BUCERDEA GRÂNOASĂ - studiu monografic - Din teren

Din cercetările proprii

Cercetând turnul clopotniţă al bisericii româneşti, am găsit pe clopoptul mare următoarea inscripţie, înconjurând în relief pe exteriorul său întreaga circumferinţă a acestuia: „DONATU DE GEORGE MOŞNEAG ŞI SOŢIA ANICA, 1921. TURNAT DE FIUL L.A. NOVOTNY, PRIN MEISTER DE TURNAT NEDUHAL ÎN TIMIŞOARA N. 4121.

Pe celălalt clopot, mai mic cu puţin şi mai uşor, nu este nici o inscripţie. Acesta a beneficiat de o elaborare mai puţin pretenţioasă decât al celui dintâi pomenit.
Din foaia bisericească-politică „Unirea”, apărută la Blaj în 24 Iunie 1905 (număr festiv în memoria lui Timotei Cipariu), aflăm oferta Turnătoriei de clopote şi scaune de fier pentru clopote a lui Antoniu Novotny, care prin fabrica din Timişoara recomandă spre pregătirea clopotelor noi, precum şi turnarea din nou a clopotelor stricate, garantând clopote armonioase şi pe lângă garanţie pe mai mulţi ani sunt prevăzute cu ajustări de fier bătut, construite spre a se întoarce cu uşurinţă în orice parte, după ce au fost bătute mai mult timp în acelaşi loc, fiind astfel „mântuite de crepare”.
Mai departe, Antoniu Novotny recomandă în mod deosebit clopote găurite, inventate de el, de mai multe ori premiate, care sunt prevăzute în partea superioara – ca violina – cu găuri în formă de S şi pentru aceea „au un ton mai intensiv, mai adânc, mai limpede, mai plăcut şi cu vibrarea mai voluminoasă, decât cele de sistem vechi, aşa că un colopot patentat de 327 kg. este egal cu tonul unui clopot de 461 kg. făcut după sistemul vechi.” Astfel de clopote ne încântă auzul până în zilele noastre fiind sfinţite a împrăstia „vremea mare” – furtuna.
Clopotele bisericii ungureşti sunt mai vechi, mult mai mari şi mai grele, în timpurile vechi fiind folosite pentru avertizarea pericolelor fiecărei epoci în parte, rămânând până la noi că atunci când se bat cu intermitenţă, nefiresc, ceva rău e pe cale să se întâmple, de obicei incendii. Oamenii satului se mobilizează cu toţii, chiar pe câmp fiind, clopotele auzindu-se peste tot hotarul satului, în cele mai îndepărtate colţuri, limitând urmările oricărui rău neprevăzut.
De altfel, clopotele au o tonalitate plăcută, rar cadenţată, deloc grăbită, liniştitoare, care în fiecare zori de zi, la topirea nopţii în lumină, cheamă ca prin rugăciune, să debuteze activitatea curentă.
Cercetând crucile de pe mormintele din cimitirul vechi românesc am aflat numele Drăgoi respectiv Drăgoiu, care azi nu se mai regăseşte în localitate. Pe una dintre cruci stă scris: „Drăgoi Sorica, n. 1871, m. 1962”, iar pe altă cruce scrie: „Mihaiu Drăgoiu, rep. la 25 nov. 1892 în etate de 42 ani. Această cruce sau ridicat prin soţia lui Paraschiva”
Crucile vechi sunt, cele ce s-au păstrat, din piatră, din păcate un tip mai moale, pe care timpul le-a fărâmiţat în stratul lor superficial, destul cât să le facă ilizibile. Mai puţine sunt din marmură care a rezistat cel mai bine timpului şi intemperiilor. După mine însă, evaluând movilele de pământ, cele mai multe morminte au rămas fără cruci, semn că au fost de lemn care rezistă şi mai puţin în timp. Am cercetat cimitirul acoperit cu zăpadă, care a copiat fidel orice moviliţă cât de puţin ridicată, lucru mai greu de identificat atunci când vegetaţia acoperă totul.Am avut astfel o mai reală imagine a mulţimii mormintelor,înfiorându-mă.
Pe o inscripţie comună am găsit chiar un erou al celui de-al doilea război mondial: „Eroul Mihu Traian, n. 1922, m. 1944” alături de „Mihu Izidor, n. 1888, m. 1948”.
Din cele relatate de Trif Melintie (n. 1895 – m. 1985) în anii celui de-al doilea război mondial zburau mult prin zonă avioane militare, astfel încât la moartea soţului său nu au putut aprinde lumânare, sau să alcătuiască cortegiu funerar pe timpul zilei de teamă să nu fie mitraliaţi. În acest fel Toader Trif al lui Adam a fost înhumat pe întuneric, în crângul de acăţi unde au putut săpa groapa fără să atragă atenţia. Mai apoi vegetaţia a năpădit locul, bătrâna Melintie când mergea primăvara cu sălcii plângătoare le împlânta „cam pe-aici” la marginea micii liziere de tineri acăţi. Acolo a şi cerut să fie înmormântată, din bună vreme înainte de-a muri.
În cimitirul de la biserica românească, am aflat de pe înscrisurile de pe cruci următoarele: Demetriu Metea – protopop mort în 1913, în etate de 71 de ani şi soţia Veronica Gherasim, moartă în 1915 în etate de 66 de ani.
Marian Peculea – preotul Bucerzii Grânoase, născut la 5 Martie 1861, mort la 13 Maiu 1914
Dintre numele care azi nu se mai regăsesc în sat aflu doi Meseşian, George şi Aurelia, astfel scrişi pe cruci, pe care le identific cu fostul preot Gr. Catolic şi soţia sa.
Mihai C Szilagy