BUCERDEA GRÂNOASĂ - studiu monografic - Din popor

Obiceiuri şi obişnuinţe din vechime


Lipsa medicilor, a dispensarelor, a mijloacelor de intervenţie în caz de nevoie etc, grefate pe o stare economică şi un nivel cultural înapoiate, i-au făcut pe oamenii satului să-şi caute singuri de sănătate prin mijloace rudimentare, culegând plante medicinale, numite ca şi în alte părţi „buruieni de leac”.
Astfel, erau folosite la ceaiurile pentru răceală: flori de tei (Tilia platyphillos), de soc (Sambucus nigra), de romaniţă (muşeţel, Matricaria chamonilla), chimin (chimion de câmp), vreji de zmeură (zmeuriş). Pentru bolile de stomac se folosea ceai de sunătoare (Hipericum perforatum). Pentru dureri de picioare foloseau coada şoricelului (Achillea millefolium) cu care hrăneau în acest sens şi puii de curcă şi de găină. La rănile provocate prin tăieturi se folosea podbeal (Tussilago farfara). Busuiocul cultivat în grădină (Ocimum basilicum) era cules pentru miros sau podoabă în sărbători, la cununie, botez, bobotează. Sânzienele (Galium verum), utilizate la împletitul cununilor tradiţionale sau a crucilor împletite de „ziua sânzienelor”, fiecare din familie aruncându-şi cununa sau crucea pe casă dând interpretări că, de exemplu, a cui va cădea jos mai repede, înseamnă că va muri mai curând. Pentru dureri de burtă, diaree, se foloseşte limba oii (Boroga oficcinalis).
Galbenul, de culoarea muştarului, pentru vopsitul ouălor, era preparat în casă din coji de ceapă prin fierbere în apă. În acest scop, în gospodărie, se păstra o straiţă de coji de ceapă pentru Paşti. ( Mărioara Szilagyi, n. Radu în anul 1944).