marți, 2 septembrie 2014

IOAN MAIORESCU – un caracter însufleţit de un ideal



COMEMORARE 150

La 24 august (4 septembrie) 1864, la vârsta de 53 de ani, Ioan Maiorescu a murit. Această ştire tristă, „Buciumul” din 25 august, o înregistra cu durere, astfel: „Învăţatul filolog şi ingeniosul istoric Ioan Maiorescu, care a învăţat mult timp pe românii de dincoace de Carpaţi arta cum să-şi iubească patria, ne-a lăsat sănătate şi s-a dus. ...Curajosul şi neobositul luptător a mers întotdeauna în prima linie cu predecesorii săi, în luptele pentru naţionalitate, limbă, literatură şi drepturile românilor”. Regretat de mulţi, Ioan Maiorescu rămâne unul dintre cărturarii care s-au impus prin comoara minţii lor şi care au lucrat cu pasiune pentru formarea conştiinţei unităţii naţionale a poporului român şi ridicarea lui prin cultură.

Din monografia lui N. Bănescu şi V. Mihăilescu aflăm că nu se cunoaşte data exactă a naşterii lui Ioan Maiorescu. „Ştim numai, după încredinţarea prietenului său Bariţ, că s-a născut în anul 1811, la Bucerdea Grânoasă, aproape de Blaj. Părintele său se chema Trifu, şi sub acest nume îl întâlnim pe Ioan Maiorescu în anii de şcoală şi chiar mai în urmă, la începutul carierei sale didactice. Maiorescu şi-a zis el însuşi, mai târziu, când a putut simţi mândria înrudirii sale, după mamă, cu marele Petru Maior.” Cercetătorul contemporan al lui Ioan Maiorescu, Serafim Duicu în „Pe urmele lui Petru Maior” ne spune că „în 1882, George Bariţiu scria că  bătrânii care l-au cunoscut pe Petru Maior spuneau că nepotul său de-a cincea spiţă, Ioan Maiorescu (nepot după mamă), îi semăna la statură, faţă şi temperament. Alţi doi căutători ai urmelor trecutului, Florian Tucă şi Constantin Ucrain, atestă că „Ioan Maiorescu s-a născut în Bucerdea Grânoasă din apropierea Blajului. A fost înregistrat în actele oficiale sub numele de Ioan Trifu. Ceva mai târziu, pentru simpatia deosebită ce-o purta marelui istoric Petru Maior, cu care se înrudea după mamă, şi-a zis el însuşi Maiorescu. Şi aşa avea să rămână consemnat în istorie” .

O şi mai recentă atestare o găsim în „Istoria Blajului” a lui Ştefan Manciulea sub titlul „Contribuţia cărturarilor blăjeni la opera de redeşteptare a conştiinţei naţionale româneşti în secolele XVIII-XIX” de unde cităm: „ ...Ioan Maiorescu, originar din Bucerdea Grânoasă de lângă Blaj, urmează cursurile liceului şi teologia aici, apoi trece la Cluj, Budapesta şi Viena pentru studii mai înalte ...” .Din micul îndreptar turistic numit simplu „Blaj” autorii Mircea Buza şi Mircea Stroia referindu-se la Bucerdea Grânoasă, sub titlul „Excursii în împrejurimi” precizează că: „Din Bucerdea Grânoasă este originar cărturarul şi revoluţionarul Ion Maiorescu (1811-1864), tatăl lui Titu Maiorescu ... ”. Dintr-o altă lucrare din 1967 care îl are ca autor pe Marin Stoica şi intitulată chiar „Ion Maiorescu” şi care se vrea a fi un modest omagiu activităţii neobosite desfăşurate de acesta pe tărâmul învăţământului şi culturii aflăm că „Întreaga viaţă a lui Ioan Maiorescu este o pildă vie de muncă şi dăruire pentru eliberarea socială şi naţională a poporului român, pentru unirea şi ridicarea lui prin cultură”.

„A fi om îi lucru mare a fi domn e o întâmplare”, iată una zicere populară pe care a o putea citi cu folos, nu doar cu delectare, nu doar ca informare, este nevoie în prealabil de o operaţiune de umplere de sens a cuvintelor de om şi domn cu toată greutatea lor resimţită în locaşul veşniciei – la sat – căci, pe dreptate, nu doar dintr-o enunţată filozofare, cu adevărat „veşnicia s-a născut la sat”.
Om mare, prin lucrul neobosit înfăptuit pe multiple planuri la nivelul uman în marele lui, naţional şi supranaţional, minte deschisă peste lărgimi, adâncimi şi înălţimi, nu doar „fire vizionară” ci pus pe fapte, mari fapte la vremuri mari, prin oameni, oameni speciali, de Sus orânduite.  Acesta ne-a fost, ne este, el însuşi şi prin alţi mulţi, mărturie şi mândrie – în buna ei accepţiune – Ioan Trifu Maiorescu.La Dumnezeu, cu Dumnezeu, în El nimic nu este, nu poate fi întâmplător. El Domneşte. Domn este! Cu noi, cu a noastră „domnie” cu care uneori pare că „împărăţim” este nehotărât, incert.
Hotărât lucru este Pronia cerească, „...toată darea cea bună... care de Sus este...” dimpreună cu... „tot darul desăvârşit...”.

Examene, riguroase, de a vorbi cu Dumnezeu, căci sumar tradus aceasta ar fi teologia, întâi a dialoga cu divinitatea, abia apoi, dar ceresc, a vorbi despre El nu fără a deplini faptele virtuţilor, acestea a lucrat  Ioan Trifu Maiorescu, întâi de toate sătean – sătean al înţelesului nu brut – o spunem cu bucurie aceasta, care de aici plecând, nu dintr-altă parte ci din grânoasă Bucerdea, îl socotim fără de tăgadă, fără de a fi o întâmplare simplă sau oricât de complexă „domn”. Din Domnie domn, de Lumină luminat, de Far călăuzit, de elan mânat, Crezul trăind şi învăţând pe alţii viaţă cu adevărat să trăiască, crezând – iată Omul!
Om al nostru cu totul nerupt din acest pământ – Ioan Maiorescu, din neam Trifu – din a noastră Bucerdea Grânoasă, frământ ardelenesc, dospit, crescut şi copt la molcom foc mocnind de veacuri, hrănit-a popor întreg de fraţi vremelnic despărţiţi, însuşi obidit, pe alţii, pe ai săi, blajin ridicând. Ioan Trifu Maiorescu, om  al marilor – omeneşti, uneori parcă supraomeneşti – fapte la vremuri mari, vrednic eşti de pomenire, de a Parastasului slujire. Recunoştinţa urmaşilor! A noastră, a satului recunoştinţă!

Cu ocazia înmormântării, Papiu Ilarian schiţa în cuvinte de neuitat linia vieţii lui Maiorescu: „Dacă banii sânt avere, apoi Maiorescu, sărac precum a intrat în această ţară, tot astfel se găsi şi în momentul extrem al vieţii sale; căci el, asemenea compatrioţilor săi, în general, nu venise ca să adune comori lumeşti, ci ca să răspândească ştiinţa aducătoare de viaţă şi ideea neprieritoare de naţionalitate. Adevărata lui avere era alta, mai nobilă, mai nepreţuită; avere de idei, avere de învăţătură, de virtuţi, avere ce creştea toată ziua în el şi va creşte neîncetat în toţi acei ce au ieşit de sub direcţiunea mâinilor lui. Această avere mare o moştenesc astăzi trei ţări române în scrierile şi faptele lui şi ale elevilor lui, a generaţiunii ce urmează, şi asta este ereditatea cea mare şi frumoasă ce a lăsat el patriei şi naţiunii sale.

Prof. înv. preşc. Andreea Monica Szilagy


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu