Avem…
Poate seninul cerului albastru,
Ne va trimite „procuror” un înger mic…
Frumos, cu ochișorii ca de astru
Lucind în taina nopții, un amic.
Atunci vom resimții în suflet
C-avem dureri și chinuri pământești,
Avem păcate și în gând un fulger,
Că nu mai suntem firi dumnezeiești.
Avem greșeli și timp pierdut degeaba,
Avem minciuni și groaznice plăceri
Iar dacă îngerul voios ne va-ntreba
„Ce faci?” noi vom fugi stingheri.
La gândul că avem de toate
Uităm de îngeri, sfinți și de iubire
Și credem că peste noapte
Ne mântuim așa-n... neștire.
Însă oricât vom vrea să ne mințim
Îngerul va cere să plătim.
Și astfel ceea ce am făcut ieri
Ne va costa cam... două primăveri.
Continuând să recunoaștem tot
Se va mai cere și un vot,
Din cartea mare cu litere turcoaz
În care scrie și ce am facut azi.
Sunt două zile doar,
Dar pline de greșeli
Și nu ne costă decât
Încă vreo... șase veri.
Și trecem și peste azi și peste ieri,
Și peste ani ce au trecut stingheri...
Ajungem verdictul să-l aflăm
Din gura îngerului. Ne rugăm...
Rugămu-Te-mpărate,
Iartă-ne trei păcate.
Și dacă îngerul va vrea
De alte cinci ne va ierta.
Însă verdictul greu tună în nori,
Nu am trăit corect ca să decidem noi.
Îi astfel îngerul într-un suspin
Ne scade zile, adună luni și toate-s de venin.
Aflăm că mai avem... timp!
Zece minute minunate.
Of! Dac-ar mai fi un anotimp
Să scăpăm de păcate...
Și noi ca oameni ce suntem
Începem să disperăm
Și decorați vom fi post-mortem
Dacă nu acceptăm.
Însă acum e prea târziu
Ca să fugim departe
Și urmăriți vom fi de timpuriu
Și-n gaură de șarpe.
Putem de-acum să ne-ndreptăm
Să plângem pentru sute de păcate,
Să ne rugăm să apucăm
Ziua de după noapte...
Un gând…
Dumitraș Ioan – Ștefan
Poate că unii au să râdă
Și nicicând nu o să creadă
Că ce îți dă dragostea-ntr-o clipă
Caută alții viața întreagă.
Când tu iubești, nimic nu mai contează,
Și dintr-o dată tot în jur se luminează,
Când ești iubit plutești pe-un norișor
Și mii de îngerași îți cântă al tău dor.
Simți un fior de nepătruns
În inima-mpietrită
Și oricât de rece ai fi,
Topit devii într-o clipită.
Nu e nevoie de prea mult,
Nu trebuie decât o clipă…
Adormi, și-a doua zi-n amurg
Ești fericit sau fericită.
Dacă ar fi să spun concret
Ce simți atunci când chiar iubești
Ar fi surprinzător să afli
Că ești iubit și te jertfești.
N-am auzit de când trăiesc
În lumea asta plină de minciuni și ură
Un „cred că mă îndrăgostesc”
Atât de sincer și plin de căldură.
În fiecare dimineață,
Când ochii spre cer îi ridic,
Mă simt de parcă te cunosc de-o viață
Și parcă te iubesc de mic.
Poate acum sau poate mâine…
Cu mine-aș vrea mereu să fii
S-adorm ținându-te de mână
Să mă trezesc și să te văd cu ochii inimii.
Acum, scriu cu adevărat ce simt
Tot, nu pe jumătate
Și văd parcă un mic alint
În ziua de după noapte.
20.10.2009
Un nou început
Ce scriu acum, să știi de la-nceput,
E poate dorul după un sărut,
E poate dorul de a te vedea
În fiecare clipă, draga mea!
Să știi că nu-s doar vorbe aruncate-n vânt
Sau sentimente, gânduri care nici nu sunt.
Nu e minciună, nici vorbe de alint
E pur și simplu doar ceea ce simt.
Să știi că m-am simțit puțin confuz
Că la-nceput nu am primit refuz...
Știam și știu că ți-a fost sigur greu
Să crezi că nu mai sunt ce am fost eu.
Pentru ce am făcut atunci regret cumplit
Pentru că știu cât de mult am rănit.
Iar pentru perioada care-a urmat și pân-acum
Aș vrea ca tot răul să se prefacă-n scrum.
Și când credeam că ce a fost frumos s-a terminat
Exact în acea clipă tu sufletul mi-ai luminat.
Mi-ai arătat că știi să ierți, să cucerești,
Că știi să mă-nțelegi, să mă înnebunești.
Din buzele noastre când s-au întâlnit
S-a aprins o scânteie și am rămas uimit:
Cum, după ce cunoști pe cineva
Atât de repede poate pătrunde-n inima ta?
Să spun că te iubesc de la-nceput
Ar fi nedrept căci e mai mult decât s-ar fi putut.
Dar simt adânc, acolo undeva
Că țin la tine foarte mult, iubita mea.
Nu vreau să crezi că-s vorbe-n vânt,
Vreau doar să vezi ce simt, ce sunt,
Să-ți dovedesc că poți fi fericită,
Să mă iubești și să te simți iubită.
Va trece timpul și-ai să uiți durerea provocată
Și sunt sigur că vei zice doar că: „a fost odată ...”
O să te-ajut să uiți tot ce n-a contat
Atât cu mine, cât și cu orice alt băiat.
Tot ce acum aș mai vrea
Se poate rezuma pe scurt așa:
Să mă iubești și să te știu iubi
Căci doar asta contează orice-ar fi...
Ruga unui epigon
Şi ninge-a basme-n Ipoteşti,
În miez de Gerar,
Pe cer Luceafăr s-a ivit
Să lumineze iar...
El an de an mereu răsare
Şi e cu noi mereu,
Înger de pază la hotarul
Dintre demon şi zeU.
Te chem Luceafăr din înalt
Coboară dintre stele,
Şi vino iarăşi pe pământ
În visurile mele.
Să-mi dărui, Doina ce-o iubesc
Sau poate-o Floare-albastră,
Pe lângă plopii fără soţ
Privesc La steaua noastră…
Şi dacă… totuşi n-ai să vii
Trimite-mi praf de stele,
Melancolia să-mi alin
Din gândurile-mi grele.
De-or trece anii, te-oi visa
Din valurile vremii…
Pentru că ştiu, vei învia
Etern precum un Phoenix.
Te rog Luceafăr mare
Ca-n Oda-n metru antic
Redă-ni-te de-a pururi …
… Ca „veşnicul romantic”.
De ce?
De ce cu toții suntem slabi?
E doar prima-ntrebare
Pe care de la Univers nu o știi
Oricât ai fi de mare!
De ce ne doare, suferim?
De ce nu putem singuri sta?
De ce când iubim greșim?
De ce iubim pe cineva?
De ce când ești lovit cumplit
Și tot jurul tău se prăbușește
Poți încă să stai liniștit
Și spune-atât de simplu: „mă iubește”?
De ce simțim durerea?
De ce putem striga?
De ce vine iubirea?
De ce e noaptea grea?
De ce vrem să părem mai buni
În lumea asta falsă?
De ce-n continuu ne mințim
Și zicem că-i o farsă?
De ce e necesar să mai murim,
Când știm că tot vom învia?...
De ce se face iar senin,
Când simt iubire, draga mea?
De ce există oameni răi
Care-au pierdut cărarea?
De ce facem tot ce putem
Pentru-a simți chemarea?
De ce suntem orbi când iubim
Și plângem jalnici mai mereu
Când ne trezim că suferim
Sau doar atunci când dăm de greu?
Dacă vreodată cineva
La toate va știi să răspundă
Atunci cu toții vom afla
Că sigur viața e prea scurtă.
20.10.2009
Postări
TINEREŢE, TINEREŢE!!!
RăspundețiȘtergereFELICITĂRI, COPILUL MEU!