COASTA CORNULUI. Fragmente de jurnal

...
Miercuri 06 Iulie 2005. Ies de la serviciu la ora 7, cam muiat de ploaie căzută şi de nesomn. Ies la ocazie şi cu toate că plouă mă ia o maşină mare. Acasă la ora 7, 45. Citesc puţin căci adorm de la ora 12 la ora 14. Merg cu cumnatul Miluc la coasă Sub Corn. Mergem cu căruţa cu roţi de lemn căci a plouat binişor, încât căruţa cu roţi de cauciuc se încarcă cu noroi şi nu o mai poate trage calul, mergând frânată. La întoarcere drumul este uscat parcă n-ar fi plouat de loc; este remarcabilă constatarea din popor conform căreia „plouă-n nouă (zile, n.n.), se usucă-n două”. Pe dealul Coastei Cornului, hodăienii s-au urcat, cu tendinţă de a tot urca, lucrând pământul; mai jos arabil, mai sus cosesc, iar spre culme pasc vacile şi turmele de oi. Mă bucur că există o revigorare în acest sens. Aici a fost un cătun de case, un adevărat sătuc, hodăile de Sub Corn, ţinând administrativ, şi de suflet, de Bucerdea Grânoasă; acum sunt numai case cam izolate una de alta. Aici s-a născut tata lucru de care-mi amintesc oricând cu plăcere, ca şi despre legenda conform căreia Coasta Cornului, este mormântul, sarcofagul unui uriaş ce îşi doarme somnul de veci aici, un ţinut al basmelor, în care păşesc adeseori lăsând realul deoparte, departe, în lumea satului, transpunându-mă în aerul unei lumi de vis. Lucrez petrecând astfel cu mintea în altă parte, într-o stare de bucurie, încât sunt trist când termin lucrul şi trebuie să plec spre cotidian, rupându-se vraja reveriei. Mă motivez a face lucrul cu plăcere, gândind la trecut, la strămoşi, la rădăcinile din care ne vine seva, ceea ce-mi dă mândrie şi putere părându-mi uşor orice lucru, cât de greu ar fi el. Asta sunt eu, uneori, evadat din cotidian, un fericit; mai grea spre tristă e revenirea într-o societate ce are momentele ei de rătăcire. Nu pot să mă împac bine cu gândul că omul s-a născut, totuşi, liber, fiind atât de subjugat nevoilor unei vieţi tot mai preţioase într-ale confortului sau chiar numai al traiului de zi cu zi, grele de satisfăcut chiar şi în mileniul trei. Încerc să mă scald în ape mai liniştite în acest sens evitând capcanele curenţilor puternici, păstrându-mi un cât mai mare grad de libertate. Este esenţial să fac, în măsura posibilităţiilor, numai ceea ce îmi place şi este folositor.
Îngrijesc de animale. Pregătesc ziua de mâine - zi de documentare la Alba Iulia - deaia pe care o văd, fără a o vedea, încărcată de multele planuri care oricum depăşesc spaţiul a mai multor zile, săptămâni, sau chiar mai mult. De aceea este vital planului meu să fie gândit prealabil. Scriu pe calculator articolul pentru „Dialog sindical”, pe care-l pun în plic adresat, împreună cu discheta cu fotogarfii, gata pentru expediere. Stingerea după miezul nopţii...