IOAN MAIORESCU - UN CARACTER ÎNSUFLEŢIT DE UN IDEAL

PREFAŢĂ

Canonicul Augustin Bunea, marele istoric blăjean, recomanda teologilor, viitori preoţi, ca atunci când vor fi în parohie să aibă pe masa de lucru pe lângă ceaslov şi cărţile liturgice şi cărţi de istoria, limba şi literatura neamului. Când am recitit această recomandare consemnată de Alexandru Lupeanu-Melin în frumoasa carte de Evocări din viaţa Blajului mi-a venit în minte truda cărturărească a părintelui Mihai C. Szilagy, care păstoreşte acum obştea greco-catolică din satul Cistei, comuna Mihalţ, judeţul Alba. Dar sfinţia sa este originar din satul Bucerdea Grânoasă, unde s-a născut Ioan Maiorescu, unul din cei mai înflăcăraţi de idealul libertăţii naţionale şi dreptăţii sociale paşoptişti ai noştri, căci a fi paşoptist înseamnă în istoria noastră să te ridici printr-o existenţă nu lipsită de jertfe la altitudinea la care e dat piscurilor celor mai înalte să dăinuie.

Trăind cu emoţie profundă adevărul rostit cu nostalgie de Ion Creangă despre tresărirea sufletească atunci când vorbim despre casa părintească şi despre satul natal, a alcătuit monografia satului, acum în rang de comună, Bucerdea Grânoasă, ale cărei pagini sunt, toate, o mărturisire de recunoştinţă şi preţuire pentru locurile unde a văzut lumina zilei. Şi, ca o consecinţă firească a acestei cărţi este monografia despre Ioan Maiorescu, de a cărui viaţă şi activitate s-a ocupat cu temeinicie câţiva ani, citind aproape tot ce a scris cărturarul ardelean şi aproape tot ce s-a scris despre el.

 Îl numeşte în prima ediţie a monografiei ilustru fiu al satului Bucerdea Grânoasă, pentru a sugera această relaţie între monografia satului şi monografia literară. De data aceasta lărgeşte raza portretului numindu-l atât de potrivit un caracter însufleţit de un ideal. O caracterizare succintă, dar care în conciziunea ei rezumă biografia exemplară a unui cărturar paşoptist.

 Mai întâi un caracter: Ioan Maiorescu, nepotul altui dascăl al Blajului, Petru Maior, unul dintre corifeii Şcolii Ardelene, a fost elev al Şcolilor Blajului, din care generaţii de-a rândul, de la întemeirea lor din anul 1754, au ieşit caractere, căci instrucția şi educaţia - spune Episcopul Iuliu Hossu, -  erau întemeiate pe stânca tare a credinţei şi tocmai ca la omul înţelept din Evanghelia după Matei, care şi-a clădit casa pe stâncă, au putut să vină ploi şi furtuni, dar n-au reuşit să o dărâme.

 A fost apoi însufleţit de un ideal, ca toţi paşoptiştii noştri. Pentru a ilustra această dominantă a vieţii sale, autorul prezintă momente esenţiale ale activităţii lui.  Renunţând la cariera preoţească pentru care - aşa cum spune Eugen Lovinescu - nu avea o chemare deosebită, se dedică învăţământului, crezând că prin carte şi învăţătură se poate ridica neamul românesc. Este convingerea iluminiştilor români şi a Şcolii Ardelene în primul rând, al cărei continuator se consideră Ioan Maiorescu. La Cerneţi, la Craiova şi la Bucureşti, Ioan Maiorescu a fost profesor, unul despre care Nicolae Iorga în cartea de portrete literare Oameni cari au fost, ne spune că a ilustrat sensul patriotic şi apostolic al acestei profesiuni, căci a fost profesor şi dincolo de cancelarie şi de clasă..., un profesor care a înţeles că viaţa întreagă e o largă şcoală şi că oricine, să vrea sau să nu vrea, prin faptele sale publice ca şi prin celelalte, e profesor şi elev în acelaşi timp. Citatele bine alese, despre rostul şcolii, despre educaţia creştină în şcoală, despre cultivarea limbii, despre studiul limbilor clasice sunt şi astăzi de o netăgăduită actualitate.

La dimensiunea pedagogică a cărturarului se adaugă aceea a omului de ştiinţă, a lingvistului, Ioan Maiorescu fiind primul dialectolog român, în înţelesul propriu al cuvântului, studiind prin anchete pe teren şi prin culegeri de texte, graiul fraţilor noştri istroromâni. Nu este uitată nici activitatea lui revoluţionară din zilele de lumină, de mărire şi de libertate română ale anului 1848, şi, ca un corolar al acestei vieţi, însufleţite de un ideal, se transcrie îndemnul testamentar adresat viitorimii: Să lucraţi! Am lucrat, frate, şi noi, dar voi încă mai mult să lucraţi!

Interesantă este relaţia pe care autorul o stabileşte între Ioan Maiorescu şi Mihai Eminescu. Considerând, în acord cu toţi biografii poetului naţional, că Eminescu este de neconceput fără  Transilvania, arată că un reper important al itinerarului transilvan din 1866 şi al popasului blăjean al poetului este satul Bucerdea Grânoasă, pe care a dorit  să-l vadă şi să-l cunoască pentru că în biblioteca magistrului său Aron Pumnul din Cernăuţi citise despre Ioan Maiorescu şi articole ale cărturarului ardelean din publicaţia braşoveană Foaie pentru minte, inimă şi literatură.

În anul când s-au împlinit 150 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Ioan Maiorescu, monografia alcătuită de Pr. Mihai C. Szilagy împlineşte îndemnul apostolic: Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit cuvântul lui Dumnezeu; şi, luând aminte la sfârşitul vieţii lor, urmaţi-le credinţa.  

Ion Buzaşi