SFÂNTU APOSTOL PAVEL,

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ

DEPARTAMENTUL BLAJ

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE ALE STUDENŢILOR DIN 16-17 MAI 2008

PE URMELE APOSTOLULUI PAVEL,

CU SAMUIL MICU, ÎN BIBLIA DE LA BLAJ

REDESCOPERIREA FIGURII SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL,

ACTIVITATEA ŞI TEOLOGIA SA.

COORDONATOR:

Conf. Univ. Pr. Dr. Ioan MITROFAN

STUDENT:

Mihai C. SZILAGY, An III, Teologie Pastorală

BLAJ, 2008

INTRODUCERE

„Niciodată – afirmă Samuil Micu – nu au fost biserica românilor, precum e în veacul acesta clerul uniţilor din Ardeal, îmbogăţită de bărbaţi învăţaţi”. Aceşti oameni, mulţi la număr, au lucrat ad maiorem Dei gloriam, devotaţi vocaţiei şi nu ambiţiei personale. Cărturari cu nume acum uitate aduseseră la Blaj, din Roma şi Viena mai ales, atestate, doctorate şi erudiţie asemeni lui Samuil Micu sau Petru Maior. Numele lor nu pot fi ocolite cu această ocazie, când se doreşte evidenţierea operei supreme pe care a dat-o Blajul epocii luminilor: traducerea Bibliei. În răstimp de 30 de ani, Biblia s-a tradus la Blaj de două ori, în mod independent, realizându-se două versiuni care nu au tangenţă una cu alta. Recordul este remarcabil.

Petru Pavel Aron şi călugării săi au tradus Biblia după Vulgata.

Septuaginta este însă Biblia istorică a bisericii orientale pe care o săvârşeşte de tradus Samuil Micu. Pentru traducere, dintre nenumăratele ediţii ale Bibliei orientale, Samuil Micu a optat pentru una tipărită în mediu reformat. Se repetă astfel cazul Bibliei de la Bucureşti, pe care Nicolae Milescu o tradusese după ediţia de la Frankfurt din 1597. Ediţia folosită de Micu este mai recentă, ea s-a tipărit la Franeker, în Olanda, la 1709. Autorul ei, Lambert Bos (1670-1717) a fost un distins helenist olandez, profesor de literatură greacă la Universitatea din Franeker. Mai puţin cunoscut astăzi, Bos a fost la vremea sa un filolog celebru, autor al câtorva lucrări apreciate în lumea universitară. Septuaginta în limba greacă, lucrată de el, are la bază textul din Codicele Vatican, manuscris prestigios din secolul IV d.Chr., care conţine toată Biblia, dar şi câteva alte surse. Samuil Micu nu-şi divulgă Biblia-pilot după care a tradus. Există însă numeroase indicii care pledează pentru ediţia de la Franeker din 1709. Se poate pune întrebarea de ce am făcut acest excurs!? Legătura este însăşi existenţa Bibliei de la Blaj, cunoscută sub numele a lui Samuil Micu, apărută la 1795.

În Biblia de la Blaj am găsit un izvor bogat pe firul căruia vom merge pe urmele Sfântului apostol Pavel. În liniştea chiliilor de atunci, suficient departe în timp de graba şi neliniştile zilelor noastre, avându-şi desigur frământările lor din epocă, aceşti monahi silitori, pe lângă traducere, confruntările cu altele „ca întru toate să fie asemenea şi întocmai izvorului elinesc”, au adăugat note şi concordanţe marginale, însă lucrul cel folositor în căutările noastre este lectura pe care au făcut-o, redactând texte introductive la cărţile Bibliei şi rezumate la capitole, precum şi introducerea la întreaga Biblie. Samuil Micu nu a intenţionat să facă aceste introduceri, ci i-au fost impuse de Episcopul Ioan Bob. El a lucrat cot la cot cu comisia condusă de Episcop, asumându-şi sarcina introducerilor. Singura contribuţie străină masivă este aceea a rezumatelor de capitole, egale cu numărul tuturor capitolelor Bibliei. Toate rezumatele sunt făcute de aceeaşi persoană, care este probabil Dimitrie Căian. Prin exprimarea că „bărbaţi învăţaţi” ai lui Bob „o au înzestrat şi o au îmbogăţit”, nu se poate înţelege altceva decât că Micu se delimitează de această metamorfoză, la care şi el este invitat să ia parte[1].

Să vedem, în rezumat, ceea ce au interpretat ca principal acei bărbaţi învăţaţi, înaintaşi ai noştri, şi au considerat a fi demn de pus pe frontispiciul Bibliei, a Cărţilor ei, a capitolelor ei, desigur urmând îndemnul de redescoperire a figurii Sfântului apostol Pavel, în special activitatea lui, dar şi teologia sa, reflectată într-o modestă contribuţie a noastră printr-o comunicare în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice organizată ca o pregătire anticipată a celebrării anului paulin, cu referire la bimilenarul naşterii Apostolului neamurilor pe care, la intenţia Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, Biserica Catolică îl va celebra începând cu 28 iunie. Ne vom referi, de bună seamă, la acele Cărţi ale Bibliei în care rolul Sfântului Pavel este determinant şi ziditor.

FAPTELE APOSTOLILOR

Cartea Faptele Apostolilor, scrisă de Sfântul Luca, evanghelist, este ca o urmare fără de curmare a Evangheliei, de aceea numită fiind Evanghelia Sfântului Duh. Cele ce Duhul Sfânt le-au lucrat prin apostoli, adică începutul Bisericii creştineşti, care atunci se născuse, creşterea ei mare ce s-a făcut în treizeci de ani, foarte luminos se scriu în această carte. Privitor însă la tema noastră de cercetare, Sfântul apostol Pavel este cuprins de către Sfântul Luca în această carte cu istoria sa până la ducerea lui la Roma. Cele ce s-au făcut după aceea le trece sub tăcere, însă dintru cele ce cu bună adeverinţă şi frumos sânt scrise întru această carte lesne se pot judeca. Acestea ajung ca pe oamenii cei curaţi şi cu bună credinţă destul să-i încredinţeze despre adevărurile creştineşti.

Carte de 28 de capitole, Faptele Apostolilor, în capitolul dintâi spune despre înălţarea Domnului la cer şi alegerea lui Matia în locul lui Iuda. În al doilea, naşterea bisericii o scrie evanghelistul ca şi cum din pântecele sinagogii ar fi ieşit, întru care până acum a fost tăinuită. Apoi până la capitolul zece, pruncia bisericii şi creşterea cea dintâi a ei la Ierusalim. După aceea, răspândirea Evangheliei în Iudeea şi Samaria şi la Popoarele vecine, care mai înainte erau vrăjmaşe, iar acum întru aceiaşi credinţă adunate. Mai pe urmă se scrie cum prin toate ţările împărăţiei romanilor s-a răspândit credinţa creştinească, mai ales prin faptele lui Pavel, despre ale cărui prigoniri pomeneşte Sfântul Luca în această carte.

În capitolul 9 se vorbeşte despre minunata întoarcere a lui Saul, convertirea prigonitorului Bisericii începuturilor, arătându-Se Domnul şi Ananie trimiţându-se la el, de la care botezându-se, a început în Damasc foarte cu deadinsul a mărturisi pe Isus ca fiind Hristos. Aici, ucenicii îl slobod peste zid pentru că era urmărit spre a fi linşat de către jidovi, Barnaba ducându-l în Ierusalim la apostoli de unde, iarăşi fiind ameninţat de linşaj, se sloboade la Tars.

În capitolul 11, aflăm că prin propovăduira ucenicilor în Antiohia, mulţi păgâni vin şi se primesc la Hristos. Se trimite la ei Barnaba de la biserica cea din Ierusalim. Acesta aduce la Antiohia, din cetatea Tarsului unde se afla, şi pe Pavel. Au stat acolo un an întreg învăţând poporul, adunându-se în biserică; aici, la Antiohia , întâia oară, ucenicii s-au numit creştini. Ambii sunt trimişi cu ajutoare strânse din milostenie, în întâmpinarea foametei proorocite de Agav, în Duhul, care va să vină peste fraţii din Iudeea. Ne este spus, la finele capitolului 12, că Barnaba şi Saul după ce au îndeplinit slujba lor, s-au întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.

În capitolul 13, lui Saul şi lui Barnaba se porunceşte de la Duhul Sfânt să fie propovăduitori între limbi şi, mânaţi de Acesta, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia spre Cipru. Aici, Bariisus, sau Elimas vrăjitorul, căci aşa se tâlcuieşte numele lui, se împotrivea propovăduirii lor, însă de la cuvântul lui Pavel acesta orbindu-se determină la credinţă pe proconsulul Sergius Paulus. De aici, plecând cu corabia, Pavel şi cei împreună cu el au venit la Perga Pamfiliei, de unde au ajuns în Antiohia Pisidiei; aici Pavel mai pe larg grăieşte de Hristos în biserică (a se citi sinagogă), iar jidovii hulind şi izgonire deşteptând asupra lor se întorc la limbi (neamuri), după proorocia lui Isaia.

Din capitolul 14 aflăm că mulţi dintre jidovii şi dintre păgânii aflaţi la Iconiu primesc credinţa lui Hristos. Se întărâtă, şi aici, vrajbă de jidovi asupra apostolilor, care fug la Listra, unde vindecă Pavel pe cel şchiop din naştere. Norodul vrând să le jertfească lor ca unor dumnezei, de-abia îl opresc. De la Antiohia şi de la Iconiu au venit iudei, care au atras mulţimile de partea lor, şi bătând pe Pavel cu pietre l-au târât afară din cetate, gândind că a murit. Sculându-se el şi Barnaba, îndemnând ucenicii prin multe locuri şi rânduind preoţi, se întorc în Antiohia.

Făcându-se vrajbă în Antiohia, după cum n-i se spune la capitolul 15, din cauza jidovilor care voiau să se taie împrejur neamurile care se întorceau către Dumnezeu, Pavel şi Barnaba aduc aceasta pricină la Ierusalim apostolilor, care, după sfatul lui Petru şi al lui Iacob, cu poruncă de obşte prin scrisori aşează cum că neamurile (limbile) cele întoarse nu-s legate de Legea lui Moise. Din Antiohia, vrând Pavel a cerceta locurile întru care propovăduiseră cuvântul Domnului, se deosebeşte de Barnaba în părerea a lua sau nu cu ei pe Ioan, cel numit Marcu. Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia la Cipru; Pavel, alegând pe Sila, a plecat străbătând Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.

În capitolul 16, Sfântul Pavel, fiind la Listra, taie împrejur pe Timotei şi prin cetăţi vesteşte a se ţine dogmele apostolilor. Se opresc de către Duhul Sfânt a propovădui în Asia şi în Bitinia. Chemându-se Pavel, prin vedenie, se duc în Macedonia, propovăduind întâi la Filipi. Cu sălaş se primesc la Lidia. Scoţând Pavel pe Duhul cel pitonicesc, sunt bătuţi cu curele, se trimit în temniţă, unde făcându-se cutremur de pământ şi dezlegându-se legăturile lor, s-au întors la păzitorii temniţei. A doua zi îl roagă mai marii bisericii să iasă din cetate.

Din capitolul 17 reiese că făcându-se roadă multă la Tesalonic, prin propovăduirea lui Pavel, se întărâtă vrajbă de jidovi asupra lui. Aşijderea şi în Bereea. Pavel se împotriveşte jidovilor şi filosofilor în Atena şi pe Dionisie Areopagitul îl întoarce către Hristos, cu alţi oarecare.

În capitolul 18 , aflăm pe Pavel lucrând cu meşteşugul său – era făcător de corturi – în Corint la Acvila şi femeia lui Priscila, şi vorbea în fiecare sâmbătă în sinagogă aducând la credinţă iudei şi eleni, măcar că jidovii huleau propovăduirea lui. Aude în vedenie că mult norod se va întoarce acolo la credinţă. După al doilea an se pârăşte de jidovi către Galion, dregătorul, şi după multe zile, vine în Efes şi, prin multe ţinuturi, întăreşte fraţii. Apollo, alexadrin de neam, bărbat iscusit la cuvânt, puternic fiind în pregătire învinge pe jidovi, arătând din Scripturi pe Isus a fi Hristos, măcar că numai botezul lui Ioan cunoscuse.

De-a lungul capitolului 19, Pavel, porunceşte unor ucenici, care erau botezaţi numai cu botezul lui Ioan, ca în numele lui Iisus să se boteze şi, cu punerea mâinilor, le dobândeşte Duhul Sfânt. Şi acolo, propovăduind, multe semne face. Chiar jidovii, necrezând, se sârguiau a scoate dracii cu numele lui Iisus, Celui de la Pavel propovăduit. Mulţi, mărturisindu-şi păcatele, ard cărţile cele magice. Dimitrie, argintarul, grea răscoală porneşte asupra lui Pavel, pe care Alexandru de abia o aşează.

În capitolul 20, Pavel, străbătând multe părţi ale Macedoniei, şi a ţării greceşti, propovăduieşte în Troa până la miazănoapte. Aici, un tânăr, Eutihie, căzând din al treilea rând al casei, a murit, iar Pavel l-a înviat. Mai departe, multe locuri străbătând, pe cei din Efes, chemaţi preoţi, îi îndeamnă să fie priveghind spre povăţuirea bisericii, vestindu-le că nu-l vor mai vedea.

Lui Pavel, în călătoria de la Ierusalim până la Milet, petrecută de-a lungul capitolului 21, îi prooroceşte Agav, proorocul din Iudeea coborât şi el la Cezareea, necazurile ce era să păţească în Ierusalim. Nici cu lacrimile prietenilor nu se poate întoarce Pavel să nu se suie în Ierusalim, gata fiind şi moarte a primi pentru Hristos. Venind în Ierusalim, Iacov îl îndeamnă să se curăţească cu acei patru oameni care aveau asupra lor o făgăduinţă. Iudeii din Asia, văzându-l în templu, au întărâtat toată mulţimea şi au pus mâna pe el, strigând: Bărbaţi israeliţi, ajutaţi! Acesta este omul care învaţă pe toţi pretutindeni împotriva poporului şi a Legii şi a locului acestuia; încă şi elini a adus în templu şi a spurcat acest loc sfânt. Astfel Pavel se răpeşte de către jidovi, dar din mâinile lor îl apucă comandantul cohortei de ostaşi, încetând astfel bătaia ce era asupra lui. Acesta legându-l cu lanţuri îl trimite în tabără, însă dobândeşte slobozenie a grăi către popor.

În capitolul 22, povestind Pavel iudeilor, pe limba evreiască, întâmplarea convertirii lui la Hristos, curgerea întoarcerii sale, strigă jidovii să-l ia de pe pământ, adică să-l omoare, pentru că se zice a fi trimis de la Dumnezeu a propovădui neamurilor. Comandantul cohortei a poruncit să-l bată şi să-l chinuiască. Din acestea s-a scăpat pe sine zicându-le că este cetăţean roman, deoarece aceştia nu puteau fi biciuiţi cu atât mai mult dacă nici nu erau judecaţi.

Pavel înaintea preoţilor şi a toată adunarea, în capitolul 23, arhiereului celui mare, care poruncise să-l bată, îi zice perete văruit, de care apoi se scuză că nu a ştiut că este arhiereu. Pavel, ştiind că o parte din adunare erau saduchei şi cealaltă farisei, a strigat în sinedriu că este el însuşi fariseu, fiu de farisei, şi că pentru nădejdea şi învierea morţilor este judecat. Astfel grăind el, între farisei şi saduchei s-a iscat neînţelegere şi mulţimea s-a dezbinat; căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturisesc şi una şi alta. Este din nou salvat din mâinile lor de către acelaşi comandant care temându-se a nu fi dezbinat, a poruncit ostaşilor să se coboare şi să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă. În noaptea următoare, arătându-i-Se, Domnul i-a zis: Îndrăzneşte, Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma. Se descopreră jurarea împreună a iudeilor care voiau să-l omoare pe Pavel. Comandantul îl trimite cu ostaşi în Cezareea la procuratorul Felix, căruia îi trimite şi o scrisoare în care Pavel este recunoscut cetăţean roman, pârât fiind pentru întrebări din Legea iudaică, dar fără vreo vină vrednică de moarte sau de lanţuri.

În capitolul 24, se arată cum, după cinci zile, s-a coborât arhiereul Anania cu câţiva bătrâni şi cu un oarecare retor Tertul, care s-au înfăţişat procuratorului împotriva lui Pavel. Pavel se dezvinovăţeşte înaintea marelui Felix, tăgăduind faptele ce i se aruncau, însă mărturisindu-se a fi creştin şi a fi zis despre nădejdea în Dumnezeu, că va să fie învierea morţilor: şi a drepţilor şi a nedrepţilor. Felix şi Drusila, femeia lui jidovească, aud pe Pavel de credinţa în Hristos Iisus, despre dreptate şi despre înfrânare şi despre judecata viitoare, încât Felix s-a înfricoşat. În acelaşi timp el nădăjduia că i se vor da bani de către Pavel; de aceea şi mai des trimiţând să-l cheme, vorbea cu el. Nedobândind de la Pavel bani, după doi ani, l-a lăsat legat următorului său, Festus.

Capitolul 25 ne dezvăluie cum Festus nu ascultă pe jidovii cei ce cu vicleşug cereau pe Pavel să-l ducă în Ierusalim ci, în Cezareea ascultă pe pârâşii lui şi răspunsul lui Pavel, pe care întrebându-l Festus dacă ar vrea să fie judecat în Ierusalim, acesta face apel la cezarul. După câteva zile trecând împăratul Agripa prin Cezareea, Festus îi spune pricina lui Pavel, iar acesta doreşte a-l auzi. A doua zi, poruncind Festus, Pavel este adus înaintea lui Agripa, căruia pledează atât de convingător încât acesta a zis: „Cu puţin de nu-i să faci să fiu creştin”.

Capitolul 27 arată cum Pavel, în lanţuri, e pornit cu corabia spre Italia, dus de către sutaşul Iuliu la Roma. Mergând cu corabia, prin multe locuri împotrivindu-se vântul, căci era toamna târziu, trecuse postul Ispăşirii, Pavel le arăta primejdiile la care se expuneau îndemna la un popas de iernare, însă cei mai mulţi ţinteau să ajungă în Fenix, portul Cretei. Corabia este smulsă de lângă Creta şi loviţi puternic de furtună au pierdut orice nădejde de scăpare. Fiindcă nu mâncaseră de mult, căci încărcătura o aruncaseră, Pavel, stând în mijlocul lor, le-a zis: „Trebuia, o bărbaţilor, ca ascultându-mă pe mine, să nu fi plecat din Creta; şi n-aţi fi îndurat nici primejdia aceasta, nici paguba aceasta. Dar vă îndemn să aveţi voie bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai corabia. Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt şi Căruia mă închin, zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce sunt în corabie cu tine”. Păţind mare primejdie, scapă toţi câţi erau în corabie, două sute şaptezeci şi şase de suflete, naufragiind pe o insulă. După ce au scăpat, au aflat că insula se numeşte Malta.

În ultimul capitol al Faptelor Apostolilor, numărul 28, Pavel şi ceilalţi soţi ai lui cu omenie se cuprind de barbarii maltezi. Pavel fiind muşcat de o viperă nici un rău nu pătimeşte, încât locuitorii ziceau că este zeu. Pe tatăl lui Publius, căpetenia insulei, îl tămăduieşte de friguri punându-şi mâinile peste el şi rugându-se, şi pe mulţi alţii vindecă. Aceştia i-au cinstit mult şi când au plecat, după trei luni, le-au pus la îndemână cele de trebuinţă. Plecarea au făcut-o cu o corabie din Alexandria, care iernase în insulă. La Roma, Pavel chemând pe cei dintâi ai jidovilor, le spune pentru ce pricină a făcut apel la cezar: „pentru nădejdea lui Israel mă aflu eu în acest lanţ”, le zice el, aprinzând în ei dorinţa de a-l asculta mai pe larg. Deci, rânduindu-i o zi, el le propovăduieşte despre Hristos, de dimineaţa până seara, căutând să-i încredinţeze despre Iisus din Legea lui Moise şi din Prooroci. Cuvintelor lui mulţi nu cred, lucru pe care Pavel îl arată a fi fost de la Isaia proorocit, spunând: „Bine a vorbit Duhul Sfânt, prin Isaia proorocul, către părinţii noştri, când a zis: «Mergi la poporul acesta şi zi: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege, şi uitându-vă veţi privi, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile greu au auzit şi ochii lor şi i-au închis. Ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi eu să-i vindec»”.

Doi ani întregi, la Roma, în casa luată de el cu chirie, tuturor celor ce vin la el propovăduieşte Pavel despre credinţa în Hristos şi Împărăţia lui Dumnezeu cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică[2].

ÎNCHEIERE

Cu toate că am fi dorit a parcurge mai multe scrieri ale Sfântului apostol Pavel precum şi cele relative la el, chiar totalitatea lor captivantă ne-ar fi atras a o cuprinde, cu toată rezumarea celor parcurse am fost mărginiţi ca pentru o singură comunicare să ne oprim, desigur la una suficient de bogată şi sugestivă, la Faptele Apostolilor.

Nu considerăm puţin lucru ceea ce am reuşit a readuce în memoria noastră colectivă din Faptele Sfântului Pavel, acestui mare între apostoli, observând în căutările noastre şi mai mult decât atât, apreciind, ca idee, ca la închegarea unui, întotdeauna necesar, nou studiu introductiv la Sfânta Scriptură, a fi de mare folos şi ar putea fi utilizate aceste filoane principale, străluciri ale acelor „bărbaţi învăţaţi” despre care pomeneam în partea introductivă. Cel puţin în documentarea noastră am fost pe deplin ajutaţi de rezumatele, desigur urmând lecturilor, pe care călugăraşii Micii Rome de odinioară le-au făcut, iată, şi pentru posteritate, bucurându-ne inimile dulcea lor limbă autentic românească.

Rămâne pentru noi îndemn, deschisă şi chemătoare, izvor de binecuvântări tuturor câtor îi vor trece pragul, de-a pururi Biblia de la Blaj, cu adevărat monumentală, oglindind întreg transpirul, geniul şi erudiţia din sânul Bisericii noastre Române, Unite cu Roma, Greco-Catolică, atât cât, binevedem, Septuaginta trascende pentru noi victorioasă toate epocile, istoria întreagă.

---

[1] ***BIBLIA de la Blaj, 1795, Ediţie jubiliară, cu binecuvântarea ÎPS Lucian Mureşan mitropolitul Bisericii Române Unite, Roma, 2000. Ediţie realizată sub înaltul patronaj al P.S. Virgil Bercea, episcopul Eparhiei Române Unite de Oradea şi sub egida ştiinţifică a Academiei Române, Institutul de Istorie Cluj Napoca, director Camil Mureşan. În cadrul acesteia am aflat şi ne-am folosit pentru această introducere de studiul Secolele Bibliei de la Blaj, autor Ioan Chindriş, pp. 2382-2403.

[2] ***BIBLIA de la Blaj, 1795, vezi Cuvânt înainte la Cartea Faptele Apostolilor şi introducerile la capitolele aceleiaşi, pp. 2041-2103.