ODĂ BUCURIEI IARNA

Bucuria noastră tainic nesfârşită

O punem înaintea fieştecărui dor

Adierea ei se lasă-mpodobită

În orice anotimp la ruga florilor

Flori de pai acum uscate zâmbăreţe

Ruginiu uscat mirositorul busuioc

A muşcatei răsucite-nflorituri pe după beţe

Veseloase nici iarna dorm ele-ntr-un loc

Nu ţin toate una-alta mult

Ci se-nlocuiesc a ţine trena bucuriei

Cu ghioceii, cu viorelele urmează, mă consult

Mă introduc în supranaturalul armoniei

Te invit, bucuros că singur niciodată nu-s,

Ne lăfăim în clipa exaltată ce ni-i dată

Pecetluită-nseninarea e hotărâtă de Sus,

Legată, ca fiul de-a sa mamă, de tată.

11 Februarie 2010,

Coşlariu.