O VORBA CAT VISELE

A zorilor mireasmă-mbietoare

mă trage afară din înc-o noapte neagră

cântau cocoşii gata să se spargă

ies şi din iarnă în dorita primăvară

mă uit pe mine: eu sunt oare?

Multe vise am trecut cenuşii

s-au ridicat acum în sperla focului de fân

a ierbii uscată, fierbinte, din soare văpaie

din clarul că nu le-am crescut la propriul sân

se-nalţă vioaie…

− Mai sunteţi, trupul şi sufletul şi spiritu-mi vii?

Socotind că-s iluzii, clar mi se spune:

− Vii suntem, da! Viu eşti şi tu, fericite,

nu ştiai în traistă câte-s ale tale prune

pierdut erai prin visele şoptite,

te scoală dar,

pentru tine vorba Cuvântul şi-o pune.

Bucerdea Grânoasă,

11 Martie 2011.