SCRIPTURA – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

(energii creatoare - pictura de Ilinca Nathanael)

Scriptura este întruparea gândului dumnezeiesc în cuvântul omenesc; e o ţesătură de veşnicie şi de vremelnicie, de desăvârşire şi de slăbiciune, de imensităţi şi de mărginire. Această întrupare este perfectă din partea cunoaşterii lui Dumnezeu, dar este imperfectă din partea cuvântului omenesc, care după picurul de rouă nu poate cuprinde în sine oceanul, aşa nici cuvântul omenesc nu poate cuprinde în întregime abisurile gândurilor lui Dumnezeu. Putem spune că, Evanghelia este traducerea omenească a unui text dumnezeiesc; o pânză ţesută din gând ceresc şi grai omenesc. Fondul este divin; forma este omenească; de aici, dificultatea de multe ori de neînvins de a pătrunde prin imperfecţiunea graiului omenesc, gândul desăvârşit. Forma omenească nu este corespunzătoare cuprinsului divin; el pretinde şi formă dumnezeiască, singura care i se potriveşte în mod absolut.

O singură formă a cunoştinţei Dumnezeieşti este adecvată cuprinsului său: este cunoştinţa pe care o are Tatăl despre sine, a cărei expresie dă naştere Cuvântului său, celei de-a doua persoane din Sfânta Treime, aşa încât în esenţă şi în formă, numai Cuvântul este identic cu Tatăl şi cu Spiritul Sfânt.

Însă precum s-a întrupat gândul lui Dumnezeu în cuvânt omenesc, dând naştere Scripturii, aşa s-a întrupat şi Cuvântul lui Dumnezeu în trup omenesc, dând naştere Mântuitorului nostru Isus Hristos. Între cele două întrupări există mare deosebire şi mare asemănare căci pe când Scriptura cuprinde cunoaşterea lui Dumnezeu comunicată oamenilor prin grai omenesc, pe atunci întruparea lui Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu în trup omenesc; cea dintâi întrupare – a Scripturii – este regulă de viaţă, a doua este însăşi Viaţa; una este introducerea, cealaltă este dezvoltarea; una este teoria abstractă, alta realizarea concretă a ei; una s-a dat unui neam, alta universului întreg; una se adresează cititorilor, cealaltă şi analfabeţilor. Amândouă sunt veşnice la Izvor; deşi una dintre ele are anterioritate temporală faţă de cealaltă. Şi una şi alta altoiesc supranaturalul divin în plămada naturii omeneşti. Totuşi în chipuri deosebite: una ca normă, ca lege; cealaltă, ca model, înfăptuire, iubire*.

* Ioan Miclea – „Oare aşa s-a gândit Hristos? sau Evanghelii din Evanghelie”, Tipografia Seminarului, Blaj, 1943, vezi Introducere pp. 9-10.