DINCOLO DE POARTA CETĂŢII

INTEGRAREA EUROGĂRII

După bună tradiţia locului, lucrarea de reabilitare la clădirea staţiei de cale ferată Alba Iulia a fost binecuvântată, fiind sfinţită de către arhiepiscopul ortodox, ÎPS Andrei de Alba Iulia, fiind inaugurată în prezenţa secretarului de stat Constantin Dascălu din Ministerul Transporturilor, în prezenţa autorităţilor judeţene şi locale, dar şi a mai multor directori din cadrul Regionalei CF Braşov, proiectul fiind realizat de către Institutul de Studii şi Proiectări Căi Ferate - ISPCF, lucrările fiind realizate de către S.C. Concefa S.A. Sibiu. Trenul special, „business”, pus în circulaţie mai mult sau mai puţin experimental, pe ruta Bucureşti – Alba Iulia, sosind astfel într-o nou nouţă, cam în pripă inaugurată, eurogară, transportând parlamentari autohtoni şi membrii ai Guvernului la aniversarea zilei Unirii, 1 Decembrie, stabilită ca Zi Naţională a României. S-a nimerit (prea) la fix: o nouă eurogară unei noi Zile Naţionale. Mă rog, se nimeri sau fu să fie, dar aşa a fost.

Staţia CF Alba Iulia, este situată pe cel mai vechi tronson de cale ferata aparţinând Regionalei Braşov, inaugurat în 1871. Planul de acţiune pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport în perioada 2001-2010, aprobat prin HG nr. 456/2000, prevede reabilitarea staţiilor de cale ferată, iar prin HG nr. 403/2003, pe raza municipiului Alba Iulia au fost aprobate lucrările incluse în programul aniversar a 85 de ani de la Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918. Între aceste lucrări, se află şi cea de modernizare a staţiei de cale ferată, a cărei clădire este una dintre cele mai importante din oraş, având titulatură şi statut de monument istoric.

HG 1.254/2003, legiferează transformarea actualei staţii c.f. într-o eurostaţie şi se referă atât la intervenţii asupra clădirii istorice existente, cât şi la lucrări de modernizare în zona pieţei dinspre oraş a gării. Reabilitarea a început în anul 2003 din fondurile căii ferate, în anul 2004 gara fiind inclusă într-un program financiar derulat din fonduri externe (Credit Suisse First Boston International) în valoare totală a investiţiilor de cca. 35 de miliarde lei vechi (ROL), circa un milion de Euro.
O eurogară, invers desluşit gară europeană, cu toate alinierile ei la standarde, ţine de identitatea socio-umană şi culturală din care face parte activă, cu rol de poartă de primire ospitalieră, plecare regretată şi revenire cu plăcere la prima ocazie.

Chiar şi micile gări, peroanele lor, glasul roţilor de tren, declanşează amintiri de neuitat, în vers şi cântec adorate, în imagini şi sunete nemurite pe o paletă largă a genurilor artistice. Cu atât mai mult trebuie să fie o eurogară care se vrea reprezentativă pentru vechi centre de tradiţii, fiecare cu istoria, cultura şi mesajul, aerul său de burg, de ieri şi de azi. Fac acest lucru eurogările proiectate pentru cetăţile centenar învăluite, surprinse de nou, sau sufocă acel aer în ton cu geneza fiinţării noastre la care doar un spirit conservator, de mijloc, ne-a condus prin negurile vremii? Se lovesc bine oare laolaltă o cultură a termopanelor, de imediat dosul gării sau domurile, mai mult sau mai puţin naturale de pământ, pe care tronează, purtându-şi faima şi veacurile, cetăţi ca Alba Iulia, Sibiul, Sighişoara sau Braşovul!?

Mă străbat certe convingeri că arta gipsului mut şi a lavabilei unicolore nu pot suplini vechile, de bun gust, atractive şi dătătoare distincţiei de blazon, elemente ce se constituiau în frescele murale, mozaicurile şi basoreliefurile care dădeau farmecul puţin cenuşiu, dar autentic, coridorului de tranzit al sălii centrale de aşteptare din gara punct terminus Unirii celei Mari. Un singur exemplu (!?) prin care eu călătorul, negrăbit, mă simt văduvit. Aş vrea să mă uit la ceas, ceasul istoriei...oare ce, cât arată?

Un neexemplu de poartă, în sensul ei de bază, actual şi istoric, ne face mai străini de loc, unii cu alţii mai reci, cu tot calculul economic, caloric, (in)estetic, de modernitate şi perspectivă... Asta e ceea ce se simte la faţa locului: o gară, alta, eurogara, privită prin prisma (ne)integrării ei, în sufletul locului.

Altfel, totul e frumos... dincolo de poarta principală a cetăţii, locuri sacre ale descălecărilor voievodale, ale întemeierii de grai şi vatră străbună româneasă.

MIHAI C. SZILAGY