THEOLOGALĂ

Departe lumea de perfecţiune! Sau poate nu!?

Vântul şi geamul, noaptea însăşi, fac parte din plan?

Se taie vântul în săbii suliţoase de molizi; transcentent-ala-ndala vântului, sufletului, se oglindeşte împingându-se-n ferestre ca-n velatura unei corăbii de salvare, şase pe cinci, parte din luxuria unei chilii de la teologie...

Vânt, noapte şi tăcere! Încotro duc toate dacă nu la meditaţie şi rugăciune, la poezie neînţeleasă (acum) izvorâtă din retragere, apărută ca înaintare spirituală – cunoaştere. Şi-apoi, nu e niciodată prea târziu să te rogi, să ceri, să primeşti, să mulţumeşti...

Domnul - Cel Preaînalt - e perfecţiunea, ordinea şi pacea de care lumea însetează şi suferă într-atât, nici măcar realizând această Apropiere, considerând-o depărtare în măreţia ei atotlucrătoare.