O cercetare critica asupra poeziei romane
este un studiu al lui Titu Maiorescu ce are un puternic caracter didactic.
Este urmarita aici o iniţiere în problemele generale ale artei,
încercând-se explicarea elementară a fenomenului literar.
Studiul se împarte în două capitole: I. Condiţiunea materială a
poeziei şi II. Condiţiunea ideală a poeziei.
I. Condiţiunea materială a poeziei (forma):
În acest prim capitol Maiorescu porneşte de la disocierea, în spiritul filosofiei
lui Hegel, dintre adevăr şi frumos. Adevărul, spune autorul,
cuprinde numai idei pe când frumosul, exprimat prin arte, cuprinde
idei manifestate în materie sensibilă. În interiorul artelor,
literatura are un statut singular pentru că, spre deosebire de
artele care se fac cu ajutorul unui material concret (marmura,
piatra - în sculptură, sunetele în muzică, culorile în pictură),
literatura beneficiază de o dimensiune materială incertă -
imaginile sugerate de cuvinte: "Prima condiţiune dar, o
condiţiune materială sau mehanică pentru ca să existe o poezie în
genere, fie ea epică, fie lirică, fie dramatic, este ca să deştepte
prin cuvintele ei imgini sensibile în fantezia auditoriului".
Dacă discursul ştiinţific (denumit de Maiorescu proză)
abstractizează, poezia, pentru a sensibiliza conştiinţa
cititorului, trebuie să facă apel la imagini concrete prin
intermendiul cuvintelor capabile să nască aceste tipuri de imagini.
Poetul trebuie, aşadar, să aleagă cuvântul cel mai puţin abstract.
Acest lucru se va putea face cu ajutorul figurilor de stil care vor
avea tocmai această menire de a sensibiliza conştiinţa cititorului:
epitete ornante, personificări, comparaţii. Din acest punct de
vedere Maiorescu va defini şi condiţia unei poezii reuşite:
originalitatea imaginilor sensibile şi modul de realizare. Va conta
deci noutatea "veşmântului sensibil" (imaginile folosite)
dar şi modul de realizare ("justeţea comparărilor).
Al doilea capitol,
Condiţiunea ideală a poeziei,
se va ocupa de"fondul" literaturii (poeziei). Maiorescu spune că
"ideea sau obiectul exprimat prin poezie este întotdeauna un
simţământ sau o pasiune, şi niciodată o cugetare exclusiv
intelectuală sau care ţine de tărâmul ştiinţific..." Dacă
ştiinţa se ocupă de morală, politică, filosofie, poezia va trebui
să se ocupe de sentimente general umane ca iubirea, ura, mânia etc:
"Poezia cere, ca o condiţiune materială a existenţei ei,
imagini sensibile, iar ca condiţie ideală, simţămine şi
pasiuni". Întregul studiu este elaborat în spirit critic
întrucât aceste idei estetice sunt ilustrate de Maiorescu prin
aprecieri şi exemple din literatura română şi universală. Astfel
Maiorescu dă exemple concrete de ceea ce reprezintă, în viziunea
sa, inadecavare la spiritul poeziei: ritmul lent, excesul de
diminutive etc., dar dă şi exemple de bună poezie românească
(Mureşanu, Alecsandri, Bolintineanu, Alexandrescu).
este un studiu al lui Titu Maiorescu ce are un puternic caracter didactic.
Este urmarita aici o iniţiere în problemele generale ale artei,
încercând-se explicarea elementară a fenomenului literar.
Studiul se împarte în două capitole: I. Condiţiunea materială a
poeziei şi II. Condiţiunea ideală a poeziei.
I. Condiţiunea materială a poeziei (forma):
În acest prim capitol Maiorescu porneşte de la disocierea, în spiritul filosofiei
lui Hegel, dintre adevăr şi frumos. Adevărul, spune autorul,
cuprinde numai idei pe când frumosul, exprimat prin arte, cuprinde
idei manifestate în materie sensibilă. În interiorul artelor,
literatura are un statut singular pentru că, spre deosebire de
artele care se fac cu ajutorul unui material concret (marmura,
piatra - în sculptură, sunetele în muzică, culorile în pictură),
literatura beneficiază de o dimensiune materială incertă -
imaginile sugerate de cuvinte: "Prima condiţiune dar, o
condiţiune materială sau mehanică pentru ca să existe o poezie în
genere, fie ea epică, fie lirică, fie dramatic, este ca să deştepte
prin cuvintele ei imgini sensibile în fantezia auditoriului".
Dacă discursul ştiinţific (denumit de Maiorescu proză)
abstractizează, poezia, pentru a sensibiliza conştiinţa
cititorului, trebuie să facă apel la imagini concrete prin
intermendiul cuvintelor capabile să nască aceste tipuri de imagini.
Poetul trebuie, aşadar, să aleagă cuvântul cel mai puţin abstract.
Acest lucru se va putea face cu ajutorul figurilor de stil care vor
avea tocmai această menire de a sensibiliza conştiinţa cititorului:
epitete ornante, personificări, comparaţii. Din acest punct de
vedere Maiorescu va defini şi condiţia unei poezii reuşite:
originalitatea imaginilor sensibile şi modul de realizare. Va conta
deci noutatea "veşmântului sensibil" (imaginile folosite)
dar şi modul de realizare ("justeţea comparărilor).
Al doilea capitol,
Condiţiunea ideală a poeziei,
se va ocupa de"fondul" literaturii (poeziei). Maiorescu spune că
"ideea sau obiectul exprimat prin poezie este întotdeauna un
simţământ sau o pasiune, şi niciodată o cugetare exclusiv
intelectuală sau care ţine de tărâmul ştiinţific..." Dacă
ştiinţa se ocupă de morală, politică, filosofie, poezia va trebui
să se ocupe de sentimente general umane ca iubirea, ura, mânia etc:
"Poezia cere, ca o condiţiune materială a existenţei ei,
imagini sensibile, iar ca condiţie ideală, simţămine şi
pasiuni". Întregul studiu este elaborat în spirit critic
întrucât aceste idei estetice sunt ilustrate de Maiorescu prin
aprecieri şi exemple din literatura română şi universală. Astfel
Maiorescu dă exemple concrete de ceea ce reprezintă, în viziunea
sa, inadecavare la spiritul poeziei: ritmul lent, excesul de
diminutive etc., dar dă şi exemple de bună poezie românească
(Mureşanu, Alecsandri, Bolintineanu, Alexandrescu).
http://wapedia.mobi/ro/O_cercetare_critic%C4%83_asupra_poeziei_rom%C3%A2ne
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu