Calea

CALEA SPRE LUMINĂ,

VENIŢI DE VĂ UMPLEŢI DE EA!

Postul cere o linişte spirituală, retragere, reculegere... o tăcere lăuntrică pentru ca Sfânta Treime să lucreze... deschide-ţi inima creştine! Ascultă-i vocea... şoapta... suspinul Lui din Gheţimani!

În beznă după ce însăşi Luna s-a ascuns, plângând după un nor... în noapte, făclii nărăvaşe caută Lumina, dar nu pentru a I se închina, ci încercarea disperată a inimii lor nedrepte caută să o risipească, să o stingă... L-au găsit căci El mereu este găsit de cei care-L caută, fie ei chiar şi răufăcători... Iuda, împins în faţă, în loc să-I cadă la picioare pentru a cere o binecuvântare, îi sărută obrazul... amar sărut de despărţire; haosul s-aşterne peste grădină, Petru de partea Adevărului, vrea să apere, dar nu i se îngăduie... fug Apostolii, vântul hain al nebuniei umane îi risipeşte iar pe Sfântul lor Păstor se lipesc mâini necurate spre a-L duce la judecată... în noapte Veliar (o altă numire a lui Satan) s-a bucurat...

Paşi rapizi spre sinedriu... preoţi adunaţi, agitaţie de piaţă, veselie că l-au prins după atâtea şi atâtea planuri... de parcă era tocmai planul lor... totul în noapte, în taină, precum şi Veliar lucrează, au adus spre a-l judeca pe Judecător, Mielul e pregătit...

Minciuni se vărsau din gura celor „sfinţi”, Tatăl minciunii le punea pe buze cuvinte mişeleşti; Marele Arhiereu ascultă, nu este convins, căci el vrea ceva mai mult, ceva care să-i satisfacă dorinţa diabolică ce de mult îi sapă sufletul; răspunsul Domnului bucură inima celui „mare”, de bucurie îşi rupe hainele de pe el auzind adevărul adevărului rostit de Însăşi Adevărul: „Eu Sunt. Şi-L veţi vedea pe Fiul Omului stând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Marcu 14, 62), nebunia a pătruns în toată încăperea, l-au lovit fără milă pe Acela ce dăruieşte vindecare, l-au scuipat în faţă pe acela care strălucea mai presus decât Soarele... pe Acela, iubiţii mei l-au dus şi RĂSTIGNIT.

Suntem în timpuri asemănătoare, cu crize şi stres; acum, după ce l-au răstignit şi ştiu că va reveni se tem. Unii ar vrea să amâne şi să uite de acest eveniment, dar cu ceilalţi... cum rămâne? E timpul, dacă din fericire şi pentru fericire nu a-ţi început, să lepădăm de pe noi haina nevredniciilor, să dăm afară din casa sufletului pe acel Iuda ce ne-ar vinde şi pe noi... Să ne depărtăm de gura sau poarta pe al cărei frontispiciu scrie: „De aici nimeni nu mai iasă!”; să lepădăm egoismul şi narcisismul, pe toate să le aruncăm şi în virtuţi să ne îmbrăcăm, în haina luminii!

Crucea... ah, Sfânta Cruce pe care mulţi o consideră obiect de tortură şi nu o cinstesc, a devenit creştine pentru noi, obiectul mântuirii noastre pe care, Domnul încă fiind înălţat, ca un mijlocitor între oameni şi Yahve, ca semn al împăcării dintre humus şi cer, şi-a amintit că suntem nişte oi rătăcite şi că avem nevoie de un „loc de odihnă”. S-a gândit la fiecare oaie în parte... încă de mult, de la protopărinţii noştrii Adam şi Eva, căci ispititorul Veliar, ca un lup a intrat în turmă să o risipească. Ochii Lui de pe Cruce încă ne privesc... şi-a întins braţele aşteptându-i pe toţi să vină la El pentru a-L îmbrăţişa... veniţi creştini să ne îmbrăţişăm Bunul Păstor...

Acest act de iubire perpetuă a Domnului nostru trebuie să încolţească în inimile noastre şi să dea rod, rodul numit IUBIRE; cu acest rod să nu fim zgârciţi, ci să-l împărţim şi împărtăşim tururor din toată inima noastră. Mai auziţi şoapta ecolui Său veşnic? Deschide-ţi inima să asculţi cuvinte dulci de la El: - Te iubesc!

A murit pironit, adică ţintuit pe lemn de şi din iubire pentru noi, pentru ca fiecăruia să i se ierte de către Tatăl, acele mari şi spurcate păcate pe care le-am făcut în diversele împrejurări ale vieţii. S-a încredinţat în acel moment ÎMPREUNĂ cu noi Domnului pentru ca astfel să fim salvaţi.

E trist? Moartea aduce întristare?

Dar El a biruit moartea şi a înviat... a împlântat crucea în mormântul morţii, pentru ca de acum să ştim că am fost chemaţi la o altfel de viaţă, superioară din toate punctele de vedere, iar dacă ceva ţi se pare extraordinar de bun, la El este infinit de bun...

De azi întreaga omenire este invitată în Paradis, El nu vrea ca vre-o oaie să se piardă. Dacă vrei să te pierzi, fi sigur că te vei rătăci, aşadar urmează linia trasată de lumina legii Lui, socoteşte-o plină de dreptate, vrednică de urmat şi plinit.

El a coborât în Infern... Diavolul a înnebunit de invidie în acel moment împreună cu toţi ai săi, văzând cum porţile-i abisale de fier cad zdrobite de Dumnezeu-Fiul. De acum v-a spune El: Nu mai există Infern, căci l-am distrus...

Ţi se pare nefiresc? Ştiu? Dar acea stare va exista (sau există) din cauza acelora ce nu-L acceptă pe Dumnezeu ca Domn; încalcă legile şi se depărtează de la Faţa Lui urmând calea cea pierzătoare a necredinţei, a învăţăturilor ateiste şi mercantile.

Am fost chemaţi la desăvârşire şi totuşi mulţi din oameni se fac recruţi ai cetei de deşertăciuni şi astfel ostaşi vrednici de osândă.

Vai vouă celor orbiţi de nebunia plăcerilor şi a câştigurilor rele cu care vă veţi cumpăra comori în Infern, LUMINA nu o veţi mai vedea şi lacrimi nu veţi avea destule pentru a stinge jarul durerii voastre; urletele voastre nu se vor mai urca îndejuns de sus pentru a mai avea speranţă şi durerea vă va măcina veşnic de aceea veţi fi nefericiţi ca aici pe pământ.

Iubiţilor, să ne rugăm pentru ca LUMINA DOMNULUI să-i lumineze şi pe ei pentru ca ochii lor să se deschidă înainde de a fi prea târziu...

Trăiţi şi vă bucuraţi lăudând Sfânta Treime la fiecare respiraţie pentru că suntem salvaţi şi ne dorim ca într-o zi să ne hrănim cu LUMINA.

Pacea să vă umple de acum cu LUMINĂ!

Ciprian de Blaj