Raspunsul meu la Jurnalul unei generatii

Fragment- "Jurnalul unei generatii"

• Postat de Andra Sava în August 15, 2011 la 6:24pm
• Trimitere mesaj View Blog

Ma intreb deseori: Cine scrie despre generatia noastra? Scriitorii ajungi in prag de senilitate, care ne trec existenta prin filtrul lor de prejudecati si concepte demult abandonate? Sau scriem chiar noi, tinerii din ziua de azi, pe bloguri, in carnetele, in jurnale, povestind prima noapte de amor sau plangand dupa ultimul fost? Nu stiu, dar mi-ar placea sa existe profesionisti care sa ne observe existenta. Si nu ma refer aici la jurnalistii mercenari, care fac in graba sondaje si articole… Ma refer la persoane care chiar au o pasiune din asta. Exista?

Pentru inceput, tot ce trebuie sa stiti despre mine este ca oricat veti crede ca ma cunoasteti, de fapt, nu ma veti cunoaste niciodata. Ma numesc Andra, am 20 de ani, traiesc intr-un orasel mic, numit Craiova. Iubesc soarele, iubesc luna, diminetele si apusul, imi iubesc zodia, si planetele Saturn si Uranus, care ma guverneaza. Da, sunt in zodiac Varsatorului.

Simt o perpetua nevoie de evadare, sunt atrasa de domenii care multi nici nu le cunosc existenta. Acum cateva saptamani, dupa indelungi cercetari si exercitii, am reusit sa vad aura persoanelor din jurul meu. Mi s-a parut fascinant, a fost o adevarata clipa de revelatie gandindu-ma cat de uimitor este sa cunosti un om doar vazandu-I aura… sa te feresti de rau si sa atragi binele. I-am povestit entuziasmata tatei si in timp ce ii vorbeam despre semnificatia culorii aurei sale, mi-a zis ca am nevoie de controlul unui psihiatru. Atat, mi-am zis, data viitoare ma abtin.

Oricine poate vedea aura, exista demonstratii si exercitii pe net. Dar cine le citeste? Cine le incearca? Un procent prea mic…

M-am decis sa vorbesc despre tipologiile tinerilor din ziua de azi. Nu-mi place sa etichetez, sunt constienta de faptul ca fiecare persoana are un potential ascuns. Dar, din pacate, tendinta actuala este de a suprima cat mai mult acest potential, si a se ajunge la o inteligenta artificiala, sentimente artificiale, relatii bolnavicioase si fiinte care nu vor descoperi niciodata cine sunt cu adevarat.

Pe A. l-am intalnit in primele saptamani de facultate. Bucurestean get-beget, un adevarat gentleman, bine imbracat, avand cunostinte minime de moda. Perfect, mi-am zis pentru un moment. Apoi mi-am dat seama ca lipseste ceva. Acest baiat, cu chip de papusel, nu avea nicio clipire in ochi, nicio vitalitate in fiinta. Traia incorsetat in norme existentiale absurde, avea o inteligenta artificiala, ca si cand ar fi fost invatat ce sa spuna in orice clipa a vietii. Discutiile devenisera plictisitoare, anticipam dinainte raspunsurile, replicile, gesturile… Totul a devenit absurd, iar acum locul pe care l-a lasat A. in mintea mea este plin de mila si absurditate. Halal sentiment al absurdului combinat cu mila! Acum il vad zilnic… Ca o fantoma, ca o epava, aceleasi zambet fals si aceleasi incercari de a ajunge cu o fata in pat. Probabil A. traia doar pentru sex.

Si nu pot sa ma gandesc decat la faptul ca toti ne nastem copii, cu o puternica curiozitate, spontaneitate si admiratie pentru tot ce exista. Dar nu toti ramanem copii. Multi ne incorsetam in banalul existential si ne gandim doar la bani si firme. De ce? Cine e de vina?

Cineva special mi-a spus ca latura spirituala a omului e din ce in ce mai ignorata. Si avea mare dreptate: ceea ce m-a intristat si m-a bucurat in acelasi timp. M-a intristat absurditatea situatiei si inocentienta umana si m-am bucurat, pentru ca, inca mai exista oameni care cred in ceva, care admira un rasarit, un apus, un cer plin de stele. Inca exista oameni care isi pun o dorinta cand vad o stea cazatoare… Inca exista oameni care iubesc. Si da…Eu iubesc totul.

Dar A.? Ei bine, putea sa-si pastreze putin din magia copilariei… Dar nu. El a fost slab. Si-a tras masina smechera, a facut sex cu tipe bune si religia lui a devenit banul.

Adevarul e ca eu nu cred in Dumnezeu, nu in sensul religios al cuvantului. Nu merg la biserica, nu ma inchin… Toate aceste lucruri sunt reguli create pentru oameni pentru a crede in ceva, pentru a crede in bine. Sunt necesare, bineinteles, omul mediocru nu ar intelege binele altfel, decat asa, spunandu-i-se: duminica nu lucrezi, nu iti inseli nevasta, nu omori, nu furi. Dar exista oameni, asa ca mine, care au propriile reguli de alegere a binelui, sunt oameni care stiu sa ghiceasca raul si aa se fereasca de el. Ei sunt cei care au creat regulile si religia pentru cei mediocri. Pentru ca in esenta, Dumnezeu exista, dar el este doar in noi, in acea parte a noastra numita bine si iubire, in acea constiinta de a face totul correct si demn. Si repet, nu cred in Dumnezeu in sens literar si religios, dar cred in mine, cred in bine, in karma, in natura si da, iubesc totul.

.............................................

Stimata Andra, tinerete intruchipata!
Scriem noi, (si noi), despre generatia din care abia am iesit...

Abia am fost de douazeci de anisori si...

hop!!! baiatul... hopa!!! fata... ambii majori...

Iar noi, varsta lor... indoita!

O, nu! Nicidecum nici un scriitor nu s-ar socoti ca a ajuns, cum spui dumneata, senil...

Oamenii, se exprima si ei, ca un drept al lor, avand si de multe ori si experienta unei treceri,

a Marii Treceri, a vietii, si cred ca nimeni de pe lumea asta nu poate ingradi a spune, a scrie, a lua atitudine... ca partasi in lumea asta, libera, nu?

...OOOO, e bine daca tineretul mai scrie! aproape nu conteaza... pe hartie, pe blog,

numai de-ar scrie, de s-ar exterioriza, de-ar mai plange, de-ar mai rade, de-ar mai trai, mai larg comunitar...

Prea repede si toti si toate li se par batrani, trecute, expirate si senile...

La o alta varsta e alta judecata, si sunetul ei poate fi straniu, desi poate veni din adevar, dar cui ii mai pasa, doar, nu?,

am si eu viata mea, nimeni nu-mi spune mie ce si cum...

Tocmai copii dragi, nu mercenari va urmaresc,

caci sa nu credeti ca nu sunteti urmariti!,

ci adevarati profesionisti, trecuti prin filtrul experientei proprii al bunelor si relelor vietii,

societatea intreaga de potentiali parinti

si chiar parintii dragi ai vostri...

aceia pe care voi ii scrieti in categorii pe mess (aceia care se baga)

drept Teroristi...

da teroristi ca va bombardeaza cu tot binele pe care vi-l doresc,

ca se pun contra la tot ce v-ar putea rani fragilitatea si bunetea in care ati fost creati...

Iubiti voi mult copii dragi

dar nu uitati de Dumnezeu si nu va feriti de parinti,

din astea sunteti!

Ce-si face omul cu mana sa e lucru manual!

Nu e a buna sa ne incredem numai in noi! E demonic! Eudemonic! Putin cam mult ego(ism)...

Daca doi iti vor spune ca esti ametit, te vei duce la culcare.

Un tata vorbeste cat se poate de serios cu fiica majora,

chiar daca ea sustine a fi vizionara, ametita

in sensul ca o minte prea ambitioasa in mod periculos poate rupe fraul, si imediat ce-ti spune unul ceva, mai ales daca e tatal, mai intrebi si pe altcineva, tot un (o) apropiat(a­­) sa vezi ce zice?

Zodiacul... o facatura nemantuitoare! De cand lumea tine oamenii ocupati cu ceva trecator si profund rasuflat... in van toata povestea cat e ea de veche...

Iubiti copii, in tot chipul,

si literal!

caci Dumnezeu prin Cuvant s-a descoperit

iar cuvantul s-a asternut ca viata de veci litera cu litera

spre intelesul tuturor, de pretutindeni,

ca nimeni sa nu ramana afara de Cuvant, de Dumnezeu

care toate le vede, toate le stie,

fiind singur care crede, si fara ca uneori noi sa vrem,

ca vom scapa la El!

Nu e vorba de mediocritate la El,

ci de umilinta cu care insusi S-a injosit, model de urmat!

Fie mediocritatea

in detrimentul intelepciunii lumesti repede trecatoare,

o mediocritate asa ca o cale de mijloc, aurit socotita de sfintii intelepti ai lui Dumnezeu.

Marto, Marto, (spune Evanghelia de astazi) de multe te ingijesti, dar un singur lucru trebuieste.

Maria si-a ales partea cea buna care nu se va lua de la ea...

Maria asculta Cuvantul lui Dumnezeu...Mai auzim noi Cuvantul, cuvintele...? sau doar ce vrem noi?

Avem deplina libertate! Dar ce facem cu dansa?

Tot binele copiii mei!

Mihai