COMEMORARE 150
La 24 august (4 septembrie) 1864, la vârsta de 53 de
ani, Ioan Maiorescu a murit. Această ştire tristă, „Buciumul” din 25 august, o înregistra cu durere, astfel: „Învăţatul filolog şi ingeniosul istoric Ioan
Maiorescu, care a învăţat mult timp pe românii de dincoace de Carpaţi arta cum
să-şi iubească patria, ne-a lăsat sănătate şi s-a dus. ...Curajosul şi
neobositul luptător a mers întotdeauna în prima linie cu predecesorii săi, în
luptele pentru naţionalitate, limbă, literatură şi drepturile românilor”. Regretat
de mulţi, Ioan Maiorescu rămâne unul dintre cărturarii care s-au impus prin
comoara minţii lor şi care au lucrat cu pasiune pentru formarea conştiinţei
unităţii naţionale a poporului român şi ridicarea lui prin cultură.
Din monografia lui N. Bănescu şi V. Mihăilescu aflăm că
nu se cunoaşte data exactă a naşterii lui Ioan Maiorescu. „Ştim numai, după
încredinţarea prietenului său Bariţ, că s-a născut în anul 1811, la Bucerdea Grânoasă,
aproape de Blaj. Părintele său se chema Trifu, şi sub acest nume îl întâlnim pe
Ioan Maiorescu în anii de şcoală şi chiar mai în urmă, la începutul carierei
sale didactice. Maiorescu şi-a zis el însuşi, mai târziu, când a putut simţi
mândria înrudirii sale, după mamă, cu marele Petru Maior.” Cercetătorul
contemporan al lui Ioan Maiorescu, Serafim Duicu în „Pe urmele lui Petru Maior”
ne spune că „în 1882, George Bariţiu scria că
bătrânii care l-au cunoscut pe Petru Maior spuneau că nepotul său de-a
cincea spiţă, Ioan Maiorescu (nepot după mamă), îi semăna la statură, faţă şi
temperament. Alţi doi căutători ai urmelor trecutului, Florian Tucă şi
Constantin Ucrain, atestă că „Ioan Maiorescu s-a născut în Bucerdea Grânoasă
din apropierea Blajului. A fost înregistrat în actele oficiale sub numele de
Ioan Trifu. Ceva mai târziu, pentru simpatia deosebită ce-o purta marelui
istoric Petru Maior, cu care se înrudea după mamă, şi-a zis el însuşi
Maiorescu. Şi aşa avea să rămână consemnat în istorie” .
O şi mai recentă atestare o găsim în „Istoria Blajului”
a lui Ştefan Manciulea sub titlul „Contribuţia cărturarilor blăjeni la opera de
redeşteptare a conştiinţei naţionale româneşti în secolele XVIII-XIX” de unde
cităm: „ ...Ioan Maiorescu, originar din Bucerdea Grânoasă de lângă Blaj,
urmează cursurile liceului şi teologia aici, apoi trece la Cluj, Budapesta şi
Viena pentru studii mai înalte ...” .Din micul îndreptar turistic numit simplu
„Blaj” autorii Mircea Buza şi Mircea Stroia referindu-se la Bucerdea Grânoasă,
sub titlul „Excursii în împrejurimi” precizează că: „Din Bucerdea Grânoasă este
originar cărturarul şi revoluţionarul Ion Maiorescu (1811-1864), tatăl lui Titu
Maiorescu ... ”. Dintr-o altă lucrare din 1967 care îl are ca autor pe Marin
Stoica şi intitulată chiar „Ion Maiorescu” şi care se vrea a fi un modest
omagiu activităţii neobosite desfăşurate de acesta pe tărâmul învăţământului şi
culturii aflăm că „Întreaga viaţă a lui Ioan Maiorescu este o pildă vie de
muncă şi dăruire pentru eliberarea socială şi naţională a poporului român,
pentru unirea şi ridicarea lui prin cultură”.
„A fi om îi
lucru mare a fi domn e o întâmplare”,
iată una zicere populară pe care a o putea citi cu folos, nu doar cu delectare,
nu doar ca informare, este nevoie în prealabil de o operaţiune de umplere de
sens a cuvintelor de om şi domn cu toată greutatea lor resimţită în
locaşul veşniciei – la sat – căci, pe dreptate, nu doar dintr-o enunţată
filozofare, cu adevărat „veşnicia s-a născut la sat”.
Om
mare, prin lucrul neobosit înfăptuit pe multiple planuri la
nivelul uman în marele lui, naţional şi supranaţional, minte deschisă peste
lărgimi, adâncimi şi înălţimi, nu doar „fire vizionară” ci pus pe fapte, mari
fapte la vremuri mari, prin oameni, oameni speciali, de Sus orânduite. Acesta ne-a fost, ne este, el însuşi şi prin
alţi mulţi, mărturie şi mândrie – în buna ei accepţiune – Ioan Trifu
Maiorescu.La Dumnezeu, cu Dumnezeu, în El nimic nu este, nu poate fi
întâmplător. El Domneşte. Domn este! Cu noi, cu a noastră „domnie” cu care
uneori pare că „împărăţim” este nehotărât, incert.
Hotărât lucru este Pronia cerească, „...toată darea cea
bună... care de Sus este...” dimpreună cu... „tot darul desăvârşit...”.
Examene, riguroase,
de a vorbi cu Dumnezeu, căci sumar tradus aceasta ar fi teologia, întâi a dialoga cu divinitatea, abia apoi, dar ceresc, a
vorbi despre El nu fără a deplini faptele virtuţilor, acestea a lucrat Ioan Trifu Maiorescu, întâi de toate
sătean – sătean al înţelesului nu brut – o spunem cu bucurie aceasta, care de
aici plecând, nu dintr-altă parte ci din grânoasă
Bucerdea, îl socotim fără de tăgadă, fără de a fi o întâmplare simplă sau
oricât de complexă „domn”. Din Domnie domn, de Lumină luminat, de Far călăuzit,
de elan mânat, Crezul trăind şi învăţând pe alţii viaţă cu adevărat să
trăiască, crezând – iată Omul!
Om al nostru cu totul nerupt din acest pământ – Ioan
Maiorescu, din neam Trifu – din a noastră Bucerdea Grânoasă, frământ
ardelenesc, dospit, crescut şi copt la molcom foc mocnind de veacuri, hrănit-a
popor întreg de fraţi vremelnic despărţiţi, însuşi obidit, pe alţii, pe ai săi,
blajin ridicând. Ioan Trifu Maiorescu, om
al marilor – omeneşti, uneori parcă supraomeneşti – fapte la vremuri
mari, vrednic eşti de pomenire, de a Parastasului slujire. Recunoştinţa
urmaşilor! A noastră, a satului recunoştinţă!
Cu ocazia înmormântării, Papiu Ilarian schiţa în cuvinte
de neuitat linia vieţii lui Maiorescu: „Dacă
banii sânt avere, apoi Maiorescu, sărac precum a intrat în această ţară, tot
astfel se găsi şi în momentul extrem al vieţii sale; căci el, asemenea
compatrioţilor săi, în general, nu venise ca să adune comori lumeşti, ci ca să
răspândească ştiinţa aducătoare de viaţă şi ideea neprieritoare de
naţionalitate. Adevărata lui avere era alta, mai nobilă, mai nepreţuită; avere
de idei, avere de învăţătură, de virtuţi, avere ce creştea toată ziua în el şi
va creşte neîncetat în toţi acei ce au ieşit de sub direcţiunea mâinilor lui.
Această avere mare o moştenesc astăzi trei ţări române în scrierile şi faptele
lui şi ale elevilor lui, a generaţiunii ce urmează, şi asta este ereditatea cea
mare şi frumoasă ce a lăsat el patriei şi naţiunii sale.”
Prof.
înv. preşc. Andreea Monica Szilagy
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu