Posted: 20 Apr 2015 11:16 AM PDT
Rod
al Şcolii Ardelene, şcoală născută în sânul Bisericii Greco-Catolice
româneşti din Transilvania, Biblia de la Blaj serbează anul acesta 220
de ani de la tipărire.
Coborând în timp şi căutând
motivaţiile care au stat la baza scrierii ei, se observă cu uşurinţă că
veacul al XVIII-lea a fost pentru români un secol providenţial. Acest
secol al luminilor este strâns legat de tipărirea Bibliei de la Blaj
pentru simplul motiv că românii din Transilvania duceau lipsă de o
Biblie care să fie a lor, tradusă de unul de-al lor şi pe înţelesul lor.
Atât ediţiile latine, maghiare sau germane din şcolile frecventate de
intelectualitatea românească, cât şi ediţiile slavone sau româneşti –
puţine la număr şi folosite de preoţii de la sate – nu satisfăceau setea
de cunoaştere şi mai ales nevoia de evanghelizare a românilor.
Greco-catolici şi ortodocşi, simpli credincioşi şi preoţi, iobagi şi
ţărani liberi, intelectuali şi funcţionari, cu toţii aveau nevoie de
această carte. Chiar dacă în mod direct ea era folosită de cler, din
paginile ei credincioşii de rând învăţau abc-ul credinţei.
Din ofensiva culturală a
Şcolii Ardelene – al cărei program s-a raliat filosofiei iluministe
propagate oficial de Curtea imperială, care cerea luminarea prin
învăţătură a tuturor fiilor „patriei”- lipsea cel mai important element
care stătea la baza alcătuirii identitar-spirituale a poporului român
din Transilvania şi anume Biblia. Acest fapt nu putea suferi nicio
amânare, mai ales că trebuiau compensate şi completate lipsurile din
veacurile trecute, căci românii fuseseră împinşi la periferia vieţii
politice, sociale şi implicit a celei spirituale. Lepădarea veşmântului
slavon al limbii cărţilor bisericeşti prin porunca Episcopului Atanasie
Anghel, Unirea cu Roma a Bisericii româneşti din Transilvania (1700),
înfiinţarea şcolilor Blajului (1754) şi lupta pentru drepturi politice a
lui Inocenţiu Micu-Klein, toate acestea s-au constituit ca nişte
factori care au pregătit apariţia Bibliei de la Blaj. Poporul care
ascultase Cuvântul lui Dumnezeu din Biblii străine avea acum nevoie de o
hrană spirituală în limba sa. Cea mai importantă filă din creştinismul
acestui popor trebuia refăcută şi scrisă.
De această lucrare
monumentală se leagă în mod direct numele lui Samuil Micu, cel care a
tradus-o între anii 1783-1785, şi în mod indirect cel al lui Ioan Bobb,
Episcopul greco-catolic de la Blaj, patronul lucrării care a tipărit-o
în anul 1795. Însă pentru a da valoare Bibliei, nu putem trece cu
vederea istoria creaţiei ei cu tot ce s-a întâmplat acum 220 de ani:
necesitatea unei noi traduceri şi lipsa unei Biblii româneşti, Seminarul
Sf. Barbara din Viena ca sălaş al traducătorului, cercetarea şi munca
de traducere a teologului, ediţiile vechi româneşti şi străine ale
Bibliei consultate, demersurile iniţiate pentru tipărire şi eşecul
primei încercări, căutarea unui sprijin în Seminarul greco-catolic din
Lvov, reîntoarcerea în Transilvania şi speranţele deschise prin
Episcopul ortodox de Sibiu, cumpărarea manuscrisului de către Sinodul de
la Blaj, tipărirea şi distribuirea Bibliei în parohiile greco-catolice
şi ortodoxe româneşti.
Cu toate obstacolele avute,
cartea de căpătâi a creştinătăţii – tradusă de Samuil Micu – şi-a atins
scopul, anume acela de a fi instrument al promovării Cuvântului lui
Dumnezeu printre români, un instrument care prin pana lui Samuil Micu a
rodit apoi alte ediţii ale Bibliilor româneşti. În această ediţie,
Cuvântul lui Dumnezeu devine Spirit dătător de viaţă pe înţelesul
tuturor românilor, slovele ei fiind astfel purtătoarele mesajului divin
al mântuirii. La apariţia ei, Biblia de la Blaj avea să fie distribuită
prin porunca Episcopului Ioan Bobb „Bisericii şi la tot neamul
românesc”.
dr. Silviu Sana
Secţiunea: Oradea
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu