Isus coboara adesea incognito printre noi

TÂRLĂ



I-aud bătând în poarta încuiată.

E-o mănăstire veche între tei.

I-au apucat furtuna şi bezna şi îşi cată

Un adăpost cu gloata după ei.



Călugărul din poartă-i adormit

Cu cheia spânzurată lângă broască.

De zeci de ori străinii au lovit

În lemnul surd, şi poarta nu se cască.



Dar ce să-ncapă-n schit atâta turmă

Cu-atâţi ascultători, câini şi măgari!

Plâng, fulgerate, oile din urmă

Şi prinse-n drum de secetele mari.



Baciul Isus şi-apostolii ciobani,

Scârbiţi de slava ce-o dau vieţii vecii,

Au pogorât, ca-ntr-alte mii de ani,

Să pască oile, măgarii şi berbecii.

Ca în poezia lui Arghezi, Târlă, Isus coboară adesea incognito printre noi, plictisit de slava stătătoare şi curios să vadă starea turmei. Dacă problema noastră, prin străduinţa vieţii creştine, e cum să ajungem la cer, printre cei drepţi, problema argheziană a lui Isus este cum să ajungă pe pământ, printre oameni, şi să-i îndrepte pe calea cea bună, înainte de a fi prea târziu.


Ion Buzaşi, Poezia religioasă românească, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, 354 p.

http://www.romlit.ro/poezia_-_scar_spre_cer