IOAN MAIORESCU – BICENTENARUL NAŞTERII

Marcanta personalitate a lui Ioan Maiorescu a fost evocată în nenumărate rânduri, acum reţinem doar una apropiată nouă: omagiul Blajului istoric şi cărturăresc, când dr. Iosif Popovici prezenta un discurs comemorativ rostit cu ocazia centenarului naşterii lui Maiorescu, serbat la Blaj în 29 August 1911, cu prilejul Serbărilor „Astrei”, publicat în „Transilvania”, revista Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura poporului Român (nr.5-6, Septembrie-Decembrie, 1911).
„Comemorăm memoria celui mai brav şi mai distins bărbat din generaţia veche, acelui bărbat mare, care a format gloria emigranţilor în România. Dacă Cipariu şi Şaguna au fost ai Românilor de sub oblăduirea coroanei Sf. Ştefan, Ioan Maiorescu a fost al întregii românimi. Activitatea lui prodigioasă, mintea lui luminată şi inima lui curată au fost tot atâtea însuşiri, care l-au ridicat la culmea gândirii româneşti, l-au înălţat pe treapta cea mai înaltă a moralei sociale. Serbăm comemorarea acestui brav român din două puncte de vedere: întâi pentru cultul strămoşilor, faptul cel mai clasic al religiei străbunilor noştri şi al doilea, ca să risipim ura, care ne urmăreşte faptele noastre şi căreia i-a dat expresiune cântăreţul libertăţii noastre, Andrei Mureşianu, la 1848 printr-un puternic acord, care ne-a cutremurat: Pe voi vă nimiciră…etc., în Răsunetul vestit”.
Cu aceste cuvinte începe frumosul elogiu adus lui Ioan Maiorescu la Jubileul astrist din 1911, aceleaşi le redăm şi la bicentenarul naşterii lui, în 2011, pe un generos spaţiu pe merit acordat nemuritorilor maioreşti ai poporului şi culturii române. „…Eu lucrez tot cu acea căldură, cu care am lucrat şi voiu lucra, pentru că încă odată: eu sunt Român!”, preciza Ioan Maiorescu, citând un pasaj dintr-o scrisoare adresată lui A. G. Golescu la 28 August (9 Septembrie)1848 din Frankfurt, publicată postum în Convorbiri Literare (1898).
„..Ioan Maiorescu a împlinit o misiune inherentă (nedespărţită, n.n.) spiritului nostru şi tocmai acesta e motivul recunoştinţei noastre faţă de el. Propaganda culturală şi apostolatul, făcut în trei ţări, ale limbii române, l-a făcut ca profesor. În mintea acestui profesor s-a cristalizat toată învăţătura neamului românesc şi filozofia rapsodică a neamului nostru a izbucnit ca izvorul din stâncă puternic şi curat. Elevii lui Ioan Maiorescu îşi aduc cu dragoste aminte de bătrânul lor profesor, care nu făcea paradă cu vorbele şi le spunea, fiindcă au trebuit să fie spuse… Nu numai ce spunea, ci şi felul cum spunea era foarte interesant la Ioan Maiorescu…”.
„A sărbători pe Ioan Maiorescu e una din cele mai nobile fapte, pe care toţi românii trebuie să o facă. Ioan Maiorescu ne-a apărat moşia în viaţa lui, a cultivat tezaurul nostru naţional, limba, a dezvoltat şi uşurat progresul literaturii şi culturii noastre. Noi nu ne putem izola de la această sfântă sărbătoare pentru capricii căci activitatea lui a fost străbătută de cel mai curat patriotism. Nu-i acela patriot care ascunde adevărul, ci acela care-l spune şi-l urmează. Şi Ioan Maiorescu a cultivat adevărurile ideale şi ştiinţifice, bazat pe morala socială şi pe dreptul public, care recunosc neatârnarea şi dau voie liberă evoluţiei naţionale ale unui popor.
Ioan Maiorescu a fost embrionul mişcării terminate de fiul său Titu, care a facilitat triumful culturii noastre naţionale. Rar se întâmplă în viaţa unui popor, ca o familie să exprime cu atâta vigoare o direcţie, să o cultive şi să o desăvârşească după cum aceasta s-a făcut din partea lui Ioan Maiorescu. A studia şi sărbători acest triumf, aceasta e o glorie, e o datorinţă literară”.
Să fie aceste rânduri aşternute mai sus unul dintre răspunsurile articolului din prestigioasa revistă de cultură, ştiinţă şi artă „Gând Românesc” din ianuarie 2011 (An V, nr.1(29), serie nouă fondată de dl. Virgil Şerbu Cisteianu), în care autorul ne cerea imperios „răspundeţi, români de bună credinţă!” la întrebarea „nu credeţi că a venit timpul să se reducă din atenţia dată criticii lui Maiorescu şi să se extindă şi să se aprofundeze studiul operei lui Eminescu?”
Noi consimţim, noi credem în eternul Eminescu!
Ca români noi mai credem cu cuvintele scriitorului: „Apropiaţi-vă de Ioan Maiorescu pentru că biografia lui a fost încruntată ca liniştirea Târnavelor înainte de a se vărsa în Mureş şi mai departe-n Dunăre şi Mare, pentru că a făcut din slujirea Limbii Române un crez, un bici cu care a încercat să-i răzuiască bolile, s-o apere împotriva detractorilor de neam, pentru că a dat un fiu de excepţie lumii: Titu Maiorescu asul din mânecă al Limbii Române, al Politicii Româneşti” (Ion Mărgineanu, „Ioan Maiorescu - Grânoasa limbă de Târnave”, în „Informaţia” de Alba, 31 iulie 2004).
Suntem mândri că Ioan Maiorescu (1811-1864) s-a născut pe aceste meleaguri, în judeţul Alba, foarte aproape de Oraşul Şcolilor - Blajul, în comuna Bucerdea Grânoasă, care sunt şi vor rămâne cu atât mai grânoase.

Mihai C. SZILAGY/TÂRNĂVEANU