INCREDEREA IN VIITOR

Scrisoarea enciclică Spe salvi a suveranului pontif Benedict al XVI-lea către episcopi, preoţi şi diaconi, către persoanele consacrate şi către toţi credincioşii (Dată la Roma, la "Sfântul Petru", la 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei apostol, din anul 2007, al treilea de pontificat), edifică tratând Despre speranţa creştină, încrederea noastră în viitor:
„…Tezaurul moral al omenirii nu este prezent aşa cum sunt prezente instrumentele care se folosesc; el există ca invitaţie la libertate şi ca posibilitate pentru ea. Însă aceasta înseamnă că:

a) starea dreaptă a lucrurilor umane, bunăstarea morală a lumii nu poate fi garantată niciodată pur şi simplu prin structuri, oricât de valabile ar fi ele. Aceste structuri nu sunt doar importante, ci necesare; totuşi ele nu pot şi nu trebuie să pună în afara jocului libertatea omului. Chiar şi structurile cele mai bune funcţionează numai dacă într-o comunitate sunt convingeri vii care să fie în măsură să-i motiveze pe oameni la o adeziune liberă la orânduirea comunitară. Libertatea are nevoie de o convingere; o convingere nu există de la sine, ci trebuie să fie mereu din nou recucerită în mod comunitar.

b) Deoarece omul rămâne mereu liber şi deoarece libertatea lui este mereu fragilă, nu va exista niciodată în această lume împărăţia binelui consolidată definitiv. Cine promite o lume mai bună, care ar dura în mod irevocabil pentru totdeauna, face o promisiune falsă; el ignoră libertatea umană. Libertatea trebuie să fie mereu din nou cucerită pentru bine. Adeziunea liberă la bine nu există niciodată pur şi simplu de la sine. Dacă ar fi structuri care să fixeze în mod irevocabil o determinată - bună - condiţie a lumii, ar fi negată libertatea omului, şi pentru acest motiv, în definitiv, nu ar fi deloc structuri bune.

25. Consecinţa celor spuse este că mereu noua căutare obositoare a orânduirilor drepte pentru lucrurile umane este misiunea oricărei generaţii; niciodată nu este misiune pur şi simplu încheiată. Totuşi, fiecare generaţie trebuie să aducă şi propria contribuţie pentru a stabili orânduiri convingătoare de libertate şi de bine, care să ajute generaţia următoare ca orientare pentru folosirea corectă a libertăţii umane şi astfel să dea, mereu în limitele umane, o anumită garanţie şi pentru viitor. Cu alte cuvinte: structurile bune ajută, dar singure nu sunt suficiente. Omul nu poate fi niciodată răscumpărat pur şi simplu din exterior…” (sublinierile din textul notei ne aparţin).