miercuri, 31 decembrie 2008

LA MULTI ANI!


Reteta pentru un an bun
Se iau 12 luni si se curata foarte bine de amaraciune, mandrie, ura, invidie, frica, irascibilitate si stres.
Se imparte fiecare luna in 28-31 zile, dupa caz, astfel ca proviziile sa ajunga exact 1 an!
Fiecare zi se prepara separat: 1 parte munca, 1 parte liniste, 1 parte umor.
Se mai adauga 3 linguri optimism, 1 lingurita toleranta, un praf de bun simt si... o picatura de speranta!
Peste aluatul astfel obtinut se toarna apoi dragoste din belsug... Preparatul gata facut se aseaza pe farfurie si se impodobeste cu frunzulite de curaj si incredere in sine.
Se serveste zilnic, cu bucurie, alaturi de ceasca de cafea din fiecare dimineata!
Prezenta reteta nu se compenseaza, ea este gratuita si se transmite liber de la om la om .

marți, 30 decembrie 2008

TRADIŢIONALUL E ÎN GENĂ

Mă bucur mult, nespus de mult, încât trebuie să împărtăşesc şi altora bucuria de a vedea interes pentru conservarea Patrimoniului Naţional Românesc, fie limba, fie portul, cultura tradiţională, adâncile rădăcini ancestrale, tot ceea ce dă vigoare perpetuării noastre răzbătând prin timp până la noi. Modernismele-s pe capul nostru, dar tradiţionalul e în genă. De aci împletim orice mers înainte la un loc cu tot ceea vine nou ca evoluţie.

Mă sună domnul prof. dr. Vasile Frăţilă, în Ajunul Naşterii Domnului 2008, să mă felicite pentru Drag de sat transilvan. De comun acord suntem că trebuie să facem neîntreruptă acţiunea noastră de a nemuri trecutul, de a-l aduce în prezent sub multiplele-i forme. Cuprinzător este orice demers monografic pe cât se află de îngăduitor un asemenea mijloc.

Domnul ing. Mihălţan Ioan, cu mult elan constructiv, nu are nici un secret a-mi împărtăşi din planurile-i de conservare a bogăţiilor tradiţional-populare şi de punere a lor în lumina adevăratei valori. Se frământă pentru aceasta nu puţin! Dar ştiu că va reuşi cu tenacitatea-i cunoscută. Merge spre izvoare; desigur se va adăpa dintr-ânsele, la timpul potrivit, căci cine caută, va afla.

Întotdeauna consultarea cu astfel de inimoşi mă motivează!
Am în lucru un album al portului popular, dezvolt în continuare culegerea de folclor de la noi, caut noi colaborări - precum îi spuneam domnului prof. dr. Vasile Frăţilă meritul nu este singular ci obligatoriu colectiv - care puse la un loc aduc la forma unui întreg de conservat, deci publicabil.

Voi fi răbduriu însă Voinţa constă în capacitatea omului de a-şi atinge scopurile stabilite conştient, prin mobilizarea tuturor resurselor fizice şi psihice necesare învingerii obstacolelor materiale şi spirituale interpuse între el şi scopuri. Ea se poate manifesta prin iniţierea şi susţinerea unor activităţi sau, dimpotriva, prin frânarea, diminuarea ori amânarea unor activitaţi. Din această cauză, spunem că voinţa joacă rol de reglaj voluntar al gândirii şi comportamentului uman.

Tânăr şi energic, prietenul teolog Ciprian Emil Vestemean, întors pentru sărbătorile de Crăciun de la studiile superioare pe care le continuă la Roma, află de cuviinţă să mă încredinţeze din nou, deşi ştiam că este perseverent, că va publica o revistă pentru tineret cuprinzând orice valoare care o dă trecutul pentru zidirea lor pe fundamente trainice. Are şi colaboratori de nădejde care cu pedagogie exersată o văd mai mult decât necesară.

E bine. Până plănuim nu suntem departe nici de realizare. Nu sunt planuri utopice...

joi, 25 decembrie 2008

CUVÂNTUL TE CREŞTE




Tuturor deasupra o floare

de vrei să fi cu ea

o ai pe Maica ta

Cerului cuprinzătoare

pământ îmbrăţişând, Maria.


Cuminte Izvorul să caţi

suind din piatră-n Piatră

împotrivirile-ţi se vor alătura

ori cad de oboseală laţi

rămân în urmă câinii care latră.


La vreme vei trece în linişti

poţi să te-adăpi pân-la crăpare

cu vraja luminii de trăznet

desface-s-or legate găşti

prunc îi fi postbotez la-nfăşare.


Veşnic tânăr Crai Mare

anunţat de-o stea în Răsărit

mai sus de-atât nu-ţi pot lăsa

îndemnul de-a cuprinde-ntreaga zare

iubind lăsându-te iubit.


Cuvântul, o ştie toată lumea,

va creşte atunci înjghebată renaşterea ta

spre-ntreagă bogăţia să apuci la drum

te va conduce-nspre ameţitoare culmea

din aproape cartografierea Maranata.


Coşlariu, Bucerdea Grânoasă,

24, 25 Decembrie 2008,

La Sărbătoarea Naşterii Domnului.


miercuri, 24 decembrie 2008

Evanghelia Naşterii Domnului


Evanghelia dupa Matei 2, 1-12


"Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel". Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor."

marți, 23 decembrie 2008

URARE


Vă doresc din inimă

Pace-n suflet şi linişte în gând
pentru Crăciunul care vine în curând
şi un An Nou bun şi fericit

să se împlinească tot ce aţi dorit!

Tuturor prietenilor şi colaboratorilor,
şi celor care caută, însetaţi fiind, să afle şi să producă Binele,

cu tot dragul, Mihai.

duminică, 21 decembrie 2008

SOLILOCVIU



Apă de sus cu nemiluita

Se-ntoarce din jos cu ţârăita

Se cutremur pământul a semne

La bine puţini par să se-ndemne


Teluricu-mi prieten mereu încruntat

De lângă pită şi slănină s-a sculat

Înlăcrimat e numai de la ceapă

Spre luminare-n veci nu scapă


Dincolo de post sărmană căpriţa

Se-aude că are bună cărniţa

Vorbeau în haltă nişte călători

Cică mâncară unii vânători


Plouă-ntr-atât că inundă

Asupra lumii nebune haruri abundă

Nu mai şade din păcate nime-n asceză

Inconştienţa-i afundă-n dormeză


Ies în ploaie cu-nsămânţat pieptul în faţă

Seismograful tremură în noua dimineaţă

Germenul plesneşte crapă sămânţa în două

Printre tăceri mă bucur sincer că plouă.


Coşlariu,

18 Decembrie 2008.


vineri, 19 decembrie 2008

Stilul - o problemă de expresie


După opiniile unor cercetători ca

Leo Spitzer,

Auerbach

sau D. Alonso

stilul reprezintă

o sumă de abateri

de la întrebuinţarea normală a limbii,

care

reflectă distanţări

faţă de starea psihică socială cutumială.


marți, 16 decembrie 2008

Aşa să ne gândim că...


În conformitate cu Canoanele Bisericii Ortodoxe Soborniceşti - Canoanele cele ale Sfinţilor şi întru tot laudaţilor Apostoli

(Vezi la numărul 30)

30. Daca vreun episcop, servindu-se de stapânitori lumeşti, va pune mâna pe vreo biserică, să se caterisească şi să se afurisească. Asemenea şi toţi părtaşii lui la aceasta.

O chestiune cât se poate de arzătoare.

Buchia Evangheliei este sfântă şi izbăvitoare


Pentru Mihail Sadoveanu

"ţara aceasta rar s-a bucurat deplin de bunurile ei.
Pe pământul ei a curs atâta sânge şi lacrimi,
a fost atâta încălcare şi atâta silă,
încât privirile şi cântecele urmaşilor
au rămas triste.
Însă buchia Evangheliei este sfântă şi izbăvitoare de rele
şi cei tari se vor smeri
şi cei umiliţi se vor înălţa" .


Sadoveanu, M. Drumuri basarabene, Bucureşti, Editura Antares,
1994, p.11.

duminică, 14 decembrie 2008

FESTIVALUL DE COLINDE de la Blaj


FESTIVALUL DE COLINDE

O, CE VESTE MINUNATĂ!

Ediţia a IX-a

În organizarea Asociaţiunii ASTRA, Despărţământul „Timotei Cipariu” Blaj

Primăria Municipiului Blaj

Consiliul Local Municipal Blaj

La Centrul Cultural „Iacob Mureşianu”, Blaj

13 Decembrie 2008, orele 15

Iată auspiciile, coordonatele de loc şi de timp în care s-au consumat în faza lor de început la Blaj în mod cu totul fericit Sărbătorirea prin colinde a Naşterii Mântuitorului.

Sala de spectacole a Centrului Cultural sărbătoreşte pregătită de către gazde, director Ovidiu Băcioiu, prof. Silvia Pop preşedinta Despărţământului Astra „Timotei Cipariu”, Primarul Municipiului Blaj domnul Gheorghe Valentin Rotaru, Viceprimarul Liviu Basaraba, s-a dovedit din nou neîncăpătoare publicului din toate categoriile de vârstă.

Au onorat cu prezenţa într-o ambianţă frăţească

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ortodox Andrei al Alba Iuliei,

Preasfinţitul Vasile, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore Greco-Catolice

Pr. Ioan Mitrofan, Econom Arhieparhial

Pr. Protopop greco-catolic al Blajului, Vicar Mitropolitan Ioan Fărcaş

Pr. Protopop ortodox al Blajului Vasile Brumar

Pr. Barta Cristian, Directorul Departamentului Blaj al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj Napoca

Pr. Anuşcă Nicolae, Directorul Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj

Cu o agendă încărcată, totuşi onorând cu prezenţa, radiind optimism şi încredere, a fost prezent printre noi deputatul ales în colegiul uninominal nr.2 - Blaj-Sebeş ( şi 12 comune) – domnul Clement Negruţ care ne va reprezenta în Parlamentul României, venit să-şi încarce bateriile de spiritualitatea Micii Rome cu împrejurimile ei fascinante.

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştiinţei…

Au fost parte, fiecare cu distincţia sa, Concertului de colinde şi Festivalului devenit de acum tradiţie, aducând fiecare originalitate în costume, repertoriu, prezentare ş.a.

Grupul Coral Mixt Reîntregirea a Protopopiatului Ortodox Blaj, dirijor pr. Ioan Avram

Grupul Coral al Facultăţii de Teologie Greco- Catolice Blaj

Tulnicăresele din Câmpeni

Grupurile de colindători ale Cercurilor ASTRA Blaj:

Cercul Cetatea de Baltă, coord. Maria Mihai, Pompilia Goga

În oraşil Viflaim

Colindul Maicii Domnului

Cercul Micăsasa, coord. Mărioara Bercea

Domnului Domn

Noi în Sara de Ajun

Cercul „Ion Bianu” Biia, coord. Teodor Blaga, Olimpia Frăcea

Jos în Pruntul Mării Dalbe

Coborât-a coborât

Cercul „Stana Biriş” Căpâlna de Jos, coord. Maria Florea

Numai Tu, Doamne poţi şti

Viflaime, Viflaime

Cercul „Ion Pop Reteganul” Sâncel, coord. Pr. Protopop Vasile Brumar

Troparul Naşterii Domnului

Asta-i Sara de Crăciun

Fluierul cel păstoresc

Cercul „Timotei Cipariu” Pănade, coord. P. Daniel Coman

Cine doarme astă noapte?

Din Fecioara S-a născut

Cercul „Ioan Maiorescu” Bucerdea Grânoasă, coord. Pr. Dan Dulău

O, Isuse, o Hristoase!

Veniţi toţi cei din Adam

Cercul „Aron Cotruş” Cergău Mare, coord. Aniţa Mărginean

Zori frumoşi

Bună sara, c-am plecat

Crecul „Ion Agârbiceanu” Cenade, coord. Livia Breaz

Colo sus, în vremea aceea

Iosif şi Maria

Cercul Valea Lungă, coord. Călina Comşa

Deschide uşa, creştine!

Creştinilor noi astăzi

Cercul Crăciunelu de Jos, coord. Titiana Fer

O, ce veste minunată!

Trei păstori

Liceul Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” Blaj,

Coord. Sabina Marinescu, Maria Ioica

La toată casa-i lumină!

Doi boieri

Doamne Ler, Domnului Doamne!

INVITAT SPECIAL

Grupul Folcloric „Obârşia”, coord. Mihai Tarko (Ovidiu N. Cîmpian, Ovidiu Marcu, Alexandru Pop, Marius Săsărman, Flaviu Aruşti şi Vlad Barta)

Gazde bune ale festivalului familia Maria şi Gheorghe Zereş din mărinimia organizatorilor au oferit tuturor interpreţilor, tradiţionalelor traiste plinire, colaci de grâu curat, mere şi vin din renumită Podgoria Târnavelor.

Pentru întâia oară în postura de prezentatoare cunoscuta interpretă de folclor Alina Pinca s-a achitat cu brio de această emoţionantă şi antrenantă acţiune la nivel zonal.

Nelipsiţi de la organizare, sufleteşte şi trupeşte ataşaţi de Astra au fost prezenţi ca întotdeauna prof. Ioan Pop şi ing. Ioan Mihălţan.

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştiinţei. Că întru dânsa ceia ce slujeau stelelor de la stea s-au învaţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus, Doamne, mărire Ţie.

A consemnat bucurându-se ca în fiecare an de Naşterea Domnului şi de această nouă reuşită spirituală, paşi concreţi întru întâmpinarea Răsăritului celui de Sus,

Mihai C. Szilagy/Târnăveanu


PS A apărut cu un interesant cuprins, într-o distinsă colaborare "Astra Blăjeana", An XII, Nr. 4 (49), Decembrie 2008, Publicaţia trimestrială editată de ASTRA - Despărţământul "Timotei Cipariu" Blaj. Cost 10 lei.

sâmbătă, 13 decembrie 2008

ŞCOALA ARDELEANĂ




O ultimă culegere de studii a regretatului David Prodan se intitula, patetic şi testamentar, „Transilvania
şi iar Transilvania”. Nu era mărturisirea de credinţă a unui singur om şi mare istoric. Părea că generaţii întregi îşi
destăinuiau prin ea, privegherea lângă leagănul poporului, al fiinţei şi al conştiinţei sale naţionale.
Cu acelaşi sentiment se apropie memoria posterităţii de fenomenul cultural-politic numit „Şcoala
ardeleană”. Deşi timp de peste două veacuri a fost consemnat în atâtea catagrafieri şi exegeze, revenirea lân
gă el

rămâne de un interes mereu actual.
Fiindcă a fost un fenomen complex, cu origini şi cu reverberaţii multiple: sociale, politice, culturale,
româneşti şi europene. În această complexitate, cercetarea descoperă mereu noi fapte, valenţe şi valori.
Aşa s-a întâmplat pe întreg parcursul sfertului de mileniu de când el s-a înfiripat.
A avut o preistorie care s-a numit unirea religioasă a unei părţi a românilor ardeleni cu Biserica Romei,
în 1698-1700, urmată de unele – destul de anemice – efecte pozitive pe tărâm social-politic, pentru acei români şi
de altele, benefice pe plan cultural.
În jurul acestui act se mai poartă până astăzi discuţii, marcate de prejudecăţi confesionale ce ar fi trebuit
demult părăsite, după exemplul încetării incriminărilor în jurul, de pildă, al faptelor prescrise de justiţie, după
trecerea unui anumit timp de la data producerii lor. Menţinându-se vreme de 300 de ani, această unire religioasă,
chiar dacă parţială, a devenit o realitate în istoria şi în viaţa poporului român. E lipsit de sens să se mai revină la
originile sale, cu încercări de a despica firul în patru. E de netăgăduit că actul de la 1698-1700 a avut cu
precădere o motivaţie social-politică: dorinţa prelaţilor români ardeleni de a-şi îmbunătăţi condiţia existenţei –
dacă s-ar fi putut şi pe acea a enoriaşilor -, în cadrul sistemului „stărilor” privilegiate şi al grupărilor şi al
grupurilor sociale „tolerate”, oprimate, care funcţiona atunci Transilvania, dezavantajând pe români şi biserica
lor.
80
Cărarea pe care ei au crezut că se pot strecura printre furcile caudine ale sistemului a fost unirea
religioasă cu biserica romană, în anumite condiţii: acceptarea a patru puncte dogmatice, dar cu păstrarea ritului
oriental.
Pe calea spre realizarea scopului, adeziunea religioasă în deplină înţelegere şi convingere a urmat pe
rând. Ea s-a consolidat în conştiinţa cam a jumătate dintre românii ardeleni, rămânând fermă până astăzi printre
aceia – nu prea mulţi – care au supravieţuit persecuţiei declanşate în 1948.
Unirea religioasă a avut însă consecinţele cunoscute pe plan cultural: ameliorarea substanţială a
instrucţiunii clerului, înfăptuită în instituţii din Transilvania, din Imperiul habsburgic şi din Italia, şi permisiunea
înfiinţării de şcoli confesionale – elementare şi de nivel mediu – pentru românii uniţi. De această îngăduinţă vor
beneficia după un timp şi neuniţii.
Ceea ce se crezuse a fi o măsură curentă, necesară, pentru a favoriza instruirea clerului confesiunii
unite, a avut efecte nebănuite, de însemnătate capitală pentru poporul român: lărgirea pregătirii şi a orizontului de
cultură al beneficiarilor şi fundamentarea de către ei, pe bază de largă informare – s-ar putea spune ştiinţifică, la
nivelul vremii – a teoriilor cu privire la originea romano-dacă a poporului român, la continuitatea sa, la latinitatea
limbii sale.
Clericii studioşi, ale căror nume sunt prea cunoscute pentru a le mai repeta, şi-au făcut din aceste idei un
patrimoniu comun, le-au dezvoltat, completându-se unii pe alţii, şi au inaugurat astfel cultura română modernă,
prin lucrări istoriografice şi lingvistice, prin tentative filosofice şi printr-o valoroasă operă literară cu substrat
politic, prin organizarea într-o primă fază a învăţământului confesional românesc.
La fel cu Unirea din 1698-1700, această „Şcoală” culturală a însemnat, ca intenţie fundamentală, un act
politic, revendicativ de drepturi sociale şi naţionale. Stăruinţa pe tărâmurile ştiinţei şi culturii, rezultatele ei
desfăşurate în cuprinsul multor scrieri, au devenit o pasiune în sine, dar stimulată iniţial de scopul emancipării
naţiunii. Un scop care nu se estompează nicicând, nici în paginile istoriilor celor „trei mari” – Micu, Şincai,
Maior – nici în scrierile filologice, de demonstrare a latinităţii limbii române şi de aşezare a gramaticii sale
pornind de la această premisă, nici în opera literară a lui Budai-Deleanu, în care insinuarea de idei democratice,
venind dinspre revoluţia franceză, conferă o dimensiune suplimentară crezului emancipării naţionale.
E îndreptăţit să vorbim, în cazul acestei pleiade de autori şi de scrieri din cele mai multe ramuri – toate
esenţiale pe trunchiul unei culturi în dezvoltare – de o „Şcoală”, şi nu de un „curent”, „grupare”, „mişcare” etc.
Fiindcă oamenii aceia au intuit necesitatea de a instrui un public cititor şi au pus accentul pe acţiunea lor de
pedagogie naţională, de exprimare a primului curs sistematic la care poporul român era chemat pe rând să se
înscrie, să participe şi să-l înţeleagă în semnificaţiile sale indicative de destin.
Precum în jurul resorturilor Unirii religioase, la fel şi cu privire la sursele generatoare ale Şcolii ardelene
s-au emis, în timp, mai multe opinii.
Vreme de mai bine de un secol, nu s-a pus în discuţie teza că Şcoala ardeleană a fost opera exclusivă a
învăţaţilor aparţinători clerului unit. Începuturile ei se identificau în petiţiile şi memoriile episcopului Inocenţiu
Micu, susţinute în dietă în preajma anului 1740. Acestora, opera istorico-filologică a triadei Samuil Micu,
81
Gheorghe Şincai, Petru Maior le-a urmat ca o largă argumentare, dezvoltând cele ce „in nuce”, susţinuse
curajosul şi luminatul episcop.
Memoriile politice prin care a culminat, în secolul al XVIII-lea, acţiunea revendicării de drepturi egale
pentru români, (în 1791-1792), numite „Supplex Libellus Valachorum”, deşi consemnează participarea şi a unor
învăţaţi şi clerici de confesiune ortodoxă, au fost totuşi considerate ca datorându-se în cea mai mare proporţie
aceloraşi cercuri ale bisericii unite.
Nu era ceva greşit, în fond, în această părere: doar că ea se mişca într-un orizont prea restrâns.
Mai aproape de timpul nostru, geneza Şcolii ardelene a evoluat înspre o interpretare, dacă nu opusă, în
orice caz mult nuanţată. Ea a fost văzută – cu deosebire de la apariţia lucrării lui D. Popovici, „La littérature
roumaine à l’èpoque des Lumieres” (1945) – într-o perspectivă panromânească şi europeană, însuşită de
majoritatea cercetătorilor care s-au aplecat asupra fenomenului, de-atunci încoace. Autorul menţionat, un strălucit
profesor al Universităţii din Cluj, a tratat Şcoala ardeleană ca pe un caz particular al Luminismului european. În
această perspectivă, ea nu mai apărea ca o manifestare doar în cultura românească din Transilvania, întrucât şi în
cea din Principate se puteau descoperi translaţii de idei novatoare provenite din Luminism.
Puncte de vedere corecte, care lărgeau aria cercetărilor şi introduceau o plurivalenţă în interpretarea
întregului proces din zorile culturii române moderne. S-a întâmplat însă ca ele să fie exprimate în ajunul măsurii
de suprimare a bisericii unite de către regimul comunist (1948). Fapt care, printre multe altele, a avut şi
consecinţa încercării de ştergere a prezenţei acestei biserici din viaţa spirituală românească, de denigrare a
activităţii sale, acolo unde aceasta nu putea fi nicicum trecută sub tăcere.
A rezultat, astfel, o istorie „inversată” a Şcolii ardelene, din care factorul confesional-cultural catolic
unit era minimalizat, dacă nu eliminat cu totul. Reprezentanţii ei apăreau acum mai curând ca nişte gânditori laici,
îmbibaţi de spirit ştiinţific şi filosofic, abia aşteptând să scuture tutela bisericească ierarhică, ispitiţi de idei
nonconformiste şi suspecţi de francmasonerie.
Era o exagerare de sens contrar celei iniţiale, a exclusivismului pro-unit. Susţinătorii ei nu erau animaţi
însă numai de spirit polemic, în slujba propagandei oficiale, ci şi de intenţii bune: de a demonstra integrarea
culturii române în cea europeană şi, implicit, faptul că locul ei în Europa „marelui secol filosofic” nu era unul
marginal.
Problema este aceea a proporţiei în care, în dezvoltarea intelectuală a reprezentanţilor Şcolii ardelene, au
contribuit formarea teologică, atrăgând şi pe cea politică, rezultată din lecturi şi, eventual, din circulaţia orală a
ideilor luministe.
Ponderea celei dintâi nu are cum să fie pusă în discuţie. Cea de-a doua este de admis, însă cu ceva mai
multă prudenţă decât au manifestat-o exegeţii ei.
Învăţaţii Şcolii ardelene nu par a mărturisi lecturi directe din marile opere filosofice ale Luminismului.
Calitatea lor de teologi, de clerici, studiile în instituţii catolice, într-un climat mintal conservator, nu le-ar fi
permis să se adâncească în asemenea gen de lecturi, şi nici să le agreeze.
82
Clericalismul, catolic şi ortodox deopotrivă, nu simţea atracţie pentru raţionalismul şi anticlericalismul
operelor „de vârf” din producţia occidentului. De aceea, elanul cultural-politic din răsăritul continentului s-a
sprijinit pe istorie, unde întâlnea exemplele de virtute civică şi politică ale vechilor romani. Pe filonul romanităţii
românilor, aceste nobile calităţi puteau fi opuse cu succes nobleţei feudale, de origine mai recentă şi pornindu-şi
adesea ascensiunea de la un act de forţă brutală.
Ideile principale ale Luminismului – emanciparea politică prin cultură şi instrucţiune, teoria contractului
social, drepturile naturale, libertatea omului etc. – au fost dezvoltate de acest cuprinzător curent de gândire într-o
veritabilă doctrină. Dar ele nu erau inedite: în formulări mai puţin tranşante, totuşi suficient de explicite, figurau
în doctrina bisericii, în opera lui Toma de Aquino şi în aceea a unor scolastici spanioli târzii, din secolele XVIXVII
(Vitoria, Mariana, Suarez).
Învăţaţii Şcolii ardelene puteau deci, fără a evada dintre hotarele formaţiei lor clericale, catolice, să fi
cunoscut asemenea idei filosofico-politice, unele din ele având o fundamentare morală, ce se întâlneau încă în
opera lui Aristotel, magistrul scolasticii. Când Inocenţiu Micu cerea ca poporului român care suporta cele mai
multe sarcini pentru susţinerea statului să se împărtăşească de avantaje proporţionale cu acestea, el nu enunţa, de
fapt, o teză democratică modernă, ci anticul principiul moral al aşa-numitei „justiţii distributive”; ea proclama că
acela ce susţine o sarcină e în drept să se bucure şi de avantajele ei.
Un alt element care a subţiat interpretarea surselor Şcolii Ardelene a fost de sorginte naţionalistă. Fiind
reprezentanţii ei anteluptătorii libertăţii şi unităţii naţionale, multor cercetători (mai ales că nici nu prea cunoşteau
de la sursă acest aspect al problemei…) le-a părut apriori de neconceput ca aceste mari figuri să fi fost în relaţie
cu cultura maghiară şi să se fi inspirat din idei vehiculate de scrieri ale ei din epocă.
Or, nu constituie o erezie recunoaşterea faptului că lucrurile au stat astfel: cultura maghiară, în secolul al
XVII-lea, se afla şi ea în plin proces de receptare a ideilor luministe, iar intelectualii români ardeleni, cunoscând
limba maghiară, n-au socotit a comite un păcat contra naturii atunci când preluau şi prelucrau din această cultură
puncte de vedere care, în principiu, le conveneau, fiind aplicabile stării naţiunii române şi scopului emancipării
sale politico-sociale. Şcoala ardeleană a fost împotriva privilegiilor nobiliare maghiare, dar n-a văzut motive de a
nu merge alături cu ideile şi cu aspiraţiile elementelor social-politice şi intelectuale înaintate ale naţiunii
maghiare.
Exponenţii Şcolii ardelene au afirmat o arzătoare mândrie de neam, pe care au apărat-o apelând, când
era nevoie, la ascuţişul unei polemici mai dezvoltate, mai sistematice, decât fuseseră izbucnirile indignate ale
cronicarilor (Petru Maior, antologicul „cuvânt înainte” la Istoria pentru începutul românilor în Dachia, sau
disputa filologică cu B. Kopitar).
„Cu adevărat din sânge roman a să naşte, mult iaste” – scria lapidar, Samuil Micu. Sau Ion Budai-
Deleanu: „Destul că neamul românesc custă şi face în Dacia o naţiune de frunte, dintre mai multe milioane
alcătuită, care nu doreşte altă, numai ca prin o mai mare cultură să se poată apropia de celelalte neamuri politice a
Europei…
83
… Fost-au vremi când naţia aceasta, acum necunoscută, era cea mai întâie başte apărătoare, şi pieptul
creştinătăţii asupra preputincioşilor otomani.
… Ei, de când s-au pomenit, pururi români se au numit şi acum încă aşa se numesc.
… Toate neamurile de pre împrejur au socotit pre români ca şi un neam purcezătoriu de la romani …
Limba românească nu purcede de la nici o altă limbă, fără de la limba poporului romanilor”.
Acut sentiment al istoriei, mândrie de neam, conştiinţă a unei identităţi strălucite, mândrie a vechimii şi
a neclintirii credinţei – factor de afirmare a unui rol în cultură, în pofida aparenţelor care sugerau contrariul:
„Strămoşii românilor, precum sângele în vine, aşa credinţa lui Hristos în suflet de la Roma au adus cu sine în
Dachia” (Petru Maior). „Frumos şi desfătat lucru este a ceti cărţi … Singuri noi, românii, suntem de această
scumpă vistierie mai lipsiţi, măcar că ne tragem viţa de la cel mai vestit şi mai mărit neam în lume, adică de la
romani”. (Zaharia Carcalechi).
Nişte „protocronişti” avant-la-lettre, aceşti oameni, au ceva de iluminaţi în ei, în alt înţeles decât al
afinităţilor cu Luminismul. S-a vorbit, nu odată, de „exagerările” Şcolii ardelene, în problemele originii poporului
român şi a limbii sale. Unele au fost reale, ca de pildă afirmarea originii pur romane. Dar teza n-a fost susţinută
de toţi reprezentanţii ei, după cum o seamă din exagerările atribuite acestora le-au dezvoltat, în fapt, epigonii lor
din secolul al XIX-lea, din aşa-numita „Şcoală latinistă”.
Proclamarea unei origini ilustre mai era încă, în veacul al XVIII-lea, o reminiscenţă din mentalitatea
medievală, în mare parte din straturile superioare şi mijlocii ale societăţii europene. Românii ardeleni s-au
integrat într-o mentalitate curentă, ce furniza şi un instrument al revendicării de drepturi egale.
„În zorile lumii moderne – scria Mircea Eliade – „originea” se bucura de un prestigiu aproape magic. A
avea o „origine” bine stabilită însemna, de fapt, a te prevala de o viziune nobilă. „Suntem urmaşii Romei” –
repetau cu mândrie intelectualii români din veacul al XVII-lea şi al XIX-lea.
Conştiinţa descendenţei latine era însoţită la ei de un fel de participare mistică la măreţia Romei”.1
„Suportul mitic al reprezentării de sine şi al reprezentării celuilalt generează ideologia ca fundament al
normelor de interacţiune socială”.2
Principalii reprezentanţi al Şcolii ardelene s-au aflat, de la un timp, în conflict cu autoritarul episcop de
la Blaj, Ioan Bob. Au intervenit şi motive personale, care adesea sunt spre blamul episcopului, dar care nu
întotdeauna pun în lumină favorabilă pe „cei trei mari”, îndeosebi pe destul de turbulentul Şincai.
Pe lângă aceste motive, rezultând clar din sursele biografice, mai era şi o chestiune de atmosferă:
catolicismul central-european era cuprins din interior de o tendinţă de contestare a rigidităţii ierarhice a autorităţii
bisericeşti, tendinţă încurajată de politica iosefină, doritoare de a avea „mâinile libere” în iniţierea şi aplicarea
reformelor ei, unele cu implicaţii ecleziastice (De ex. Decretul de toleranţă, 1781).
Versiunea germană a Galicanismului din Franţa, acest curent numit febronianism (după numele de
Justinus Febronius sub care a scris episcopul auxiliar de Trier, Nikolaus von Hontheim) tăgăduia dreptul papilor
de a se amesteca în probleme laice şi susţinea primatul instituţiei conciliului în biserică.
84
În anii ’80 ai secolului criza s-a accentuat, după ce câţiva arhiepiscopi germani au adoptat, în spiritul de
mai sus, aşa-numitele „Puncte de la Ems”, iar un episcop italian a convocat un sinod la Pistoia, cu scopul precis
de a susţine politica ecleziastică a marelui duce de Toscana, Leopold, fratele şi urmaşul la tronul imperial al lui
Iosif al II-lea.
Opoziţia netă a papilor Clement al XIII-lea şi Pius al VI-lea, cât mai ales consternarea provocată în
biserică de legile anticlericale ale Revoluţiei franceze au diminuat ecourile febronianismului, nu fără a lăsa însă
urme, de pildă în exprimarea de puncte de vedere prosinodale în organizarea bisericii unite, de către un Petru
Maior.
Întrebarea finală rămâne: ce a fost Şcoala ardeleană, ca fenomen cultural-politic? A fost a o variantă a
Luminismului european, sau o valorificare a oportunităţilor de instruire superioară, oferite unei părţi a clerului
român ardelean de unirea cu biserica Romei şi de studiile în instituţii de învăţământ teologic şi în arhive din
Viena şi Roma? Între universal şi naţional se impune adoptarea unei căi de mijloc, evitând „teze” preconcepute.
Ardelenii s-au aflat, atunci, la interferenţa a două orizonturi spirituale: luminism-deist, non-istorist, deci
raţionalist, şi cosmopolit, şi cel care iradia din jurul Blajului şi al Oradiei – clerical-dogmatic, istorist şi naţional.
În fond, ideile reformatoare ale românilor ardeleni din secolul al XVIII-lea şi-au avut sorgintea în
conştientizarea stării grele a poporului şi a datoriei de a se apleca asupra soartei celor aflaţi în suferinţă.
În sprijinul lor, şi ştiindu-se folosi de ele, au venit: deschiderea culturală către Occident, ideile filosofice
ale timpului – cu deosebire cele ce subliniau importanţa instruirii ca o condiţie a emancipării politico-sociale, şi
politica absolutist-luminată a iozefinismului care a găsit convenabilă pentru scopurile ei o relativă reechilibrare
între colectivităţile naturale sau organizate din imperiu: etnii, confesiuni, stări sociale.
Din toate acestea a rezultat un proces spiritual calitativ nou: explozia – s-ar putea spune – a conştiinţei
identităţii unui neam, deopotrivă pe orizontala şi verticala existenţei sale istorico-politice.
Se năştea o naţiune …


1 Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Bucureşti, 1978, p. 171.
2 „Revista de cercetări sociale”, 4 (1997), nr. 3, p. 96.

miercuri, 10 decembrie 2008

NU SE DĂRÂMĂ CERUL


Şi-n alte vremi

s-au stors de minţi

să-mpace evident

prăpăstioase lipsuri

întrutot Unului Înţelept

s-au plecat cvasibătrânele ştiinţi

Celui frânt iubind ne-nfrânt

cât Trei

uniţi în plin de sensuri.


Eternului donez

interesat

de toate

încât eliberat de lest

candid

obşte sunt

visul primarei gloate

de-a fi Preanaltului

celest din piatră zid.


Coşlariu, 06 Decembrie 2008,

La Sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae.


BIBLIOTECI PENTRU SATE



Artur Silvestri
1953 - 2008

Dumnezeu să-l odihnească!
Anunţăm cu sufletele îndurerate că în zorii zilei de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei,
Artur Silvestri ne-a părăsit, reîntâlnindu-se cu al său Înger Tăcut. Rămân în urmă
lucrările sale ca scriitor, istoric al civilizaţiilor şi promotor cultural cu activitate
enciclopedică şi mai ales credinţa sa că există acea “Românie Tainică” despre care
vorbea neîncetat. Să păstrăm această credinţă în stare să ne salveze din rătăcire
ca pe o candelă care să îi lumineze şi lui calea spre stele.
Mariana Brăescu - soţie
şi familia


Domnului AS


luminat dispecerul cărţii


adunând la fiecare pas


dulcele firav al sorţii





cu-n interes sănătos


plesnind de bunătate


întreabă pe sate sfios


aveţi nevoie de carte?





Cum n-am avea!


că-s vaduri secate


cuprins de lipsuri afirm sub o stea


aduceţi încoace de toate!





A izvorului stâmpărătoare apă din munte


de sus cu susur mulţumitor plaiului


au început a curge cărţi sute


cu ştiinţi adăpând arşiţa ţăranului.





Nevoie-i de biblioteci pentru sate


mai cu seamă pe lângă biserici


sălbatica lume avidă străbate


inconştientul fără de piedici.





Nu de alta vă rog să trimiteţi


răvaşe cari însele pot opinti


mutarea lumii la pajişti


ce singure pot mântui.





Bucerdea Grânoasă,


10 Decembrie 2008.



luni, 8 decembrie 2008

O analiză a anului pe sfârşite



Sfârşit de an 2008!


Încă de la început am trasat mai multe proiecte editoriale. Unele s-au dovedit a fi nişte utopii, cel puţin pentru acest an pentru care le-am propus însumi ca termene de materializare. Dar nu scrie nicăieri că e musai să se facă.
Ce bine că suntem în viaţă. Un apropiat al scrisului, al cărţilor, cu multe opere, tocmai s-a dus. Doar operele au rămas. El personal nu va mai putea aplica la ceva. Vor face, dacă vor face, alţii oarece pentru el, pentru memoria lui. Cât suntem de norocoşi cei cu sufletul în trup!

Am gândit a tipări Drag de sat transilvan, Bucerdea Grânoasă, studiu monografic şi Ioan Maiorescu ilustru fiu al satului Bucerdea Grânoasă. Ambele le-am pus în operă în aceiaşi copertă cu ocazia Fiii Satului Bucerdea Grânoasă, ediţia I-a, 2008, ediţie reuşită. La lansare nimeni altul decât cel ce m-a susţinut încă de la începuturi: prof. univ. dr. Ion Buzaşi temeiul de azi al Şcolii Ardelene ca organism viu alimentat de dragostea de Ţară şi de Neam.

Am scos şi o ediţie de lux, sub o sută de exemplare, cu costuri ridicate, tehnică laser, policromie, din Ion Buzaşi - 65, omagial biobibliografic. Desigur că a meritat cu prisosinţă. Un proiect la care s-au prins multe persoane, personalităţi, dar nu pe cât m-aş fi aşteptat (ca apoi să le pară rău că nu au făcut-o). E o împlinire a altui volum apărut sub egida Universităţii 1 Decembrie Alba Iulia, şi tot au rămas multe de spus. O viaţă de om... Dar ce mai viaţă! Ce Om!

Cuprinzătoare şi eficace, Mărturisirea de credinţă literară, Scrisul ca religie la români, volumul numărul 2, apărut la Editura Carpathia Press, 2008, un "document de conştiinţă colectivă" conceput de Artur Silvestri, preşedintele Asociaţiei Române pentru Patrimoniu - ARP, conţine şi Arderile crezului meu, propria-mi mărturisire de credinţă literară, cu observarea obligativităţii de rupere a tăcerii. Pseudonimul folosit, acelaşi cu care m-am pricopsit din apropierea de maeştrii ai zidirii umane, Mihai Târnăveanu, sinteza lui Mihai de pe Târnave în viziunea domnului profesor Ion Buzaşi.

100 de ani întru Lumină Dumnezeiască, Biserica "Cuvioasa Paraschiva",
omagial de Alina Dulău ocazionat de centenarul bisericii şi de revenirea la obârşii a Fiilor Satului, manifestări în primă ediţie desfăşurate în 11-12 Octombrie 2008, conţine şi prinosul meu intitulat Fiii Satului - 2008 - grânoase gânduri de iubire.

Site al scriitorului Mihai Târnăveanu,
se intitulează proiectul meu din suflet întocmit pentru alţii, poate şi pentru sufletul meu, dar mai mult pentru cei plecaţi, cei întorşi, cei rămaşi locului, pentru toţi însetaţii de cultură, de trăiri, de bogăţie de viaţă, de mântuire, oriunde s-or afla şi or dori ei să poposească. Şi poposesc! Poposim! Cu treabă, cu-n anumit interes, recreativ, important e că are suficientă atractivitate încât moralmente să nu le dezamăgesc aşteptările şi căutările. Voi alimenta în continuare orice sete etică.

Am sub formă de proiecte finalizate mai multe cărţi, despre care nici nu mă gândeam că nu vor putea fi aplicate în acest an, nefiind într-atât de grandioase din considerentul că am gândit la o politică de promovare a creaţiei cu paşi mărunţi, cu modestie, cu bun simţ, în funcţie de posibilităţi, posibilităţile altora - mărinimoşii - personal nefiind capabil să duc astfel de costuri.

Aşteaptă la rând volumul 3 de versuri cu titlul "cam neobişnuit" Descumpene.
Volumul 4 de versuri cu numele Blând Doamne ajută! stă şi el să se producă.

Am în lucru Slobodă libertatea, schiţe şi nuvele.

Albumul Port popular bucerzan, va veni cu imagini mai mult, dar grăitoare.

Colaborarea la "Antologia poeţilor şi filozofilor ardeleni", pe care am dat-o, ar trebui să apară în curând, sub îngrijirea lui Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, la Editura Ardealul. Târgu-Mureş.

Aştept susţinerea din primăvară-vară a tezei de licenţă la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca, lucrare cu pretenţii şi evaluare de notă maximă, pe care o voi publica sub acelaşi titlu, cred: Înţelepciunea mântuitoare.

Am transmis colaborare la volumul omagial Artur Silvestri - 55, rămâne de văzut dacă se va tipări; fulgerător Prof. Silvestri plecând dintre noi. A fost totuşi şi rămâne ilustrul fondator şi conducător a Asociaţiei Române pentru Patrimoniu... Eu zic că merită, chiar mai mult decât atât.

Se conturează, în jurul unei idei mai vechi, cercetarea publicabilă, de ce nu fiind vorba de multă căutare şi transpir pe o ipoteză ce se pare că se confirmă Eminescu, prin Pumnul, pe urmele Maioreştilor (Trifeşti) la Bucerdea Grânoasă.

E mult, e puţin?!
E ceva! Şi e mai important, întotdeauna, decât nimic.
Ar fi mai mult dacă n-ar fi - cum să-i zic? - ruşinea, o numită timiditate, jenă, înjosire, umilinţă la care trebuie să mă supun şi apoi bună-cuviinţa ce trebuie să o arăt să nu ajung de ocară celor ce m-au ajutat odată, şi-nc-o dată... şi probabil ar mai face-o, dar cine să le-o ceară?!

Le mulţumesc oricum din inimă:

Preasfinţitului Virgil Bercea, Episcop de Oradea;

Popa Gheorghe, Cluj Napoca-Bucureşti; preşedintele Federaţiei Independente Sindicale Mişcare-Comercial, a ramurilor Marfă, Călători, Infrastructură de la Calea Ferată Română;

Tout Bujor, Braşov, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Marfă, Călători, Infrastructură, de la Calea Ferată Română;

Rădoi Teodor, Braşov, directorul Sucursalei de Marfă Braşov al CFR Marfă SA;

Clement Negruţ, din postura de subprefect de Alba, actualmente deputat de Alba în Parlamentul României;

Ion Dumitrel, fost şi actual preşedinte al Consiliului Judeţean Alba;

Părău Gheorghe, administratorul SC Mica Romă Bucerdea Grânoasă;

Voicu Bora, Alba Iulia;

Mărginean Florin, din postura de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba, actualmente, consilier judeţean la CJ Alba;

Moga Ioan, administrator al firmelor SC IMPEX-IGMR, respectiv SC MOGA GRUP CONSTRUCT;

Aldea Ioan , primarul comunei Bucerdea Grânoasă;

Gabor Arpad , viceprimarul comunei Bucerdea Grânoasă;

Beldean Simion , Germania, administrator SC Belsim SRL;

Frenţiu Mircea , Blaj, medic chirurg;

Băcilă Alexandru Simion , primarul municipiului Blaj;

Bubur Lenuţa , primarul comunei Crăciunelu de Jos;

Popa Nicolae , din postura de deputat de Alba în Parlamentul României;

Moşneag Iosif , director Banca Comercială Română;

Ciufudean Sorin , Blaj;

Ciufudean Ioan , administrator SC FERMIC SRL;

Barna Petru şi Nina , administratorii SC Pâine Ţărănească SA Blaj;

Andriuc Rusu Ioan , Blaj, administratorul Editurii ARIDIA;

Rusu Achim , director Banca Transilvania;

Ilieşiu Ioniţă , administrator;

Prin prieteni ai cărţii, iată-i, şi prieteni ai mei deci, se bucură cititorii, bibliofilii.
Aşa s-au născut cele şapte titluri date publicului prin sprijinul material al unor înţelepţi care realizează importanţa actului de cultură...
Cum altfel se vor realiza următoarele? Vom vedea. Tot cam aşa... bătrâneşte, dar aproape sigur.