Iadul

Catehismul afirmă că dacă un păcat de moarte “nu este răscumpărat de căinţă şi de iertarea lui Dumnezeu, el produce excluderea din Împărăţia lui Cristos şi moartea veşnică a iadului, deoarece libertatea noastră are puterea de a face alegeri definitive fără întoarcere. Totuşi, dacă putem aprecia că un act este în sine o greşeală gravă, trebuie să încredinţăm judecata asupra persoanelor dreptăţii şi îndurării lui Dumnezeu” (nr. 1861). Ultima frază este importantă: ne interzice să afirmăm cu convingere că o anumită persoană ar fi în iad.

Dar cum poate un Dumnezeu iubitor şi milostiv să condamne pe cineva la pedeapsa veşnică a iadului? Adevărul este că Dumnezeu nu condamnă pe nimeni la iad. Catehismul spune că iadul este o opţiune personală. A muri în păcat de moarte fără a te pocăi şi a accepta iubirea milostivă a lui Dumnezeu înseamnă a rămâne separat de El pentru totdeauna, din alegerea noastră liberă. Această stare de definitivă auto-excludere de la comuniunea cu Dumnezeu şi cu fericiţii este numită “iad”.