Cu faţa la Dumnezeu

- fişa de lectură -

Tot ce a scris Cioran nu e, la urma urmelor, decât reluarea obsesivă a Cărţii lui Iov. Fie că vorbeşte despre istorie, despre moarte, despre timp sau despre muzică, cel căruia îi consacră uneori furia, extazul şi hula, alteori scepticismul casant – e Dumnezeu. Oricât am specula în jurul teatralităţii gestului, al jocului subordonat expresiei, e greu să-i tăgăduim lui Cioran timbrul autentic al vocii care poartă dialogul cu Dumnezeu.

„Se poate vorbi cinstit de altceva decât de Dumnezeu şi de sine?” – iată întrebarea inevitabilă din textul şi din subtextul tuturor cărţilor lui. „Nu dăinuie decât ceea ce a fost conceput în singurătate, cu faţa la Dumnezeu, fie că eşti credincios, fie că nu”[1].

---

[1] Cioran despre Dumnezeu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1977, Nota editorului semnată de Vlad Zografi, p.5.