Bucerdea când e subt troiene!!

A nins în sfârşit! un strătuleţ cât să-mi amintească de iernile copilăriei...
Erau ierni de nu se ducea zăpada de la sfârşitul toamnei până primăvara. Prin vară şi încă mai găseai zăpadă prin pădure pe după vre-un dos.
Dacă scăpai o schiură din Dealul Pădurii nu o mai prindeai până jos. Erai fericit dacă o mai găseai deoarece nu lăsa nici o urmă încotro s-ar fi îndreptat. Nici cu patina saniei încărcate nu se tăia zăpada aşa era de îngheţată.
Dădeau lupii târcoale satului şi chiar se aventurau mai pe de lături, pe la casele mărginaşe, printre animalele gospodăriei, lihniţi fiind de foame.
Ierni, ierni, ce mai...! Se punea câte un strat... până în brâu; dacă făceai cărare stivuind-o stânga-dreapta se făcea de-un stat de om.
A nins acum maxim cât bocancul, o zăpadă moale care s-a mai şi tasat de apătoasă ce era.
E atât de frumoasă Bucerdea când e subt troiene!! Dealurile sunt toate albe roata-roata. Te dor ochii, abia încap o aşa bucurie a sufletului. Şi soarele râde altfel şi altfel eşti pişcat în obraji. Şi copiilor le sticlesc altfel ochii, le râd glasurile veseloase.
În sfârşit! Iarnă peste ghiocei! Duminica trecută am primit la altar ghiocei, după ce a fost o perioadă bună de timp căldură prielnică, mai ales zilele. dar nici nopţile nu erau prea reci.
Februarie 13! Bucuria de a lopăta zăpada, amintea de feciorie, de copilărie, de prietenii prunciei, părinţii tineri şi sănătoşi, de satul vechi cu bătrânii lui longevivi, de parcul neasemuit din perioada lui de glorie (strălucit îngrijit de dascălii şi elevii şcolii), de pădurea şi chiar După Pădurea pe care o băteam toată cu piciorul sau cu schiurile, toate explorările înfăptuite revin în gând luminoase, ca-ntr-o oglindă puţin, puţin aburită.