DESCHIDERE

Cum te-oi lăsa pe tine sate?!

Fiorii-s reci ce mă străbat

Borboane răcoroase-mi ies pe spate

Din tin-că ies, cu gândul la plecat...

Mă cheamă sufletele neam din neam

Omenităţii să le fiu păstor

Ca fructul aninate pe un ram

Gătirii-ntru vecie, chemat, le sunt dator.

Oricum nu mă depart prea mult de voi

De pe Târnave sediul nu mi-l mut

De-o fi să am împărăţia peste unu, doi,

Castelul inimii şi-aşa-mi va fi umplut.

Nu voi ridica podurile de peste şanţuri

Deschise rămân nelăsate grele porţile

Nimeni, nimic mai sta-vor în lanţuri

Voind scăpa-vor în starea de faţă însele-şi sorţile.

Copil e omul, adâncă-ntipărire,

Ştiind, ştiinţa-i curge strămoşeşte-n vine

Pământul nu-i va da înveşnicire!

Lăsaţi-vă, uşor conduşi, copii venind la Mine.

Coşlariu,

23 Mai 2009.