vineri, 31 decembrie 2010
vineri, 24 decembrie 2010
LA TOT NEAMUL
luni, 20 decembrie 2010
ADÂNC ASCUNS
De n-am acum o bucurie…
că stau uimit, n-o are lumea, nu o ştie,
un peşte-s luciu-n elementul lui
un lupişor hălăduind hai-hui
Nici un deranj, nimica nu mai doare
văz din Cer cum mângâie pământul întâia ninsoare
săpatu-s adânc de un gând la cerebel
cum şi-n maturitate copilărit-am rebel
Adânc ascunsă-mi este ruga-n firesc
ospăţ în sine cu alai regesc
rupt de o seamă de-nşirate porniri
îndrăgostit de-ale Fecioarei în lumină iubiri
Rostesc acela „Da” de odinioară
concret Adevărul flori albe de vară
se arată ucenicului în profunzime necopt
culcat nefinitul în simbolul ∞ (opt).
Coşlariu, 16 Decembrie 2010.
PLECARE
Spre o Stea la sud
ce-am tot ochit
de-a lungu-ntregii vieţi
am apucat-o dus de val
peste macazul acela ascuţit
Voi scoborî din nou
din dragu-mi sat de deal
şi-l las – o drag de el –
cu oameni scumpi
troiţei ce-mplântat-am într-un mal
Să vezi Tu Doamne
de-o creştere-i faină
din mii în mii să propăşească
şi-n toamne ce ne dai a fi
din Tine să culegem faimă
Sfinte Dumitre mucenice tare
seninul celor fire amărâte slabe
să pui o vorbă bună Vergurei – Fecioarei –
ca Tatăl şi cu Fiul în buna
cea mângâietoare pază să ne aibă
Trec de Târnave deşi am zis
„de-aicea sediul nu mi-l mut”
pe-a inimei creneluri calc, le surp,
de-o mică oaste cucerit
castelul acela blând, smerit, e hodinit, umplut.
20 Noiembrie 2010,
Bucerdea Grânoasă, Coşlariu.
PLECARE
Spre o Stea la sud
ce-am tot ochit
de-a lungu-ntregii vieţi
am apucat-o dus de val
peste macazul acela ascuţit
Voi scoborî din nou
din dragu-mi sat de deal
şi-l las – o drag de el –
cu oameni scumpi
troiţei ce-mplântat-am într-un mal
Să vezi Tu Doamne
de-o creştere-i faină
din mii în mii să propăşească
şi-n toamne ce ne dai a fi
din Tine să culegem faimă
Sfinte Dumitre mucenice tare
seninul celor fire amărâte slabe
să pui o vorbă bună Vergurei – Fecioarei –
ca Tatăl şi cu Fiul în buna
cea mângâietoare pază să ne aibă
Trec de Târnave deşi am zis
„de-aicea sediul nu mi-l mut”
pe-a inimei creneluri calc, le surp,
de-o mică oaste cucerit
castelul acela blând, smerit, e hodinit, umplut.
20 Noiembrie 2010,
Bucerdea Grânoasă, Coşlariu.
SFANTUL ÎN PRAG
Lucru să trăiesc
nu pot sta ca sfântu'
ăla pe părete
ci-n spini şi pălămidă
şi cu sudoarea feţei
cu dureri cât chinurile facerii
poruncă-i să lucru cu drag
şi nu m-oi pierde
altele rele făcând
că-s numai natural
totuşi atât de aproape
de spiritual
de mult doritul prag.
Bucerdea Grânoasă,
Vara, 2010.
marți, 7 decembrie 2010
CIPRIAN VESTEMEAN - VREAU, SE POATE, VOI REUSI!

BAIA MARE, ED. SURORILOR LAURETANE, 2010, NOIEMBRIE.
http://cipriandeblaj.blogspot.com/
FIAT LUX
Ceea ce este esenţial scapă ochiului (observaţia aparţinând lui Antoine de Saint-Exupéry), de aceea căutarea lui Dumnezeu, care neîncetat este Iubire, făcută de tânărul explorator al acestui tărâm, folosindu-se de înţelepciunea sufletului, de ochii inimii, de oglinda care primeşte şi răspândeşte în lume nemincinoasa iubire a întregii esenţe a unicei divinităţi, nefiind făcută doar cu ochiul, precum această multilaterală sondare a ceea ce poate fi cunoscut nu o face doar pentru sine, ci caută să împlinească vise, atâtea vise cât generaţiile umane la un loc căutând un bun sfârşit, adevăratul fericit.
Cântare a lui Sfânt, Sfânt, Sfânt, călătorie a fiinţei întregi înspre suprafaţă este fiecare rând aşternut de, râvnitor al celor înalte, dăruitorul acestei cărţi provocatoare la meditaţii zilnice, neîncetate, deschizând câmp gata semănat cultivării celor bune şi de folos sufletelor noastre.
Din ceea ce este, din ceea ce face, dar mai ales din ceea ce dăruieşte, însuşi dăruindu-se, lucrul cel mai important, cunoaştem omul, cunoaştem teologul, felul lui de-a fi - precum copiii, acei copii evanghelici - cunoaştem, cei care nu vedem doar cu ochii atât de înşelători, cei care şi dorim să acceptăm acest truism, pe adevăratul Ciprian Vestemean ca pe adevăratul teolog, acela care vrea, crede că poate şi va reuşi schimbarea coordonatelor lumii pe traiectoria bucuriei regăsirii divinului şi petrecerii paradisiace.
Sunt adevăruri prea târziu înţelese, iar pentru ca ochiul să nu plângă, autorul, pe câmpul de litere al bunătăţii şi generozităţii, hrană netrupească propune, întreg binele: Fiat lux în viaţa ta!
Personal, văzând cele necesare, simt imboldul să îi mulţumesc lui Ciprian Vestemean pentru îndrumarul acesta util unei game largi de receptori, până şi omului dintre vârste, spicuind doar câteva cugetări:
„Luaţi decizii coapte la focul raţiunii morale, sănătoase”;
„Dumnezeu a creat doar binele, răul este o manifestare liberă în afara dorinţei Sale divine”;
„Prin cultura autentică, testată în timp, care este cernută pentru a rămâne doar valorile morale și spirituale, omul devine OM”;
„O nouă prietenie e ca un nou răsărit de soare, unică”;
„Cucereşte pacea îngerilor”;
„Orice zi este bună dacă este începută cu o rugăciune și cu ideea: „vreau să fac azi ceva bun pentru Dumnezeu, aproapele și pentru mine însumi din iubire”. Vreau, se poate, voi reuși!”
Cu bucuria unei astfel de prietenii – Domnul fie lăudat! – nouă, ca un nou răsărit de soare, în felul ei unică şi sublimă, am primit spre lectură şi o recomand spre folos această carte a preocupatului frate Ciprian Vestemean ca pe o nouă dovadă de iubire pe care nu o înţelege altfel decât multiplicată şi împărtăşită exemplar.
Teolog Mihai C. Szilagy/Târnăveanu
luni, 6 decembrie 2010
MOARTEA ADEVARATA
Paradoxal, acest sfârșit inexorabil este un lucru pe care viața, curgerea existenței se poate sprijini ca de un punct fix.