luni, 20 decembrie 2010

ADÂNC ASCUNS


 

De n-am acum o bucurie…

că stau uimit, n-o are lumea, nu o ştie,

un peşte-s luciu-n elementul lui

un lupişor hălăduind hai-hui

 

Nici un deranj, nimica nu mai doare

văz din Cer cum mângâie pământul întâia ninsoare

săpatu-s adânc de un gând la cerebel

cum şi-n maturitate copilărit-am rebel

 

Adânc ascunsă-mi este ruga-n firesc

ospăţ în sine cu alai regesc

rupt de o seamă de-nşirate porniri

îndrăgostit de-ale Fecioarei în lumină iubiri

 

Rostesc acela „Da” de odinioară

concret Adevărul flori albe de vară

se arată ucenicului în profunzime necopt

culcat nefinitul în simbolul (opt).

 

Coşlariu, 16 Decembrie 2010.

PLECARE


 

 Spre o Stea la sud

ce-am tot ochit

de-a lungu-ntregii vieţi

am apucat-o dus de val

peste macazul acela ascuţit

 

Voi scoborî din nou

din dragu-mi sat de deal

şi-l las – o drag de el –

cu oameni scumpi

troiţei ce-mplântat-am într-un mal

 

Să vezi Tu Doamne

de-o creştere-i faină

din mii în mii să propăşească

şi-n toamne ce ne dai a fi

din Tine să culegem faimă

 

Sfinte Dumitre mucenice tare

seninul celor fire amărâte slabe

să pui o vorbă bună Vergurei – Fecioarei –

ca Tatăl şi cu Fiul în buna

cea mângâietoare pază să ne aibă

 

Trec de Târnave deşi am zis

„de-aicea sediul nu mi-l mut”

pe-a inimei creneluri calc, le surp,

de-o mică oaste cucerit

castelul acela blând, smerit, e hodinit, umplut.

 

20 Noiembrie 2010,

Bucerdea Grânoasă, Coşlariu.

PLECARE


 

 Spre o Stea la sud

ce-am tot ochit

de-a lungu-ntregii vieţi

am apucat-o dus de val

peste macazul acela ascuţit

 

Voi scoborî din nou

din dragu-mi sat de deal

şi-l las – o drag de el –

cu oameni scumpi

troiţei ce-mplântat-am într-un mal

 

Să vezi Tu Doamne

de-o creştere-i faină

din mii în mii să propăşească

şi-n toamne ce ne dai a fi

din Tine să culegem faimă

 

Sfinte Dumitre mucenice tare

seninul celor fire amărâte slabe

să pui o vorbă bună Vergurei – Fecioarei –

ca Tatăl şi cu Fiul în buna

cea mângâietoare pază să ne aibă

 

Trec de Târnave deşi am zis

„de-aicea sediul nu mi-l mut”

pe-a inimei creneluri calc, le surp,

de-o mică oaste cucerit

castelul acela blând, smerit, e hodinit, umplut.

 

20 Noiembrie 2010,

Bucerdea Grânoasă, Coşlariu.

SFANTUL ÎN PRAG


 

    Lucru să trăiesc

 

nu pot sta ca sfântu'

ăla pe părete

ci-n spini şi pălămidă

şi cu sudoarea feţei

cu dureri cât chinurile facerii

poruncă-i să lucru cu drag

 

şi nu m-oi pierde

altele rele făcând

că-s numai natural

totuşi atât de aproape

de spiritual

de mult doritul prag.

 

Bucerdea Grânoasă,

Vara, 2010.

marți, 7 decembrie 2010

CIPRIAN VESTEMEAN - VREAU, SE POATE, VOI REUSI!

CUGETĂRI ZILNICE ÎNSOŢITE DE GRAFICA ARTISTULUI DANIEL VOINA,
BAIA MARE, ED. SURORILOR LAURETANE, 2010, NOIEMBRIE.
http://cipriandeblaj.blogspot.com/

FIAT LUX

Ceea ce este esenţial scapă ochiului (observaţia aparţinând lui Antoine de Saint-Exupéry), de aceea căutarea lui Dumnezeu, care neîncetat este Iubire, făcută de tânărul explorator al acestui tărâm, folosindu-se de înţelepciunea sufletului, de ochii inimii, de oglinda care primeşte şi răspândeşte în lume nemincinoasa iubire a întregii esenţe a unicei divinităţi, nefiind făcută doar cu ochiul, precum această multilaterală sondare a ceea ce poate fi cunoscut nu o face doar pentru sine, ci caută să împlinească vise, atâtea vise cât generaţiile umane la un loc căutând un bun sfârşit, adevăratul fericit.

Cântare a lui Sfânt, Sfânt, Sfânt, călătorie a fiinţei întregi înspre suprafaţă este fiecare rând aşternut de, râvnitor al celor înalte, dăruitorul acestei cărţi provocatoare la meditaţii zilnice, neîncetate, deschizând câmp gata semănat cultivării celor bune şi de folos sufletelor noastre.

Din ceea ce este, din ceea ce face, dar mai ales din ceea ce dăruieşte, însuşi dăruindu-se, lucrul cel mai important, cunoaştem omul, cunoaştem teologul, felul lui de-a fi - precum copiii, acei copii evanghelici - cunoaştem, cei care nu vedem doar cu ochii atât de înşelători, cei care şi dorim să acceptăm acest truism, pe adevăratul Ciprian Vestemean ca pe adevăratul teolog, acela care vrea, crede că poate şi va reuşi schimbarea coordonatelor lumii pe traiectoria bucuriei regăsirii divinului şi petrecerii paradisiace.

Sunt adevăruri prea târziu înţelese, iar pentru ca ochiul să nu plângă, autorul, pe câmpul de litere al bunătăţii şi generozităţii, hrană netrupească propune, întreg binele: Fiat lux în viaţa ta!

Personal, văzând cele necesare, simt imboldul să îi mulţumesc lui Ciprian Vestemean pentru îndrumarul acesta util unei game largi de receptori, până şi omului dintre vârste, spicuind doar câteva cugetări:

„Luaţi decizii coapte la focul raţiunii morale, sănătoase”;

„Dumnezeu a creat doar binele, răul este o manifestare liberă în afara dorinţei Sale divine”;

„Prin cultura autentică, testată în timp, care este cernută pentru a rămâne doar valorile morale și spirituale, omul devine OM”;

„O nouă prietenie e ca un nou răsărit de soare, unică”;

„Cucereşte pacea îngerilor”;

„Orice zi este bună dacă este începută cu o rugăciune și cu ideea: „vreau să fac azi ceva bun pentru Dumnezeu, aproapele și pentru mine însumi din iubire”. Vreau, se poate, voi reuși!”

Cu bucuria unei astfel de prietenii – Domnul fie lăudat! – nouă, ca un nou răsărit de soare, în felul ei unică şi sublimă, am primit spre lectură şi o recomand spre folos această carte a preocupatului frate Ciprian Vestemean ca pe o nouă dovadă de iubire pe care nu o înţelege altfel decât multiplicată şi împărtăşită exemplar.

Teolog Mihai C. Szilagy/Târnăveanu

luni, 6 decembrie 2010

MOARTEA ADEVARATA

Moartea este dură, fără milă, tăcută dar în primul rând Adevărată! Este ceva despre care putem afirma fără să ezităm că există, ca dăinuie și nu poate fi în nici un fel contestată.
Paradoxal, acest sfârșit inexorabil este un lucru pe care viața, curgerea existenței se poate sprijini ca de un punct fix.

luni, 15 noiembrie 2010

Toamna… Numărul 11 al revistei MOD,

Meditează împreună cu tine
cititorule, vremea călduță înspre
ger, anotimpul toamnei.
Ne-am lăsat imaginația
slobodă pentru a găsi semnificații
ruginii acum când ne bucurăm de
roadele ce s-au copt.
Fiecare anotimp își are
gândurile, sentimentele și
frumusețile lui, noi nu facem
decât să ne adunăm pentru a
îmbrăca în idei o nouă toamnă.
Unii mor, alții renasc și se
nasc, este anotimpul posibilităților,
vremea de urcuș sau
coborâș, alegerile ne aparțin.
Gânduri juvenile din inimi
tinere dar care au ajuns cumva la
cununa tomnatică de roade bune
pentru suflet și trup, le împărțim
bucuroși cu voi de aveți timp și
sunteți dispuși a gusta…
O Toamnă plină de roade bune!

vineri, 5 noiembrie 2010

ADRIAN PAUNESCU - CU SUFLETUL LUAT DE LA NOI IN TIMPUL RUGACIUNII LITURGICE



Întru Împărăţia Ta pomeneşte Doamne

pe servul Tău Adrian...

ne-am rugat şi azi de dimineaţă, ştiindu-l pe POET grav bolnav...

abia după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie am aflat,

de la singurul post de televiziune - Antena 3 - care s-a oprit din orice altă emisie

ca să anunţe că,

A MURIT ADRIAN PĂUNESCU!

Am aprins o lumânare de ceară gălbuie care plângea pe pământul muşcatei în care am înfipt-o,

am pus şi trei bobiţe de tămâie pe un aprins cărbune

şi prin spiritualul fum am scufundat ochi albaştri în sufletu-i cald înălţându-se la Ceruri

ca spre o CÂMPIE A LIBERTĂŢII

pe care din 1983 (septembrie 11), de când cu Cenaclul Flacăra,

poposit, cum altfel, şi pe la Blajul etern,

îl doream şi mereu repetam, am şi scris,

REVINO!


ATRACŢIA CÂMPIEI LIBERTĂŢII


de Mihai Târnăveanu


Tresaltă-n juru-mi bucuria

Puţinei lumini ce-mpodobeşte zarea

În zorii zilei ceasului schimbat

Atent înşfac un capăt şi urmez cărarea


A neamurilor dulcele potec

De laude a nemurinde-i rugăciuni

În multe se sparge tulbure starea

Se-nving cu toatele uscate amărăciuni


Revino-i spuneam de aproape trei decenii

Unicei Flăcări impetuosului Poet

aliniat sfânt iubirii de glie

Păunescu nu pleca Alba Iulia te vrea

Cu dor te aşteaptă a Libertăţii Câmpie


Hipnoză-i încă peste tineretul

De-atunci cuprins de vraja-ţi inerentă

Ar ridica din flăcări Iancului icoană vie

Porunca-i ce lipseşte şi inima-ţi absentă


La ieşirea cu Daruri avansat-am ruga

Să ieşi din lunga-ţi boală să ne fie Bine

Proprietar Adriane ingredientelor minune

Ce sănătos ar sta în a naţiei vine


S-a ars tămâia e gata lumânarea

Toate-s la Ceruri miresme, căldura, lumini

Am lăcrimat şi eu pentru ochii-ţi ca cerul senin

Te ridică Poete în slavă între sănătoase tulpini.


Vineri, 05 Noiembrie 2010




Scrisoarea fiicei, Ana-Maria Păunescu

"Nici nu-mi dau seama, tata, cum sa ma adresez. Am multe sa-ti spun si multe sa te rog. Sunt clipe grele, stiu, am crescut suficient de mult cat sa pot intelege suferinta. De mai bine de o saptamana, de cand problemele ultimelor perioade s-au acutizat si s-au oficializat, mi-e foarte teama de linistea din jur. Tu nu m-ai crescut in liniste! Inca de mica, am trait in agitatia continua a vietii tale active.
Inainte sa merg la scoala, am mers cu tine in turnee, am contabilizat cu ochii mei timizi toate aplauzele multimilor, mi s-au intiparit in minte chipuri si destine, te-am privit din umbra varstei, te-am admirat, te-am imitat si m-am legat ireversibil de felul tau de a fi. E prea liniste, tata, in casa. Nu-mi place sa termin "Flacara" devreme, sa plece la tipar seara, si nu noaptea, cum obisnuieste sa se intample cand ai suficienta energie pentru a o corecta amanuntit. Nu-mi place sa latre cainii si sa-i aud doar eu. Suna telefoanele, toti intreaba de tine.
Oamenii te iubesc, chiar daca uita sa ti-o spuna in fiecare zi, chiar daca vietile lor chinuite nu le permit sa se exteriorizeze, de fiecare data cand isi amintesc de tine. Oamenii cred in tine, in puterea ta de a le schimba viitorul in bine. Sunt nefericiti, dar suferinta ta ii macina si ii innobileaza.
Ma cauta sudul, ma cauta Oltenia, sa afle ce mai faci. Ai tai, de la Barca, sunt ingrijorati si primesc vesti confuze de la posturile de televiziune care vorbesc despre tine. Din Ardeal ma suna cei mai buni prieteni. Basarabia asteapta vesti. Moldova de dincoace de Prut cauta raspunsuri. Chiar daca mi-e greu sa le explic tuturor ca treci prin clipe grele, nu pot sa le ignor tristetea. Nu-i mint, nici nu le dau detalii. De fapt, detalii nici nu prea stiu. In ochii mei nu mai e loc de diagnostic. Le spun ca te vei face bine. Le spun ca lupti. Le spun ca avem treaba. Şi ei ma cred. Au nevoie sa ma creada. Se linistesc si ma roaga sa-ti transmit ca se gandesc la tine. Şi vocea alarmata li se stinge intr-un mesaj inlacrimat.
Te rog, tata, gaseste optimismul de care e nevoie pentru lupta. Mai sunt atatea de facut! Vine iarna, vine frigul si trebuie sa te gaseasca bine. Vin sarbatorile, vine ziua mea, voi face 20 de ani si vreau sa fii puternic. La vara avem de mers la Barca, sa mancam lubenita si ciorba de stevie si sa stam pe terasa de acasa, sa luceasca in ochii nostri gradina si sa miroasa a ploaie. Or sa apara merele acrisoare pe Dealu Negru, taranii cu legume de langa Bucuresti isi vor scoate la porti recolta. Trebuie sa ma duci la Rameti, unde nu-mi amintesc daca am fost vreodata, sa ne uitam in Cartea de Onoare, in care ai scris de atatea ori petice de istorie. Eu am de mers la bursa, in Portugalia, si nu pot pleca linistita daca nu esti refacut. Mai e si drumul la Vatra Dornei, pe care-l planuim de atata vreme si pe care mi-ai promis ca-l vom face in tihna, cu opriri multe si vesele, ca atunci, cand eram mica si credeam ca toate-s pentru totdeauna. Am vorbit de curand de tara Hategului. Vreau sa merg cu tine in Apuseni. Vreau sa ma inveti din nou sa umblu prin tara noastra. Nici la Putna n-am mai fost de mult.
Nu am facut destule impreuna. Asa ca, haide, tata, ridica-ti ochii tristi si ia-o de la capat. Te rog sa crezi in tine si in toti cei care iti vor binele. Te rog sa ai rabdare cu noi si cu suferintele fizice. Te rog sa vrei sa fii din nou puternic. Am nevoie de tine. Nu mai vreau sa fie liniste in casa. Vreau sa iubesc din nou timpul. Vreau sa ma simt in siguranta. E noiembrie. Nu-mi place toamna, cand tie nu ti-e bine".

Sursa: Jurnalul National

duminică, 24 octombrie 2010

De ce exista UNIVERSUL CARTILOR ?



"Si, totusi, in aceste vremuri tulburi, a venit ceasul sa aprindem focurile pe dealuri si sa dam de stire si celor din alte tinuturi ca vin navalitorii si ca portile cetatii li s-au deschis.

In fata lor, noi venim nu doar cu “raul” si cu ”ramul” ci, intai de toate cu ”graiul”. E timpul sa dam glas nazuintelor noastre si sa ne spunem cuvintele de emotie, de bucurie si de incantare cand acel lujer fragil ce ne ingaduie sa traim dincolo de timpul ce ni s-a dat incepe sa se oranduiasca in cuvinte , devenind - ori dorind sa devina - o Carte”.






http://universul-cartilor.com/2008/09/21/de-ce-exista-universul-cartilor-2/index.htm



sâmbătă, 16 octombrie 2010

Cercul de Geografie şi Istorie din comuna Bucerdea Granoasa


































Mă gândesc încă...
şi le mulţumesc Dumnealor, copiilor din Cercul de Geografie şi Istorie din comuna Bucerdea Grânoasă...

cu ce să vă răsplătesc Dragilor?!

Cum aş putea mulţumi
pentru clipele de neimaginat,
montate instantaneu,
din tinerele voastre inimi născute,
pentru această ZI cu adevărat FRUCTUOASĂ?

Dumnezeu m-a luminat să fiu cu voi azi,
acelaşi Dumnezeu care ne va aduna iarăşi
în peregrinare,
nu mă îndoiesc!

Atunci voi fi iarăşi cu voi!
Aşa,
nu ştiu cum altfel,
consider a vă mulţumi!

Sunteţi FASCINANŢI!

Aştept programul stabilit şi programul concretizat, precum şi pozele, spre publicare.
ID si adresa mail aveti in cartile de vizita pe care le-ati primit.

Nu mă uitaţi da?

Avem în comun
traseul de suflet
ştiţi voi BINE
...Bucerdea-Crăciunel
Crăciunel-Cistei
Cistei-Punte, peste Târnavă- Obreja
Obreja-Monumentul Eroilor- Bisericuţa Satului
Obreja-Castel-SFÂNTA LITURGHIE
întâlnirea cu Părintele Traian Ioan Totoian,
(ştiţi voi Povestioara cu... TE IUBESC!)
cu Surorile, Măicuţe ale Congregaţiei INIMII NEPRIHĂNITE,
gazdele noastre bune,
bunătatea Izvorului din Coasta Obrejii,
Crucile Sfinte care ne-au însoţit tot traseul,
Valea Secaşului,
fotbalul cu minge de căpătat,
prieteniile,
Târnavele,
BUCERDEA, care
MAICĂ BUNĂ,
MÂNDRĂ NE AŞTEPTA DIN DEAL...

IMAGINI DISPONIBILE LA ADRESA...

http://picasaweb.google.ro/agiro.alba/PozeCercObreja#



vineri, 15 octombrie 2010

RIDICA-VOM


Macarale spre Cer

cu senzorii degete zece

mâinile ambe ridicate

libere foarte în multele grade

aleg preamărirea

apropierii benevole se ofer.



N-avem a ne plânge de nimic

… afar-de nerecunoştinţă.

tensiunea dulce-a setei spre Înalt

îşi are naşterea-n firescul

armoniei întrutotul poftind

Marele ce-ncape orice mic.



14 Octombrie 2010,

Coşlariu.



LUMINA CARTII

Mister te-nvăluieşte cenuşie
De o parte, de altă parte arzi
În ochi-mi oglindind din ape
Rescrisă-i Facerea precum se ştie


Misterică scobori în vers tacită
Luceşti aiastă filă inedită orbitor
Ai multă lume însă dormitează…
Aceiaşi nu se repetă revoluta infidelă orbită


Misterioasă Lună Plină
Te absoarbe lumea inconştient
Pe tine martoră a Omului luat din ţărână
A Soarelui bălană concubină


Să se cuprindă bolta-n ochi-mi la două o divid
Cu curcubeu cu tot al Păcii Legământ
Cu calmul trecerii din noapte la zi
E luminată Cartea şi de o închid.


10/11 Octombrie 2010,
Coşlariu, Bucerdea Gânoasă.

APOSTOL UIMIT


Sunt

pe gânduri pus

în cuget adâncit

de cele flori

minune – două –

galben-alb-roze sălbatice

nalbă-mpletită

dup-un fir de mohor

atât de verticale-n culori

că mă scutur că sunt

sunt şi cum sunt


Şi poate nu mă-nfioram…

cum nu de mişcătoare frumuseţea

prospeţime a dimineţii tronând

pe-un dom de gunoi.

Ne rabdă pământul

c-al Domnului e

ne rabdă Domnul

pământ de-al lui suntem

şi ce merit avea-vom noi?!

flori de nalbă-mpletită spre cer din nevoi

una cu una, viaţă din doi.


Bucerdea Grânoasă, Coşlariu,

02/03 Octombrie 2010.


LUMINA PE NORMAL

Nu mai vede nimeni normalul, nu e lăudat,
Pădurea şi dealurile dau naştere unui verde vieţaş
Cum naşte tremurarea luminii de demult-ul lămpaş…
Privirea-nspre ele-i aproape un păcat.


În ochi afundele ascunsuri
Sting culorilor călduţele nuanţe
Cauză prea multor gânduri cotoroanţe
Ancestralului plai, traiului trai,
Să nu le mai aflăm noi oare răspunsuri?


Cu limpezită privirea afară de orice păcat
Spălată-n tabloul pădurii lin coborâtă pe o coamă din deal,
Săltat-am citind la lămpaş, urcat-am pe al vieţii val,
Descoperită, reapreciată, normalitatea am îmbrăţişat.


Coşlariu,
01 Octombrie 2010.

marți, 12 octombrie 2010

D-ALE PRIETENILOR GANDURI VERSIFICATE. DUMITRAS IOAN STEFAN

Avem…

Poate seninul cerului albastru,

Ne va trimite „procuror” un înger mic…

Frumos, cu ochișorii ca de astru

Lucind în taina nopții, un amic.


Atunci vom resimții în suflet

C-avem dureri și chinuri pământești,

Avem păcate și în gând un fulger,

Că nu mai suntem firi dumnezeiești.


Avem greșeli și timp pierdut degeaba,

Avem minciuni și groaznice plăceri

Iar dacă îngerul voios ne va-ntreba

„Ce faci?” noi vom fugi stingheri.


La gândul că avem de toate

Uităm de îngeri, sfinți și de iubire

Și credem că peste noapte

Ne mântuim așa-n... neștire.


Însă oricât vom vrea să ne mințim

Îngerul va cere să plătim.

Și astfel ceea ce am făcut ieri

Ne va costa cam... două primăveri.


Continuând să recunoaștem tot

Se va mai cere și un vot,

Din cartea mare cu litere turcoaz

În care scrie și ce am facut azi.


Sunt două zile doar,

Dar pline de greșeli

Și nu ne costă decât

Încă vreo... șase veri.


Și trecem și peste azi și peste ieri,

Și peste ani ce au trecut stingheri...

Ajungem verdictul să-l aflăm

Din gura îngerului. Ne rugăm...


Rugămu-Te-mpărate,

Iartă-ne trei păcate.

Și dacă îngerul va vrea

De alte cinci ne va ierta.


Însă verdictul greu tună în nori,

Nu am trăit corect ca să decidem noi.

Îi astfel îngerul într-un suspin

Ne scade zile, adună luni și toate-s de venin.


Aflăm că mai avem... timp!

Zece minute minunate.

Of! Dac-ar mai fi un anotimp

Să scăpăm de păcate...


Și noi ca oameni ce suntem

Începem să disperăm

Și decorați vom fi post-mortem

Dacă nu acceptăm.


Însă acum e prea târziu

Ca să fugim departe

Și urmăriți vom fi de timpuriu

Și-n gaură de șarpe.


Putem de-acum să ne-ndreptăm

Să plângem pentru sute de păcate,

Să ne rugăm să apucăm

Ziua de după noapte...


Un gând…

Dumitraș Ioan – Ștefan

Poate că unii au să râdă

Și nicicând nu o să creadă

Că ce îți dă dragostea-ntr-o clipă

Caută alții viața întreagă.


Când tu iubești, nimic nu mai contează,

Și dintr-o dată tot în jur se luminează,

Când ești iubit plutești pe-un norișor

Și mii de îngerași îți cântă al tău dor.


Simți un fior de nepătruns

În inima-mpietrită

Și oricât de rece ai fi,

Topit devii într-o clipită.


Nu e nevoie de prea mult,

Nu trebuie decât o clipă…

Adormi, și-a doua zi-n amurg

Ești fericit sau fericită.


Dacă ar fi să spun concret

Ce simți atunci când chiar iubești

Ar fi surprinzător să afli

Că ești iubit și te jertfești.


N-am auzit de când trăiesc

În lumea asta plină de minciuni și ură

Un „cred că mă îndrăgostesc”

Atât de sincer și plin de căldură.


În fiecare dimineață,

Când ochii spre cer îi ridic,

Mă simt de parcă te cunosc de-o viață

Și parcă te iubesc de mic.


Poate acum sau poate mâine…

Cu mine-aș vrea mereu să fii

S-adorm ținându-te de mână

Să mă trezesc și să te văd cu ochii inimii.


Acum, scriu cu adevărat ce simt

Tot, nu pe jumătate

Și văd parcă un mic alint

În ziua de după noapte.


20.10.2009



Un nou început

Ce scriu acum, să știi de la-nceput,

E poate dorul după un sărut,

E poate dorul de a te vedea

În fiecare clipă, draga mea!


Să știi că nu-s doar vorbe aruncate-n vânt

Sau sentimente, gânduri care nici nu sunt.

Nu e minciună, nici vorbe de alint

E pur și simplu doar ceea ce simt.


Să știi că m-am simțit puțin confuz

Că la-nceput nu am primit refuz...

Știam și știu că ți-a fost sigur greu

Să crezi că nu mai sunt ce am fost eu.


Pentru ce am făcut atunci regret cumplit

Pentru că știu cât de mult am rănit.

Iar pentru perioada care-a urmat și pân-acum

Aș vrea ca tot răul să se prefacă-n scrum.


Și când credeam că ce a fost frumos s-a terminat

Exact în acea clipă tu sufletul mi-ai luminat.

Mi-ai arătat că știi să ierți, să cucerești,

Că știi să mă-nțelegi, să mă înnebunești.


Din buzele noastre când s-au întâlnit

S-a aprins o scânteie și am rămas uimit:

Cum, după ce cunoști pe cineva

Atât de repede poate pătrunde-n inima ta?


Să spun că te iubesc de la-nceput

Ar fi nedrept căci e mai mult decât s-ar fi putut.

Dar simt adânc, acolo undeva

Că țin la tine foarte mult, iubita mea.


Nu vreau să crezi că-s vorbe-n vânt,

Vreau doar să vezi ce simt, ce sunt,

Să-ți dovedesc că poți fi fericită,

Să mă iubești și să te simți iubită.


Va trece timpul și-ai să uiți durerea provocată

Și sunt sigur că vei zice doar că: „a fost odată ...”

O să te-ajut să uiți tot ce n-a contat

Atât cu mine, cât și cu orice alt băiat.


Tot ce acum aș mai vrea

Se poate rezuma pe scurt așa:

Să mă iubești și să te știu iubi

Căci doar asta contează orice-ar fi...


Ruga unui epigon

Şi ninge-a basme-n Ipoteşti,

În miez de Gerar,

Pe cer Luceafăr s-a ivit

Să lumineze iar...

El an de an mereu răsare

Şi e cu noi mereu,

Înger de pază la hotarul

Dintre demon şi zeU.

Te chem Luceafăr din înalt

Coboară dintre stele,

Şi vino iarăşi pe pământ

În visurile mele.

Să-mi dărui, Doina ce-o iubesc

Sau poate-o Floare-albastră,

Pe lângă plopii fără soţ

Privesc La steaua noastră…

Şi dacă… totuşi n-ai să vii

Trimite-mi praf de stele,

Melancolia să-mi alin

Din gândurile-mi grele.

De-or trece anii, te-oi visa

Din valurile vremii…

Pentru că ştiu, vei învia

Etern precum un Phoenix.

Te rog Luceafăr mare

Ca-n Oda-n metru antic

Redă-ni-te de-a pururi …

… Ca „veşnicul romantic”.

De ce?


De ce cu toții suntem slabi?

E doar prima-ntrebare

Pe care de la Univers nu o știi

Oricât ai fi de mare!


De ce ne doare, suferim?

De ce nu putem singuri sta?

De ce când iubim greșim?

De ce iubim pe cineva?


De ce când ești lovit cumplit

Și tot jurul tău se prăbușește

Poți încă să stai liniștit

Și spune-atât de simplu: „mă iubește”?


De ce simțim durerea?

De ce putem striga?

De ce vine iubirea?

De ce e noaptea grea?


De ce vrem să părem mai buni

În lumea asta falsă?

De ce-n continuu ne mințim

Și zicem că-i o farsă?

De ce e necesar să mai murim,

Când știm că tot vom învia?...

De ce se face iar senin,

Când simt iubire, draga mea?


De ce există oameni răi

Care-au pierdut cărarea?

De ce facem tot ce putem

Pentru-a simți chemarea?


De ce suntem orbi când iubim

Și plângem jalnici mai mereu

Când ne trezim că suferim

Sau doar atunci când dăm de greu?


Dacă vreodată cineva

La toate va știi să răspundă

Atunci cu toții vom afla

Că sigur viața e prea scurtă.


20.10.2009