sâmbătă, 16 februarie 2008

Am rămas mut... cu Cartea la inimă...


Biblia de la Blaj – monumentala reeditate a Bibliei de la 1795, „a lui Samuil Micu” astfel fiind cunoscută după autorul traducerii ei din Septuaginta, m-a îngenuncheat realmente, atunci când am primit-o din braţele Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Lucian! Nu cele şapte kilograme şi jumătate(!) cât cântăreşte efectiv, nu această povară a ei m-a doborât efectiv ci, întreg Cuvântul Vieţii cuprins aici din Facere până-n Apocalips, în grai strămoşesc. Veşnicia însăşi mă îngenunchease!

«Fratelui în Cristos, teolog Mihai C. Szilagy.

Ia şi citeşte...

şi meditează Cuvântul Vieţii!

Cu arhierească binecuvântare,

Lucian

Arhiepiscop şi Mitropolit.

La Sărbătoarea Naşterii Domnului,

Blaj, 2005.»

Am rămas mut, în genunchi, cu Cartea Cărţilor strânsă la inimă, în mijlocul cancelariei mitropolitane din reşedinţa Arhipăstorului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Prin binecuvâtarea Arhieriei Sale, Cuvântul dătător de Viaţă m-a însufleţit de am putut săruta, drept recunoştinţă, inelul arhieresc – însemnul idealului de slujire şi de a fi cununat cu Credincioasa Mireasă, Biserica – model şi îndemn pentru noi de dedicare, de lepădare de sine şi de ieşire în întâmpinarea iubirii aproapelui, a iubirii lui Dumnezeu – porunca cea mai mare.

Şi acum mă mai marchează gestul măreţ, dincolo şi mai mult decât doar un act simbolic, de a da cuiva Cuvântul Vieţii Veşnice!

Mai măreţ, cu adevărat înălţător, doar Euharistia!


Un comentariu: