Stergarul

La cina cea de Paste, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a asezat Isus.
Se revãrsa din sfesnic o galbenã luminã
pe azimile calde, pe mielul... fãrã vinã...
Era plãcut prilejul. Si toate pregãtite.
Dar, vai, uitase gazda o slugã a trimite,
un rob sau o copilã, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând sã le-o deslege,
sã le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor sedea la rugã?
Sau cine îsi va pune stergarul cel de slugã?

O, iatã-i cum se-ncruntã, privind cu tulburare
când vasele cu apã, când praful pe picioare.
Si Duhul îi întreabã, în fiecare zboarã:
- N-ai vrea sã-ti pui tu, Petre, stergarul astã searã?
- Chiar eu?... Nu sade bine. Eu doar sunt mai bãtrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânãr? -Eu stau lângã Stãpân...
- Dar tu? întreabã Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?... Sunt cel din urmã la Domnul între ei?
- Dar tu ce tii doar punga? - Eu am fãcut de-ajuns.
Am cumpãrat merinde. Si mielul l-am strãpuns...
- Tu, Toma, nu vrei oare sã fii tu cel ce spalã?
- Sunt trist. Se luptã-n mine o umbrã de-ndoialã...
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Si-n fiecare cuget rãspunsul a fost: Nu.
Atunci, lãsându-Si brâul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stãpânul cel coborât din cer
Si-a-nfãsurat stergarul, S-a aplecat usor
sã-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâtia ani s-au dus.
Si-acum a câta oarã? - Se-aseazã iar Isus
sã-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoarã:
- N-ai vrea sã-ti pui tu, Gheorghe, stergarul astã searã?...
Tu, sorã Mãrioarã? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odatã acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmã.
Nu vrei, în lumea asta, sã fii tu cel din urmã?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sã fii tu, frate, al fratilor tãi rob?
Sunt rãni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în tainã se preling,
sunt vãduve bolnave, bãtrâni fãrã putere,
sunt oameni singuratici, lipsiti de mângâiere,
sunt prunci rãmasi acasã, cu-o mamã în spital,
bolnavi care asteaptã un salvator semnal.
Se cere ostenealã si jertfã uneori.
Si nopti de priveghere si iarãsi muncã-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ti-e dat,
cât mãtura si acul si rufa de spãlat,
cât cratita, toporul si roata la fântânã.
ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo bãtrânã.
Sã stai de veghe noaptea la câte-un cãpãtâi,
sã-ntorci cu greu bolnavul, sã rabzi si sã mângâi;
sã-l scoti apoi la soare si sã-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, sã-ti înfãsori stergarul?
- Chiar eu?... Nu sade bine. Eu doar sunt mai bãtrân.
- Chiar eu?... Eu sunt prea tânãr. Eu stau lângã Stãpân...
- Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am fãcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelasi trist rãspuns.
Si-atunci, lãsând sã-I cadã cununa Lui si haina,
iubirii fãrã margini trãindu-i iarãsi taina,
încet - a câta oarã? - Se-apleacã iar Isus
si, plin de-atâtea gânduri, stergarul iar Si-a pus.
Si-asa cum o mlãditã se-apleacã lângã trunchi,
Stãpânul omenirii Se-apleacã în genunchi.
La jugul fãrã slavã Isus iar Se-njugã,
El, Împãratul Vietii, din nou e rob si slugã.
Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-ai ei tãrânã!
Isus vã spalã iarãsi cu propria Sa mânã!
Veniti, voi ce-n pãcate nãdejdea vi se frânge!
Isus vã spalã astãzi cu propriul Sãu sânge!...

*

Voi, frati, goniti mândria, visãrile si somnul!
Luati cu drag stergarul alãturea de Domnul!
Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i bunã;
dar cine ia stergarul, acela ia cununã!

Versuri de Costache Ioanid

Joia Mare, 2008. Catedrala Arhiepiscopala Majora Blaj. Preafericitul Lucian Muresan, Intaistatatorul Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, purcede la spalarea picioarelor celor 12 ucenici, dupa fundamentul biblic cu profunde semnificatii si obligatii. Stergarul Dragostei inmanat celor 12 ucenici sta marturie acestui gest, acestei marete lucrari... Personal mă bucur de un ştergar care mă ajută să rememorez totul; un tot special, vă asigur.