miercuri, 19 martie 2008

PREZENTAREA LA TEMPLU



Teolog Mihai C. SZILAGY


EVANGHELII SINOPTICE


INTRODUCERE

Conţinutul Evangheliei după Sfântul Luca ne prezintă cum toată activitatea şi misiunea lui Isus se îndreaptă spre Ierusalim. De aceea, după ce prezintă copilăria şi genealogia lui Isus şi relatează activitatea lui Isus în Galileea, Sfântul Luca îşi concentrează atenţia asupra călătoriei lui Isus la Ierusalim, locul în care Domnul va împlini mântuirea prin patima, moartea şi învierea Sa, fapt subliniat de-a lungul întregii Evanghelii[1]. Dorim a pătrunde o parte a ei, cu ajutorul cuvintelor cheie.

1. CUVÂNTUL ŞI PLANUL LUI DUMNEZEU

Creştinismul are convingerea şi ne învaţă că doar Biblia este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu. Deşi a fost scrisă de mâna omenească, autorul ei real este Dumnezeu Atotputernicul. Această afirmaţie nu a fost inventată de către Biserică, ci este mărturia pe care Biblia o face despre ea însăşi. „Cuvântul Domnului rămâne în veac”; „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu ”; „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului: ci oamenii au vorbit, de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”[2]. Numai în Vechiul Testament se repetă de peste două mii de ori expresii de felul „Şi Dumnezeu a vorbit lui Moise”, „cuvântul Domnului s-a coborât asupra lui Iona” şi „Dumnezeu a spus”. Mai mult decât atât, Biblia se pretinde a fi o consemnare a cuvintelor şi a faptelor lui Dumnezeu, în felul acesta ea fiind înţeleasă drept cuvântul lui Dumnezeu.

Doar faptul că Biblia pretinde a fi Cuvântul lui Dumnezeu nu e suficient pentru ca acest lucru să fie şi real, de vreme ce există şi alte cărţi în interiorul cărora apar astfel de pretenţii. Diferenţa e că Scripturile conţin evidenţe solide ce o îndreptăţesc a fi considerată Cuvântul Domnului.

Un motiv pentru care Biblia e diferită de alte cărţi e unitatea acesteia. Deşi e scrisă de oameni, unitatea ei demonstrează lucrarea Atotputernicului. Biblia a fost scrisă de-a lungul unei perioade de peste 1500 de ani prin contribuţia a peste patruzeci de autori. Ei s-au format şi au trăit în contexte extrem de diverse: Iosua (general de armată), Daniel (prim ministru), Petru (pescar), sau Neemia (paharnic). Autorii diferitelor cărţi din Biblie au scris în tot soiul de locuri; de la sălbăticie (Moise), la închisoare (Petru), sau exilul din insula Patmos (Ioan). Scrierile biblice au fost compuse pe trei continente diferite (Asia, Africa şi Europa) şi în trei limbi diferite (ebraica, aramaica şi greaca).

Biblia tratează multe subiecte controversate. Şi totuşi ea se prezintă ca o realitate. De la început până la sfârşit, se desfăşoară unica poveste a planului de salvare pe care Dumnezeu îl concepe pentru omenire. Această salvare se face prin persoana lui Isus Hristos [3]. Chiar Isus a mărturisit că El este tema centrală a întregii Biblii. „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine... Căci dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele”[4]?

Într-un alt loc, Isus a mai spus: „Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El”[5] .

Vechiul Testament pregăteşte terenul [6]. Evangheliile reprezintă înfăptuirea[7]. Faptele Apostolilor arată propovăduirea [8]. Epistolele dau explicaţiile [9]. Apocalipsa este sfârşitul [10]. Biblia este în întregime despre Isus. În întregul ei Biblia ni se înfăţişează ca o lucrare unitară, fiecare parte bazându-se pe celelalte pentru a fi completă [11].

2. PREZENTAREA TEMEI PROPUSE ANALIZEI:

EVANGHELIA DUPĂ LUCA, capitolul 2, versetele 22-40.

22 Iar când, după legea lui Moise, se împliniră zilele curăţirii lor, îl duseră la Ierusalim, să-l ofere Domnului, după cum este scris în legea Domnului:

23 Orice întâi-născut de parte bărbătească să fie consfinţitDomnului.

24 Deasemenea, precum este spus în legea Domnului, să dea ca jertfă o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.

25 Şi iată că la Ierusalim se afla un om cu numele de Simeon, om drept şi evlavios; el aştepta mângâierea lui Israel, iar Spiritul Sfânt era asupra lui.

26 Acestuia i se dezvăluise de către Spiritul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l fi văzut pe Cristosul Domnului.

27 Împins de Spirit, veni la Templu, iar când părinţii[12] îl aduseră pe copilul Isus ca să împlinească datina legii în privinţa lui,

28 îl luă în braţe, îl binecuvântă pe Dumnezeu şi zise:

29 Acum, Stăpâne, după cuvântul Tău, îi poţi da drumul servitorului tău cu pace,

30 căci ochii mei au văzut mântuirea ta,

31 pe care ai pregătit-o în faţa tuturor popoarelor:

32 lumină de dezvăluire pentru păgâni, şi faimă a lui Israel, poporul tău.

33 Tatăl şi mama lui erau miraţi de cele spuse despre el.

34 Simeon îi binecuvântă şi-i zise Mariei, mamei lui:

35 Iată acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora în Israel, şi ca un semn al împotrivirii, iar ţie însăţi o spadă îţi va străbate sufletul, ca să se dezvăluie cugetările multor inimi.

36 Se afla de asemenea o profetă, Ana, fiică a lui Fanuel, din tribul lui Aser. Era foarte înaintată în vârstă.

37 După feciorie trăise şapte ani cu bărbatul ei, apoi rămase văduvă până la optzeci şi patru de ani. Nu se îndepărta de Templu, ci zi şi noapte servea în posturi şi rugăciuni.

38 Ajungând în acelaşi moment, începu şi ea a-l lăuda pe Dumnezeu şi le vorbea de el tuturor care aşteptau liberarea lui Israel.

39 După ce le îndepliniră toate, potrivit cu legea Domnului, se întoarseră în Galileea, la Nazaret, oraşul lor.

40 Copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, iar harul lui Dumnezeu era asupra lui[13].

Studiul de ansamblu al întregului capitol doi al Evangheliei după Luca, cu o întindere de 52 de versete, ne conduce spre o sinteză care s-ar putea rezuma în viziunea lui Samuil Micu, traducătorul Sfintei Scripturi în limba română, astfel:

Din porunca cezarului August, Iosif cu Maria plecând din Nazaret s-au suit la Viflaem, unde ea a născut pe Mântuitorul, a cărui naştere auzindu-se de la înger, păstorii degrabă vin a-L vedea. Când se taie pruncul împrejur, numele Lui se pune Isus, pe care după zilele curăţiei, aducându-l în Ierusalim, să-L pună înaintea Domnului, bătrânul Simeon îl binecuvântează. Simeon proroceşte despre durerile Maicii din vremea patimilor, şi prorociţa Ana se mărturiseşte Domnului. Isus, la doisprezece ani, plin de înţelepciune şi de dar, pierzându-se de părinţi, este găsit în mijlocul dascălilor unde se minunau toţi cei ce-l auzeau pe Dânsul de înţelepciunea şi de răspunsurile Lui. Întorcându-se cu părinţii la Nazaret, Isus creştea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu dar de la Dumnezeu şi de la oameni[14]. Acesta este itinerariul, plecarea de la Nazaret şi întoarcerea, după prezentarea la templu şi săvârşirea celor de trebuinţă, tot la Nazaret.

3. O INTERPRETARE SCRIPTURISTICĂ A TEXTULUI

3. 1. LEGEA

Nimic întâmplător în text. Totul se face la porunca Domnului dată lui Moise şi asimilată de popor cu titlu de lege, Legea lui Moise, transmisă fidel până la noi în Sfânta Scriptură. În capitolul 12 din Cartea leviţilor se tratează termenii precişi, în zile măsuraţi, ai necurăţiei femeilor care nasc şi curăţia lor cu aducerea jertfei, curăţie obţinută urmare a rugăciunii preotului[15]. Prezentarea la Templu se face urmare a poruncii lui Dumnezeu ca eliberarea din robia egipteană să o pomenească poporul izraelitean cu jertfirea Paştilor şi închinarea întâilor născuţi. Iată porunca:

Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: Sfinţeşte Mie pe tot cel întâi născut, care întâi deschide pântecele între fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că al Meu este[16].

Deosebit de legea naturală înscrisă în inimi, alegând poporul iudeu, Dumnezeu i-a dat şi o lege revelată prin Moise[17], numită legea scrisă a Vechiului Testament. În sens strict se numeşte Lege poruncile lui Dumnezeu, revelate lui Moise şi scrise de el în cartea numită Levitic, care vorbeşte de rânduielile cultice şi de felurite jertfe ale lor etc. În sens mai larg se înţeleg şi celelalte cărţi ale lui – deci întreg Pentateuhul, sau cele cinci cărţi ale lui Moise, care la un loc se numesc Legea în raport cu cărţile proorocilor şi deosebită de ele... Domnul Cristos, venind, spune că El pe de o parte aduce o desăvârşire a Legii când zice: N-am venit să stric Legea şi proorocii, ci să o împlinesc[18]. El a împlinit Legea de la naştere până la moarte [19]; dar pe de altă parte a şi desfiinţat-o în tot ce era ritual şi exterior, desăvârşind legea morală. Căci zice: Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan (Botezătorul); de atunci împărăţia lui Dumnezeu se propovăduieşte şi fiecare se sileşte spre ea[20].

3. 2. TEMPLUL

La evrei Templul[21] reprezenta casa sfântă în care se săvârşeau slujbele şi se citeau şi se explicau Legea şi proorocii, şi care se numea templul Domnului [22]. Templul fiind centrul vieţii naţionale a iudeilor, în această slujire la templu viaţa îşi găsea expresia sa cea mai profundă. În vremea Mântuitorului, Templul, exterior şi interior, cuprindea o suprafaţă de 5ha de teren, situat pe o colină, în trei terase suprapuse. Prima care cuprindea aproape jumătate din toată suprafaţa, se numea curtea sau tinda neamurilor (păgânilor) şi era sub cerul deschis înconjurată de ziduri cu portice acoperite. În aceasta putea intra toată lumea, păgâni şi iudei. Aici negustorii vindeau boi, oi, miei, turturele, porumbei, victime destinate jertfei. Şi tot aici stăteau schimbătorii de bani (zarafii), care ofereau – contra monedei romane – moneda sfântă, singura care era primită la templu. Sub porticele acestei curţi cărturarii învăţau, iar fariseii discutau... Aceste portice serveau de adăpost împotriva soarelui şi ploii. Sub unul dintre aceste portice a şezut Isus, la doisprezece ani, în mijlocul cărturarilor, ascultându-i şi întrebându-i[23].

3. 3. PACE

În Noul Testament termenul pace este folosit mai ales privind liniştea sufletească. Pacea apare însă în gradul cel mai mare ca darul lui Dumnezeu prin Isus Cristos, ca darul împăcării oamenilor cu Dumnezeu şi a neamurilor înfrăţite între ele [24].

Cristos este numit împăratul păcii [25] , ca Cel care a venit să întemeieze împărăţia lui Dumnezeu, care constă în dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt[26]. Cristos însuşi este pacea noastră[27]. Pacea s-a binevestit ca ceva obiectiv, ca darul cel de sus şi ca întrupată sau personificată în Cristos [28], care a vestit Evanghelia păcii [29].

Pacea este şi o binecuvântare, o urare sau o rugăciune şi chiar formulă de salutare cu care se încheie sau încep apostolii epistolele lor [30] aşa cum Mântuitorul îi învăţase: În orice casă veţi intra – spune Isus ucenicilor, când îi trimite în lume la propovăduire – întâi ziceţi: Pace casei acesteia. Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi [31].

3. 4. LUMINA

Lumina este claritate naturală sau artificială, care face să se vadă obiectele. În sens propriu, lumina care vine de la soare este caracteristică zilei. În sens figurat, lumina este caracteristică lui Dumnezeu şi a celor ce trăiesc în El[32]. În sens propriu poate fi şi lumina răspândită de Mântuitorul sau de sfinţi, lumină nematerială, dar vizibilă când o vrea persoana respectivă[33]. Termenul apare în Noul Testament atât în sens fizic, cât mai ales în sensul spiritual. Legea şi Evanghelia sunt lumina celor din întuneric a neamurilor[34].

3. 5. MÂNTUIREA

Mântuirea este recâştigarea stării de sfinţenie, de desăvârşire a omului. Ea este darul lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, care S-a jertfit pentru răscumpărarea noastră, şi urmează a fi însuşită de noi prin îndeplinirea poruncilor şi sfaturilor învăţăturii creştine [35] .Isus Cristos a venit în lume să mântuie omenirea[36].

3. 6. CRISTOSUL DOMNULUI

Este destinat să mântuiască poporul lui Dumnezeu[37]. Cristosul, Unsul Domnului este titlul mesianic tradiţional în Vechiul Testament grec [38], spre deosebire de Cristos Domnul devenit nume propriu al lui Isus [39]. Isus cel înviat este Cristosul Domnului[40].

Întâlnirea cu Dumnezeu nu numai că îl pune pe om în prezenţa Absolutului; ea îl copleşeşte şi îi transformă viaţa. Aducerea de mulţumire apare ca răspunsul dat acestui har progresiv şi continuu, care va ajunge cândva la plinătatea în Cristos. În acelaşi timp conştientizare a darurilor lui Dumnezeu, elan preacurat al sufletului curins de uimire în faţa acestei generozităţi, recunoştinţă plină de bucurie în faţa măreţiei divine, aducerea de mulţumire este esenţială în Biblie, pentru că este o reacţie religioasă fundamentală a creaturii care descoperă, cutremurată de bucurie şi de veneraţie, ceva din Dumnezeu, din măreţia şi slava Lui[41].

3. 7. ÎNŢELEPCIUNEA

Ce este înţelepciunea?

La această întrebare multă lume caută răspunsuri desluşite, sperând iscoditori din omeneasca fire să-i atingă sensurile pline de miez; puţini sunt însă cei care află adevărata cale spre bogatele-i roade, atent număraţi fiind cei ce şi ajung să le guste. Fruct plăcut este înţelepciunea şi rodeşte mulţumind pe cine-o poate atinge, hrănindu-se cu ea. zicem că o sută de izvoare pornind de la aceeaşi înălţime de munte, datorând poziţia lor primitivă aceluiaşi capitol de energie, cheltuit la o erupţie vulcanică, sunt conduse în oraş. Unele vor fi repărţite pentru scopuri utile prin fel de fel de ţevi, altele vor mâna roţi, ori alte maşini intercalate, unul singur îşi va arunca liber apa la cer. Acela e înţeleptul [42]. Privind spre necunoaşterile noastre, Biserica spune dintru începuturile iniţierii creştine, prin Sacramente, că înţelepciunea este darul prin care înălţăm mintea de la lucrurile pământeşti la cele cereşti gustând şi iubind pe Dumnezeu mai mult decât orice [43]. Tradiţia păstrată cu sfinţenie de Biserică răspunde nu numai unei întrebări, chiar în ea aflându-se tezaure de înţelepciune, nestemate care au fost puse în edificare de la bază la desăvârşirea din vârful cupolei.

Cuvântul îşi are originea în limba latină din intellectio, - onis.

Înţelepciune, este un termen care se poate regăsi cel mai bine în capacitatea superioară de înţelegere şi de judecare a lucrurilor. Cumpătarea, prudenţa, moderaţia determinată de experienţă, spiritul de prevedere sunt caracteristice înţelepciunii.

Înţelept, -eaptă; înţelepţi, -te, adj.

1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înţelepciune, care are mintea clară; cuminte, deştept.

(Substantivat) Exprimă înţelepciune; izvorât din înţelepciune.

2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit.

Înţelepţeşte adv. În mod înţelept; cu judecată, cu chibzuială. Înţelept + suf. – eşte [44].

A trăi mult este dorinţa oricui este fericit în mijlocul bunurilor sale; dar, dacă bătrâneţea [45] poate fi bogată în experienţă şi în înţelepciune, ea poate fi o povară pentru nefericitul uzat de vârstă şi la capătul răbdării[46]. Astfel, bătrâneţea îşi schimbă sensul, după cum apare ca un drum al declinului către moarte sau ca cel al unei înaintări spre fericirea veşnică.

Chiar ameninţată de moarte, viaţa este un dar al lui Dumnezeu; o viaţă lungă este aşadar, de dorit; făgăduită celui care îşi cinsteşte părinţii [47], ea este o comoară pentru cel drept [48], care are astfel bucuria de a-i vedea pe copiii copiilor săi [49]. Ca şi Avraam cel sătul de zile [50], cel drept, după o bătrâneţe fericită şi înfloritoare [51], poate să moară în pace, conştient că viaţa sa a fost plină [52]. Dar se întâmplă de asemenea ca moartea să fie o eliberare [53], când bătrânul îşi simte puterea slăbind [54] şi când pentru el nimic nu mai are gust [55].

Toate popoarele asociază vârsta şi experienţa pe care acesta o aduce cu autoritatea; şi în Biblie bătrânii sunt în fruntea comunităţilor [56]. Deşi unii bătrâni sunt scandalos de corupţi sau de nedrepţi [57], părul alb merită respect [58] şi copii trebuie să vină în sprijinul bătrânilor lor părinţi[59]. Dată fiind înţelepciunea sa [60] şi în calitatea sa de martor al tradiţiei, bătrânul poate vorbi cu autoritate; să o facă totuşi cu discreţie [61]. Într-adevăr, există un pericol care-i ameninţă pe bătrâni: să se închidă faţă de orice noutate în loc să rămână deschişi faţă de adevăr; această falsă fidelitate faţă de tradiţie [62] i-a determinat pe bătrânii poporului să se numere printre duşmanii lui Cristos, care l-au batjocorit pe cruce [63]. Numărul anilor nu este suficient deci pentru a-l face pe bătrân demn de cinstea care i se dă; mai mult, înţelepciunea poate aparţine şi tinereţii [64] şi, pentru a intra în Împărăţie, toţi trebuie să o primească asemenea unui copil [65]. Creştinii în vârstă să urmeze aşadar sfaturile bătrânului Paul [66] şi să lumineze prin virtuţile lor [67]. Bătrâneţea este, în sfârşit, simbolul eternităţii; Cel veşnic îi apare lui Daniel sub aspectul unui bătrân [68], iar în Apocalipsa cei douăzeci şi patru de bătrâni simbolizează curtea lui Dumnezeu care îi cântă veşnic slava[69].

CONCLUZIE

În Prezentarea lui Isus la Templu, din Evanghelia după Sfântul Luca, capitolul 2, versetele 22-40, avem aici riturile iudaice care însoţeau naşterea. După Tăierea împrejur se săvârşeau, la patruzeci de zile după naştere, rituri de purificare şi de răscumpărare care, în contextul religiei vechi, manifestau respectul faţă de viaţă şi simţul sacrului[70].

Acest copil răscumpărat cu ofranda săracilor, este Mesia care vine să îndeplinească misiunea încredinţată Slujitorului lui Dumnezeu prevestit de marile cântări profetice din Isaia[71]: de a-i mântui pe toţi oamenii şi de a duce lumina la toate neamurile. Deja câteva inimi sunt atrase de această convingere plină de bucurie, şi imnul bătrânului Simeon, deşi scurt, rămâne una dintre cântările creştine cele mai pline de miez. Dar cine poate cunoaşte misiunea lui Mesia dacă nu primeşte mai întâi lumina lui Dumnezeu? Ea trezeşte ostilitate şi Maria va simţi preţul de suferinţă al acestui destin, deoarece credinţa în Mântuitorul va vădi religiozitatea profundă a inimilor şi va pune capăt legalismului iudaic, ca de altfel oricărui fel de legalism religios [72].

ABREVIERI

Apoc – Apocalipsa

Col – Coloseni

Dn - Daniel

Dr. – doctor

Ed. – Editura

Esd - Esdra

Evr – Evrei

Ex – Exod

Fac – Facere

Fap – Faptele Apostolilor

Flm - Filemon

ha – hectar

Ieş – Ieşire

In – Ioan

Is – Isaia

ÎPS – Înalt Preasfinţitul

Lc – Luca

Lv – Levitic

pp. – paginile

Pr. – preot

Prov - Proverbe

PS – Prea Sfinţitul

Ps - Psalmi

Pt – Petru

Rom – Romani

Sam – Samuel

Sir – Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah

Tm – Timotei

Tob - Tobia

BIBLIOGRAFIE

· ***Academia Română, Institutul de lingvistică Iorgu Iordan, Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998.

· ***Noul Testament, tradus şi adnotat de Pr. Dr. Emil Pascal, Ediţia a patra, Éditions du dialogue, Société d’édition internationales, Paris, 1992.

· ***BIBLIA de la Blaj, 1795, Ediţie jubiliară, cu binecuvântarea ÎPS Lucian Mureşan mitropolitul Bisericii Române Unite, Roma, 2000. Ediţie realizată sub înaltul patronaj al P.S. Virgil Bercea, episcopul Eparhiei Române Unite de Oradea şi sub egida ştiinţifică a Academiei Române, Institutul de Istorie Cluj Napoca, director Camil Mureşan.

· ***Biblioteca Scripturii, Evanghelia după Luca, Arhiepiscopia Romano-Catolică, Bucureşti, 2001.

· Josh Mc Dowell şi Don Stewart, Răspunsuri la întrebările dificile ale scepticilor cu privire la credinţa creştină, Ed. Aqva Forte, Cluj Napoca, 1998.

  • Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament (A-Z), tipărit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995.
  • Sescu Petru (coordonator), Introducere în Sfânta Scriptură, Studii biblice I, Ed. Sapientia, Iaşi, 2001.
  • Vocabular de teologie biblică, publicat sub conducerea lui Xavier Léon-Dufor şi Jean Duplacy, Augustin George, Pierre Grelot, Jaques Guillet, Marc-François Lacan, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, 2001.


[1] Sescu Petru (coordonator), Introducere în Sfânta Scriptură, Studii biblice I, Ed. Sapientia, Iaşi, 2001, p. 256.

[2] 1 Pt 1, 25; 2 Tm 3, 16; 2 Pt 1, 21.

[3] In 14,6.

[4] In 5, 39;46, 47.

[5] Lc 24, 27; vezi şi Lc 24, 44

[6] Is 40, 3.

[7] In 1, 29.

[8] Fap 1, 8

[9] Col 1, 27.

[10] Apoc 1, 7.

[11] Josh Mc Dowell şi Don Stewart, Răspunsuri la întrebările dificile ale scepticilor cu privire la credinţa creştină, Ed. Aqva Forte, Cluj Napoca, 1998, pp. 7-8.

[12] Maria este mama adevărată a lui Isus, pe când Iosif este tatăl lui legal, în faţa lumii, care ignora naşterea lui feciorelnică. (nota traducătorului)

[13] Noul Testament, tradus şi adnotat de Pr. Dr. Emil Pascal, Ediţia a patra, Éditions du dialogue, Société d’édition internationales, Paris, 1992.

[14] BIBLIA de la Blaj, 1795, traducerea originală a lui Samuil Micu. Ediţie jubiliară, cu binecuvântarea ÎPS Lucian Mureşan mitropolitul Bisericii Române Unite, Roma, 2000. Ediţie realizată sub înaltul patronaj al P.S. Virgil Bercea, episcopul Eparhiei Române Unite de Oradea şi sub egida ştiinţifică a Academiei Române, Institutul de Istorie Cluj Napoca, director Camil Mureşan, p.1933.

[15] Lev 12, 1-8.

[16] Ieş 13, 1-2.

[17] In 1, 7.

[18] Mt 5,13; 7, 12.

[19] Mt 5, 8; Lc 2, 22-23, 27, 39; 16, 17.

[20] Lc 16,16; Mt 11, 13.

[21] Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament (A-Z), tipărit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, pp.520-522.

[22] Lc 1, 9.

[23] Lc 2, 46.

[24] Vezi Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament (A-Z), p. 373.

[25] Evr 7,2.

[26] Rom 14, 17.

[27] Efes 2,14.

[28] Efes 2, 14-17.

[29] Fap 10, 36.

[30] In 14, 17; 16,33; Rom 1,7; 1 Pt 5, 14; 2 Pt 3, 14; Apoc 1, 4; 6, 4.

[31] Lc 10, 5-6; Mt 10, 12-13.

[32] Vezi Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament (A-Z), p. 295.

[33] Mt 17,2.

[34] Rom 2, 19; 10, 5; 2 Pt 1, 19.

[35] Vezi Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament (A-Z), p. 325.

[36] Mt 1, 21; Lc 19, 10; In 3, 17; 12, 47; Fap 4, 12; 15, 11; 1 Tm 5, 9; 1 Tm 1, 15; Evr 2, 10; 9, 28.

[37]Vocabular de teologie biblică, publicat sub conducerea lui Xavier Léon-Dufor şi Jean Duplacy, Augustin George, Pierre Grelot, Jaques Guillet, Marc-François Lacan, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, 2001.

[38] 1 Sam 7. 11

[39] Fap 2, 36.

[40]Ex 30, 32.

[41] Vocabular de teologie biblică, publicat sub conducerea lui Xavier Léon-Dufor şi Jean Duplacy..., p. 12.

[42] Mihai Eminescu, Fragmentarium, Ediţie după manuscrise, cu variante, note, addenda şi indici de Magdalena D. Vatamaniuc, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p. 55.

[43] Isidor Mărtincă, Sacramentele Bisericii Catolice, vol.I, Sacramentele iniţierii creştine, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, 2003, p. 156.

[44] Academia Română, Institutul de lingvistică Iorgu Iordan, Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 541.

[45] Sescu Petru (coord.), Introducere în Sfânta Scriptură, Studii biblice I, Ed. Sapientia, Iaşi, 2001, pp.50-51.

[46] Sir 41,1.

[47] Ex 20, 12.

[48] Prov 10, 27; !6, 31.

[49] Prov 17, 6.

[50] Fac 25,8.

[51] Ps 92, 15.

[52] Fac 5, 15; Tob 14, 1; Sir 44, 14.

[53] Sir 41,2.

[54] Ps 71, 9; Qoh 12, 5.

[55] 2 Sam 19, 36.

[56] Ex 3, 16; 18, 12; 2 Sam 5, 3; Esd 6, 7; Fap 11, 30; 15, 4.

[57] Sir 25, 2; Dn 13,5.

[58] Lv 19, 32; 1 Tim 5, 15.

[59] Sir 13, 2.

[60] Sir 25, 4.

[61] Sir 32, 3; 42, 8.

[62] Mt 15, 2-6.

[63] Mt 27, 1. 41.

[64] Ps 119, 100; Înţ 4, 8. 16.

[65] Mc 10, 15.

[66] Flm 9.

[67] Tit 2, 2-5.

[68] Dn 7, 9.

[69] Apoc 4, 4; 5, 14.

[70] Ex 13,2; Lv 12, 2-8; Num 18, 15-16.

[71] Is 42,6; 49, 6; 52, 10.

[72] Biblioteca Scripturii, Evanghelia după Luca, Arhiepiscopia Romano-Catolică, Bucureşti, 2001, pp. 54-58.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu