Pădure, Dragă Pădure

Am privit în ochii-i mari această caldă vară.

Prea caldă, ziua; prea rece, noaptea; la debutul ei nu răzbea Spectoratu pintru sâtuaţîi de urjenţă di la Judăţ, cu toate auto-moto-pompele lui, să scoată surplusul de ape din pivniţe, grădini şi curţi; acum, pe când zice-se şi printre noi, ca şi în realiste trecuturi, lunii iulie – cuptor – din seamănă afară de călduroasă, prea căduroasă, cică. Pentru Dumnezeu, dar cum să fie cuptorul, dacă nu fierbinte!

Pas de fă oamenilor pe plac, Doamne, Cel bogat în minunăţiile-Ţi cele de orice viaţă făcătoare, inclusiv apă şi foc, ploaie şi căldură solară. Iar tu , gură cască-omule, stăi pe prispă şi te plânge. Plângi!

Plângi orbule, plângi mutule, plângi frumosule sluţit, legat de mâini şi de picioare, violat în dreptu-ţi până şi de-a respira curat, cutremurat de violenţa bardelor necumpănite a hoardelor nestăpânite a unor vremi fără-de-cap razant-distructive oricărei oaze, pădurii oricui, oriunde, oricâtă. Plângi!

Dă ture cu fiţoasa-ţi maşină, pune-ţi ochelarii de soare pe ochi şi fă-te că plouă. Nimic nu se întâmplă în jur! Doar că uneori plouă cu ciubărul, alteori deloc. Şi-i cald... ca-n seră. Ce efect va mai fi şi acesta!

Am privit în ochii-i mari, iarăşi, această caldă vară.

Dumnezeu este acelaşi, neschimbabil, ne dă, dar nu ne cară şi traista, care, de fapt, e tot mai plină de lucrături omeneşti, de lucruri confiscate, de bunuri furate, de prea puţina credincioşie.

Peste fostele păduri e linişte de speriat. Liniştea dinaintea furtunii. E tot mai greu să lucrii la Spectorat. Sunt atâtea urgenţe! Toate majore.

Vin, obsesiv, năvalnic nămoalele în sat.

Pădure, Dragă Pădure, fain mai cânta cucu-n-luntru!