Cât zumzet, câtă fală!
De-abia de-ncape-n mondialii guvernanţi
Îngroapă Ţara sub o-ntunecată dală
Cu dânsa se inactivează mulţi talanţi.
E ţărişoara o familie lărgită
Deschisă pe un orizont mai generos
Ar trebui să aibă reguli, legi şi conduită,
Din contră toate par c-ar fi pe dos.
De nu lucrează oarecare ai casei,
De ce mănâncă, frate, nesocotind porunca?
Ne operarăm de ruşine şi de-afundul angoasei?
Ne facem sau uitarăm că e musai munca?
Sufletul abia se mai susţine…
De dimineaţă ziua bună n-o mai ştim
Şomajul licărul aprins cu greu îl ţine
„Rămâneţi voi acas-că vă plătim…”
Urmează a ne lua singuri de lucru!
Telefonul autorităţii-i deranjat profund:
„Allo, tovarăşi!” (De multa neşimţire-ţi vine acru)
Muncit sacul răbdării aproape îi de fund.
Ardeal,
Februarie 2010.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu