ADÂNC ASCUNS

 

De n-am acum o bucurie…

că stau uimit, n-o are lumea, nu o ştie,

un peşte-s luciu-n elementul lui

un lupişor hălăduind hai-hui

 

Nici un deranj, nimica nu mai doare

văz din Cer cum mângâie pământul întâia ninsoare

săpatu-s adânc de un gând la cerebel

cum şi-n maturitate copilărit-am rebel

 

Adânc ascunsă-mi este ruga-n firesc

ospăţ în sine cu alai regesc

rupt de o seamă de-nşirate porniri

îndrăgostit de-ale Fecioarei în lumină iubiri

 

Rostesc acela „Da” de odinioară

concret Adevărul flori albe de vară

se arată ucenicului în profunzime necopt

culcat nefinitul în simbolul ∞ (opt).

 

Coşlariu, 16 Decembrie 2010.