SOARTA LIBERTĂŢII

Nu am dimineţi trândăvinde. Mă trezeşte telefonul mobil care-mi spune-ntruna: Este timpul să vă treziţi este ora cinci...! Neiertător! Ştiu atunci bine ce am a face, şi asta zilnic: de sunt tură de serviciu mă gat de serviciu, de nu, mă ocup de vaci, le mulg şi le dau drumul în ciurdă. Azi sunt de rând la muls; când nu sunt acasă mulge nevastă-mea...

O muscă intră în belea, fără voia ei, fiind prinsă de jetul de lapte muls sub presiune de la vacă. Mare ghinion să te afli într-un loc nepotrivit, la un moment care, iată, este şi defavorabil. De altfel, muştele sunt libere. Şi vacile urmează a se elibera vorbindu-se de stabulaţie liberă mult mai benefică decât claustrarea. Se vorbeşte şi despre libertatea animalelor sălbatice, o libertate controlată de om. Şi omul cică este liber. Departe de a fi liber. Nici măcar gândul nu-i este liber. Anumite stări de prizonierat intervin legat de materialitatea vieţii. Şi spiritul se încorsetează în acestea. Adeseori sunt legate sentimente vrednice de alte ataşamente.

Cât de liberă pare lumina izvorâtă din candelabru. Se opreşte însă luminei ochiului de un perete interpus, cât o pleoapă de subţire de-ar fi. Şi cât de inutil, liber atârnând, este dichisitul candelabru dacă nu este legat la o turbină liberă şi ea... să se învârtă în cercu-i restrâns de un ax. Şi apele Dunării sunt libere înainte de a deveni prizoniere, anterior turbinei, în spatele unor baraje ce se înalţă semeţe spre cer, încastrate în stânci şi betoane. Chiar focul se arde în spaţiul şamotei cuptorului de furnal. Energia nu este liberă, canalizată fiind pe ţevi sau conductori. Ea se eliberează, cel mult. Nici fumul nu e liber, fiind prizonierul unei sere al cărui efect caloric îl produce acolo unde se înalţă, ca mai apoi să genereze fenomene care apar a fi ciudate la nivelul de unde s-a plecat. Cât de liber pare fumul atunci când se înalţă!

Liber pare atomul peste tot unde se află şi totuşi cât de complex ordonat este legat în structura sa internă şi relaţională cu aproapele său. Când se dezleagă atomul poate fi rău! Totul se leagă însă ca de la sine. În mod firesc este pace! O pace legată. Ca musca de vacă, ca vaca de iarbă (şi de lanţ), ca laptele de vacă dacă are viţel, precum puiul de om îşi leagă creşterea de lapte... Scot musca din albele valuri ale laptelui înspumat, proaspăt muls. E din nou liberă după ce se usucă. Totuşi cât de legată va fi: de pământ, de iarbă, de lapte, de lanţ sau stabulaţie liberă, de vacă deci, de puiul de om...

Puiul de om, liber şi (i)raţional... Poate zbura în gându-i mai ceva ca o muscă. Musca – un fel de pasăre, miniatură zburătoare fără pene, este musca văzută cu ochiul liber. La microscop, însă, musca are vizibili nişte peri incredibili ochilor legaţi în limitele complexităţii lor, uimitoare de altfel, fără doar şi poate, strânsă în globul ocular cu funcţionalitate legată la creier. Ochiul este lumina vieţii, dar, este aproape de un nimic fără conexiunea la creier. Câte ţepe zburlite sunt pe musca de sub obiectivul aparatului de mărit! Câte ţepe flagelatoare traumatizează fiinţa umană intrând ameninţătoare pe aceiaşi poartă a luminii vieţii până în spiritualitatea ei!

Doar omul, fiecare în parte, îşi poate cunoaşte măsura pătimirii sale şi măsura în care vadul luminii este comun cu al întunericului în circuitul receptivităţii lor. Este esenţială discernerea modului de expunere şi al timpului de supunere celor două imperii, al luminii şi întunericului, în funcţie de care acestea dispun influent de totul din noi. Lumini şi umbre la tot pasul, la orice întoarcere, la fiecare clipită, sub orice unghi. Incidenţele pot diferi calitativ în funcţie de gradul de apelare la relaţionalul dintre receptorul ochi şi sistemul de oglinzi captoare sau reflectoare, precum se activează mental. Putem închide ochii sau să întoarcem spatele, însă de cele mai multe ori privim printre degete ca fiind mai puţin vătămător ceea ce nu ar fi bine să percepem, dăunător fiind. Tardiv! Între cenuşile arse ale materiei instantanee, consumabilă şi regenerativă până la un moment dat, s-a inoculat încetăţenitul deja vu franţuz sau cum ar zice olteanul văzui deja. De aceea se dovedesc a fi nişte măsuri puerile şi limitate la simbolic a închide ochii sau a întoarce spatele.

Suntem fiinţe raţionale: să nu amestecăm lumina cu întunericul, albul cu negru! Asta înseamnă a nu ne băga ca musca în lapte. O putem face detaşat gradându-ne libertăţile imaculate până la un preaplin, dar cu atenţia de a nu se revărsa în subjugări înrobitoare trupului şi sufletului. Să nu ne înjosim înşine. Asta facem de cele mai multe ori deşi capacitatea de a ne înălţa este cu noi, în fiecare.