duminică, 30 august 2009

DARURI



Rodeşte pământul la timpuri numite

Biserici turnuri satului două veghează

Apă de sus cerne în momente bine tocmite

Răsplata la al treilea turn ce cutează


Sfinte Dumitre mucenice mare

De înaltă ascultare învrednicit

Du rugăciunea aşterne-o-I la picioare

Domnului altar de mulţămire s-a meşteşugit


Datorind ălui al treilea turn crucifix ce cutează

Se cerne apa de sus la timpuri numite

Turnuri biserici trei satului veghează

În tot pământul e roada bine tocmită.


Bucerdea Grânoasă,

22 August 2009.




sâmbătă, 29 august 2009

La Zilele Teiuşului, 2009



Felicitări Cristian Florin Bota

pentru ponderea remarcabilă
şi întreg sufletul tău profund generos, la suprafaţă mai mult decât modest lăsat să se întrevadă, pus în operă
la Zilele Teiuşului!

Ne-ai bucurat inimile, Omule!

Strădania ta de 10 ani, încununată acum, "Teiuşul de odinioară", să îţi dea aripile necesare de a scoate - monografic - din anonimat şi Stremţul... şi să ne inviţi!

Nevoia de modele se arată azi mai împlinită. Cu tine.
Întreg spaţiul acela cultural a fremătat de setea de spiritualitate, iar tu, înţelepţeşte i-ai stâmpărat.
Teiuşul nu e doar mici şi bere! E, mai ales de acum, mândria redată a spiritualităţii Teiuşului de odinioară, de acum şi din viitor.
Ce tineri frumoşi căutau această împlinire! a omului întreg, care nu e doar trup...

Dă drumul ASTREI! Am reţinut pentru tine, căruia ţi-am simţit emoţia vie şi ne temem să nu-ţi fi scăpat, imperativul Doamnei Pop. Îţi vom fi alături, oricând ne-o vei cere!

Aplauzele le-ai meritat întrutotul! Tu şi teiuşenii tăi, şi dacă vrei toată politica de bun simţ care sprijină astfel de demersuri. Am plecat mai buni! Aici e câştigul. Nu am bătut drumul degeaba!

Din Bucerdea ai Grânoasă, te îmbrăţişează
Mihai C. Szilagy/Târnăveanu.

sâmbătă, 22 august 2009

Rampa de lansare pentru tinerii promotori ai valorilor culturale

The Silver Church Club a initiat un proiect prin care isi propune sa promoveze valorile culturale din Romania.
Proiectul se adreseaza artistilor din diverse domenii
Muzica
Arta vizuala
Literatura
Teatru
Dans

Arta trebuie promovata!!! In Romania sunt foarte multi artisti din diverse domenii carora nu li se acorda sansa de a-si exprima si demonstra valoarea. Cum sa te faci remarcat ca artist, cum sa te faci auzit?
Aveti un spectacol de teatru, un performance de dans, o trupa de muzica, sunteti artist vizual si doriti sa realizati o expozitie. Aveti un proiect individual sau de grup pe care doriti sa-l faceti pe scena noastra.
Scena de la The Silver Church poate fi o rampa de lansare pentru tinerii promotori ai valorilor culturale.
Trebuie doar sa aflam ca existati si ca aveti nevoie de sprijinul nostru .
Ajutati-ne sa va ajutam in promovarea imaginii dumneavoastra ca ARTIST postatand un nou topic la acesta categorie ( specificati genul artistic: proiect teatral, proiect muzical, proiect dans, etc:
In cazul in care sunteti artist din domeniul muzical, teatral, vizual va rugam sa va logati pe siteul www.tscmusic.ro si sa postati pe forum la capitolul Tinere Talente
- O scurta descriere a proiectului propus
- prezentarea dumneavoastra si al echipei
- Portofoliul artistic incluzand materialele (de preferat linkate)care sa fie reprezentativa penru imaginea dumneavoastra.

Daca faceti parte din domeniul Literar am creat special pentru dumneavoastra capitole pentru promovarea genului literar specific operei dumneavoastre.
Arta scrisa are trei capitole
Articole
Proza
Poezie

Daca aveti bloguri personale in care promovati creatiile dumneavoastra va rugam sa il postati, asta va asigura un plus vizibilitatii dumneavoastra ca artist atat pentru noi cat si potentiali investitori interesati in a promova si sustine tinerii artisti.

E timpul sa ne facem auziti !

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/promovativa-valorile-artistice


luni, 17 august 2009

CĂTÂND IZVOARELE PĂCII




Floare se deschide înaripată
în matinala jilava mirişte
un stol de porumbei
de lume speriaţi
ei de ei atâta linişte având
frumoşi ai păcii porumbei
conturbaţi de trenul albastru
în care scâncea
nou – de ceva timp – născutul
a se muta de pe braţul tatălui
pe-al mamei şi-ai mamei sâni
dorind bruneţi
în – totuşi – pacea frumoasei zi
a Adormirii Maicei Domnului.
Ochi negrii
cercetători mari
(se întâlniră cu ochii-mi albaştrii)
micuţ nou născutul avea.
În urma trenului
porumbei
acelaşi stol se aşeza.




Crăciunelu de Jos-Blaj-Căpâlna de Jos,
La Sfânta Maria Mare,
15 August 2009.

A FI


Dintru început aşa vru Domnul

Omul să fie pus în lucrare.


Mă uit în palme

să constat că...

mi-am pierdut identitatea.

Totalitatea amprentelor

s-or regăsi cândva

de le va căuta cineva

în zidul bisericii crescând.

Pronunţându-se ea, însumi mă şterg.


Ana, Manole,

nemituri sunt

pământ adamic

os şi carne evaic

ba vii sunt toate

întrutoate episodic în noi.


Amprente în zid

uşori paşii fiică-mi

nălucă puţin vorbind

la prima ei prăjitură cu mere

finuţ demâncare aşternând

păsătoare încă minoră.


Mă-ntrebe oricine

cum te cheamă (?)

n-oi şti...

om pus în lucrarea

taciturnei biserici din sat

amprenta nu spune nimic.


Oricum nepasă-i lumii...

Picior de altar înlăuntru-ţi mă ţi.


Coşlariu,

14 August 2009.

Înainteserbarea Adormirii Maicii Domnului.



sâmbătă, 15 august 2009

Octavian Paler

Spunea atat de frumos: ” E adevarat ca am auzit, adesea, zicandu-se : un artist e un visator singur. Dar el nu este artist pentru ca este singur, ci pentru ca este solidar. Cartile se scriu in siguratate, dar impotriva ei. La capatul acestei singuratati infloresc gradinile insorite ale solidaritatii. Adevaratii profeti nu s-au dus in desert pentru a fugi de lume, ci pentru a anunta acolo o lume noua”.

miercuri, 12 august 2009

PĂRINTEŞTILE VORBE




Şi asta-i vorbă mare:

Mâncu-ţi sufletul copile

Deosebit mare venind de la părinte

Vorbele adânc sticlind din ochi pe pupile


Cu-o foame de netrupesc

Lovitu-l-ai pe tata

Un tată slujbaş atât de lumesc

Întru astâmpăr Spirite fă-i sfântă plata


Tată prea bun să-ţi Dumnezo ajute

Întotdeauna-ţi uşura cel multul iugărit

Acum însă de suflet să nu-ţi uite

Acum că ai o sete de-ntr-alt fel plugărit.


Bucerdea Grânoasă,

12 August 2009.



marți, 11 august 2009

PE PICIOR DE TOAMNÂ...


E-atât de moale a strugurilor boabă tocmai schimbată la faţa-i ovală...
Nu mă pot mira, cu toţi prietenii mei la un loc, când o fi trecut atât de repede şi această mare felie din an?!

Să ne bucurăm în Domnul de aşa multe roade îmbietoare, mulţumind!


sâmbătă, 8 august 2009

PUIUŢ AMBASADOR




Cu tine deodată în cuib s-au tot suit

Herculeane puteri în trupu-ţi sleit zdreanţă

Cum ţi-am promis solemn să nu te uit

Ai prins de degetu-mi cât de-o speranţă


Să îmi trăieşti puiuţ de rândunea

Picat sub cuib din graba de-a zbura

Va fi colea în primăveri când neamu-ţi s-o unea

Şi o să-mi vi în cioc cu ţara altora


Eu te ascult...

Îmi spune-vei de ţara lor

De ce te-ntorci tu te ascult

Cu ciripitu-ţi plin de dor


Puţin mai au părinţii a du-te – veni

Cu creşterea-n cioc la a puiuţilor chemare

E toamna ascunsă-n ploi şi bălării

Trecut-a cu o zi a feţei schimbare


Tu şti la mine ambasador veni-vei oricând

Luat-am să şti fereastra jos din balamale

Tot neamul meu te bine are în gând

La dus cu miros a măr la-ntors finuţ a curmale.


Coşlariu,

07 August 2009.


luni, 3 august 2009

CĂLIRE NETRUPESCĂ




Se intră-n odihnă cu vrere
Of, of, of, nu pot nu este
Că mare lucru nu se cere
De-i crede uşor vei trece peste


Soare şi lună
Astre nestrăine de pământ
Priceperi încunună
Cu flori de rouă al facerii avânt


Astrele flori aprinse pe albastru
Priceperi cât lună şi soare
Înflăcărează înţelesul măiastru
Cufundat în ceşti de răcoare


O cană dimineaţa nemâncat
Cu timp petrecere făr-de băut
O ceaşcă seara neculcat
În orice clipă nicidecum limbut


Răcoare o căniţă
Din flăcărări o ceaşcă
Firavă ascultândă uceniţă
Se-ndeparte de viaţa lumească.


30 Iulie 2009,
Bucerdea Grânoasă.

ACELASI PRIETEN, O NOUA CARTE



Dedic această carte întregii omeniri,
căci pe toţi vreau să vă văd modele şi sfinţi!
Spre Paradis! Nici o excepţie...




O mică invitaţie


Istoria lumii se scrie cu sau fără tine!
Dar ce ar fi ca tu să schimbi istoria timpului tău,
să rămâi mereu în istoria tuturor, să depăşeşti istoria
ca model... devenind un SFÂNT?


FIRAV UCENIC


Ne bucurăm de libertăţile de pe Câmpie

Pătrundem sensuri printre mari bărbaţi din popor

O ştim şi împreună slova ne ştie

Statuile busturi ne-nconjurară ciopor


Sub spuză jăratec cu mult peste mie

Topeşti oţelul cu a ta privire

Tu o şti şi regina nopţii te ştie

Cum doreşti fraternă a toate complinire


Te priveşte Iancu Avram a mirare de sus

Pe-un profesor preot cu har ai înfiorat în avânt

Din viteza rolelor adresând: Lăudăm pe Isus!

Te durigai Părintele se crucea: E cu Spiritul sfânt!


Sfieşti-te de modele aiastei lumi nebune

Cu multe-nvecinezi din fructe multe-i guşti

S-asculţi în totul care ţi se spune

Din fruct oprit fereşte-te să muşti!


Prieten bun cu inima rucsac

O iei pe spate-ţi cu îngrijorare

Şi prin al lumii ăst bujac

Apuci înspre a omului valorizare


Tu bun sfătuitor pe tine nu pui preţ

Atât de firav pe-a vieţii lunecoasă patină

Aştepţi din gura sufletelor reci dezgheţ

Mai mult decât călduţ nu-ţi aflu nici o vină


Fiind în cuvânt eşti frate cu natura

Pătruns de creaţie cât şi de Creator

Le pare unora că umbli în ades brambura

Acelaşi eşti tu însă de culmi cuceritor


Model al tuturor cu sete de sfinţire

Cuvântu-ţi sculptează în munte peşteri

Cu plin de patos clădeşti la nemurire

Să-mi spui tu ucenice mie pe cine ai meşteri?!


Coşlariu,

02/03 August 2009.



sâmbătă, 1 august 2009

A CORNULUI COASTĂ




Cu apă de sus a Cornului Coastă
se spală deodat cu ochi-ne-n sus îndreptaţi
cea mândră frumoasă costişă a noastră
fierbinte iubind-o sfinţişori bucălaţi


în ceţuri n-ai ascuns istorii
legende nouă ne-ai întrezărit
şi toată vraja lumii peremptorii
cea a strămoşilor ai frunzărit


suport poveştilor a numeroşi ciobani
hălăduind cu turmele prin colilii
ţinut-ai şi pe moşii mei prin ani
înţelepciuni parvin de către ei cu mii


se zice că Andreiul sfânt apostol drag
cu-n ucenic de-al lui veni până la noi
al dealului contur închis pe taine sarcofag
ne scapă vie veste de-amândoi


din imemorial erai pentr-un uriaş divan
pe când îşi răcorea picioarele în Mureş
cu capu-n nori cu ochii de mărgean
pe-un umăr cucul stingher, gureş


lăcaş al sfinţişorilor senin bucălaţi
în bucuria frumoasei costişe a noastră
se spală sincron cu ochi-ne-nlăcrimaţi
cea sus în nori a Cornului Coastă.




Bucerdea Grânoasă,
La vecernii de Sfântul Ilie
19 Iulie, 2009.

O SUMĂ DE HUME



Ce înţeleg eu din a lumii stare

E o copilărie a ei veşnic în floare

Cu gesturi largi o boare o cuprinde

Se-nfiripă, se naşte, obrazul îşi aprinde


Cresc încă noi între necredincioşi biserici

Le auzim cum le-nmugur turnuleţele mici

Nu suntem vrednici de-atât de plinul înţeles

De-atât de coapte, dulci roade la cules


Învârte Dumnezeu geoidala lume

În cercuri largi dansăm o sumă de hume

Eu, voi, noi, bruşi lăsaţi a ne însufleţi

Luăm elanul spre-n dincolo de a fi


Ne aruncă vremea de pe al vieţii răzor

De-abia suit în spic cu mare hapor

Se seceră, se-ntorc vetrele mirişti

Rodul, făr-de rodul apuca-vor sub linişti


Piciorul ţărânei de linişti.


Bucerdea Grânoasă,

27 Iulie 2009.





Noi aparitii editoriale la ARP




Stimate Domnule
Mihai C. Szilagy Târnăveanu,


Va aducem la cunostiinta ca astazi, 10.07.2009, am expediat pe adresa postala pe care ati indicat-o, urmatoarele volume:



- volumul colectiv IN MEMORIAM ARTUR SILVESTRI. MARTURII TULBURATOARE


- volumul de critica literara semnat de Cleopatra Lorintiu: ARTUR SILVESTRI. VOCATIA CAII SINGURATICE



Stimata doamna Mariana Braescu Silvestri

Binecuvantarea Domnului peste tot ceea ce intreprindeti!
Am primit si m-am bucurat nespus. El, Artur Silvestri, intotdeauna ne-a bucurat.
Iata, primesc carti de la prietenul etern si de acolo de sus!
Fie-i memoria vesnic vie!

Va multumesc cu dragostea de carte, Mihai.