalţi... cum rămâne? E timpul, dacă din fericire şi pentru fericire nu a-ţi început, să lepădăm de pe noi haina nevredniciilor, să dăm afară din casa sufletului pe acel Iuda ce ne-ar vinde şi pe noi... Să ne depărtăm de gura sau poarta pe al cărei frontispiciu scrie: „De aici nimeni nu mai iasă!”; să lepădăm egoismul şi narcisismul, pe toate să le aruncăm şi în virtuţi să ne îmbrăcăm, în haina luminii!

Crucea... ah, Sfânta Cruce pe care mulţi o consideră obiect de tortură şi nu o cinstesc, a devenit creştine pentru noi, obiectul mântuirii noastre pe care, Domnul încă fiind înălţat, ca un mijlocitor între oameni şi Yahve, ca semn al împăcării dintre humus şi cer, şi-a amintit că suntem nişte oi rătăcite şi că avem nevoie de un „loc de odihnă”. S-a gândit la fiecare oaie în parte... încă de mult, de la protopărinţii noştrii Adam şi Eva, căci ispititorul Veliar, ca un lup a intrat în turmă să o risipească. Ochii Lui de pe Cruce încă ne privesc... şi-a întins braţele aşteptându-i pe toţi să vină la El pentru a-L îmbrăţişa... veniţi creştini să ne îmbrăţişăm Bunul Păstor...

Acest act de iubire perpetuă a Domnului nostru trebuie să încolţească în inimile noastre şi să dea rod, rodul numit IUBIRE; cu acest rod să nu fim zgârciţi, ci să-l împărţim şi împărtăşim tururor din toată inima noastră. Mai auziţi şoapta ecolui Său veşnic? Deschide-ţi inima să asculţi cuvinte dulci de la El: - Te iubesc!

A murit pironit, adică ţintuit pe lemn de şi din iubire pentru noi, pentru ca fiecăruia să i se ierte de către Tatăl, acele mari şi spurcate păcate pe care le-am făcut în diversele împrejurări ale vieţii. S-a încredinţat în acel moment ÎMPREUNĂ cu noi Domnului pentru ca astfel să fim salvaţi.

E trist? Moartea aduce întristare?

Dar El a biruit moartea şi a înviat... a împlântat crucea în mormântul morţii, pentru ca de acum să ştim că am fost chemaţi la o altfel de viaţă, superioară din toate punctele de vedere, iar dacă ceva ţi se pare extraordinar de bun, la El este infinit de bun...

De azi întreaga omenire este invitată în Paradis, El nu vrea ca vre-o oaie să se piardă. Dacă vrei să te pierzi, fi sigur că te vei rătăci, aşadar urmează linia trasată de lumina legii Lui, socoteşte-o plină de dreptate, vrednică de urmat şi plinit.

El a coborât în Infern... Diavolul a înnebunit de invidie în acel moment împreună cu toţi ai săi, văzând cum porţile-i abisale de fier cad zdrobite de Dumnezeu-Fiul. De acum v-a spune El: Nu mai există Infern, căci l-am distrus...

Ţi se pare nefiresc? Ştiu? Dar acea stare va exista (sau există) din cauza acelora ce nu-L acceptă pe Dumnezeu ca Domn; încalcă legile şi se depărtează de la Faţa Lui urmând calea cea pierzătoare a necredinţei, a învăţăturilor ateiste şi mercantile.

Am fost chemaţi la desăvârşire şi totuşi mulţi din oameni se fac recruţi ai cetei de deşertăciuni şi astfel ostaşi vrednici de osândă.

Vai vouă celor orbiţi de nebunia plăcerilor şi a câştigurilor rele cu care vă veţi cumpăra comori în Infern, LUMINA nu o veţi mai vedea şi lacrimi nu veţi avea destule pentru a stinge jarul durerii voastre; urletele voastre nu se vor mai urca îndejuns de sus pentru a mai avea speranţă şi durerea vă va măcina veşnic de aceea veţi fi nefericiţi ca aici pe pământ.

Iubiţilor, să ne rugăm pentru ca LUMINA DOMNULUI să-i lumineze şi pe ei pentru ca ochii lor să se deschidă înainde de a fi prea târziu...

Trăiţi şi vă bucuraţi lăudând Sfânta Treime la fiecare respiraţie pentru că suntem salvaţi şi ne dorim ca într-o zi să ne hrănim cu LUMINA.

Pacea să vă umple de acum cu LUMINĂ!

Ciprian de Blaj






M-am tot gândit...


Câtă însemnătate poate avea să ai 2 (doi) copii!
Să te vezi în ei, băiat şi fată, de optsprezece ani, de şaptesprezece ani.
Să ai nevastă, nevasta mamă, să ai soacră în viaţă!
Să ai ambii părinţi, aşa uzaţi şi bolnavi cum sunt...
Să simţi cum Dumnezeu mijloceşte cu braţ înalt!
Mare lucru! Şi însemnat!
Am stat (nu am stătut), şi m-am tot gândit...

22 August 2008

AUGUSTUL DEOELEMENTELOR

Nori seci asupra noastră nu prea veneau. Încărcaţi, mai totdeauna la timp potrivit, purtători de rod îmbelşugat, cu apă cerească, cisterne domneşti purtau de gând atingând cu fapt de ploaie câmpul, grădinile, făptura toată. Fiorul frunzei schimbate la faţă, praful revenit firesc la mama-i ţărână, curate pun deolaltă a roadei împlinire.

Când trecut-a parte bună de vreme, când nu, am băgat – n-am băgat de seamă, Gustarul îşi face simţită prezenţa în boaba moale de strugure, a cucuruzului lapte, în ceaţa dimineţilor deja mai reci, a miriştilor foc nestăvilit, în aer stoluri gălăgioase de grauri mereu flămânzi...

Vin vremuri de cules. Culege cine a semănat şi cine n-a semănat. Dumnezeu poartă de grijă la orice făptură cât de puţin signifiantă, cu atât mai mult omului, opera mâinilor Sale. La urmă tot omul fi-va cules de augustul coacerii sale atârnând intrarea în buna păstrare, înveşnicirea. Din culegător, cules. E un timp pentru toţi/toate, eternitatea fiind depozitara lor: lucruri, fiinţe, vremi... Pe elemente şi segmente suntem a ei şi este a noastră. Eternitari. Eternauţi.

In Deo e secretul nemuririi fiecărui element. Deoelement.

Bucerdea Grânoasă, august 2008.

duminică, 10 august 2008

- fişă de lectură -


„… Clericii sunt şi ei oameni neputincioşi, care şi ei au ieşit din aceeasi plămădeală a lumii. Ei n-au pogorit din cer şi nici n-au crescut împreună cu îngerii. Lumea de azi i-a odraslit, in lumea aceasta desarta au crescut şi în şcoala lumii au invatat. Iar după ce au intrat in slujba Altarului, lumea tot nu-i lasa în pace. Viermele lumii este astazi mai iute si mai stricător ca alta data. El pătrunde ca si vîntul cel rău in toate partile. Nascocirile noi duc stricăciunea la urechea tuturor, atît la sate, cât si la manastiri. Vântul stricaciunii calatoreste iute ca fulgerul. Cele care se lucreaza sau se vorbesc la marginea pamântului în cîteva clipe se fac cunoscute şi de copiii cei mici. Şi dupa cum merg veştile, asa merge si stricaciunea.Preoţii, fiind in legatura cu lumea, se vatama azi mai usor ca inainte. Stiinta de azi a declarat cel mai periculos razboi împotriva vieţii duhovnicesti si pentru asta impotriva clericilor se îndreapta cele mai aprinse sageti. Duhul lumesc de astazi, dupa ce otraveste sufletele slujitorilor, mai are pretentia sa-i vada sfinti de pe icoana. Dar oare cine i-a odraslit si cine i-a dăscălit? Dacă rădăcina ar fi mai de soi, atunci si vlastarele ar fi mai bune.
Preotii sunt ca si sarea care a iesit din marea lumii, si pentru că vinturile lumeşti sunt astazi mai rele şi mai pătrunzătoare, pentru asta şi sarea se topeşte mai uşor ca alta data si adesea se si strica. Dacă lumea este din veacul al 8-lea, preotii nu pot sa fie ca cei din veacul întâi. Toate se schimbă după duhul vremii…”.

Sfintului Ioan Iacob Hozevitul („Hrana duhovniceasca”, Ed. Lumina din lumina, pag. 393)

Spiritul vremurilor şi clerul slujitor



- fişă de lectură -



„… Clericii sunt şi ei oameni neputincioşi, care şi ei au ieşit din aceeaşi plămădeală a lumii. Ei n-au pogorât din cer şi nici n-au crescut împreună cu îngerii. Lumea de azi i-a odraslit, în lumea aceasta deşartă au crescut şi în şcoala lumii au învăţat. Iar după ce au intrat în slujba Altarului, lumea tot nu-i lasă în pace. Viermele lumii este astăzi mai iute şi mai stricător ca altă dată. El pătrunde ca şi vântul cel rău în toate părţile. Născocirile noi duc stricăciunea la urechea tuturor, atât la sate, cât şi la mănăstiri. Vântul stricăciunii călătoreşte iute ca fulgerul. Cele care se lucrează sau se vorbesc la marginea pamântului în cîteva clipe se fac cunoscute şi de copiii cei mici. Şi dupa cum merg veştile, aşa merge şi stricăciunea. Preoţii, fiind în legatură cu lumea, se vatămă azi mai uşor ca înainte. Ştiinţa de azi a declarat cel mai periculos război împotriva vieţii duhovniceşti şi pentru asta împotriva clericilor se îndreaptă cele mai aprinse săgeţi. Duhul lumesc de astăzi, dupa ce otrăveşte sufletele slujitorilor, mai are pretenţia să-i vadă sfinţi de pe icoană. Dar oare cine i-a odrăslit şi cine i-a dăscălit? Dacă rădăcina ar fi mai de soi, atunci şi vlăstarele ar fi mai bune.
Preoţii sunt ca şi sarea care a ieşit din marea lumii, şi pentru că vânturile lumeşti sunt astăzi mai rele şi mai pătrunzătoare, pentru asta şi sarea se topeşte mai uşor ca altă dată şi adesea se şi strică. Dacă lumea este din veacul al 8-lea, preoţii nu pot să fie ca cei din veacul întâi. Toate se schimbă după duhul vremii…”.


Sfântul Ioan Iacob Hozevitul („Hrana duhovniceasca”, Ed. Lumină din lumină, pag. 393)

sâmbătă, 9 august 2008

LA INIŢIAL


Nimiceşte a mândriei elită

curgere dalbă

pahar cu rece apă

experiment pregolită

în foc mintea albă


Mă-ntreb atunci de ce

cu a ei adâncare

zbuciumă-şi pădurea

cenuşiu-i pântece

cuprins de tremurare


Ce mult mă durea

am ochi şi pentru alţii

nearsă

se stinge ce ardea

dezgropa-voi talanţii.


05 August 2008,

Coşlariu.

PE TREAPTA DE JOS


Ne ştim făr-de urme refuz

Seral ne unim băbeştii soluţii

În tremurul mămăligii difuz

Doi pumni peste gura oluţii


Gândesc că niciodată nu fum gazde

Sfânt însă mere coapte dac-aveam

Se descreţeau a frunţii brazde

În sărăcia noastră Doamne ne-nălţam


Nici celea a noastre din prune o zamă

Scoborâte din munţi mocăneşti şi uscate

Că-s drese de tine foarte-s bune mamă

Plătite cu o poală de bucate


Cu flori cu flori m-am mulţumit adesea de salcâm

Corală roată-mi greieri nu tăcură

Pribeag cu carte-n traista fără tacâm

Alb cugetu-l plineam măsură cu măsură.


28/29 August 2008

Coşlariu.

PUN SEAMĂ PE MINE



Ciulesc...

nu cârtesc

e zarva oricum

mare


de ce n-aş face

în lumea nu bună

în spirit

ascultare


plângere

de nu m-oi dezlipi

de greaua pământare

puţinel, mereuţ, uşor


să nu mă creadă norul

mototol

din când în când

mă-nalţ deseori zbor.


01 August 2008

Bucerdea Grânoasă.

STRANII ADÂNCURI


Zmeul din zare

permanenţei slujirii

intrepus somnul

sensibil din jar e


Fierbinte dulceaţă

cuprinderea-i dintâi

cu tentă amară

reînfigerea-n viaţă.


Ce straniu fost-a visul!

Ce bine că sunt

adormirii lumină-n cătunul

şoptindu-se într-ânsul


Adâncuri de scoică

a vieţii spirală

amintea de mamă

împăratului doică.


31 Iulie/01 August 2008,

Coşlariu