Nori seci asupra noastră nu prea veneau. Încărcaţi, mai totdeauna la timp potrivit, purtători de rod îmbelşugat, cu apă cerească, cisterne domneşti purtau de gând atingând cu fapt de ploaie câmpul, grădinile, făptura toată. Fiorul frunzei schimbate la faţă, praful revenit firesc la mama-i ţărână, curate pun deolaltă a roadei împlinire.
Când trecut-a parte bună de vreme, când nu, am băgat – n-am băgat de seamă, Gustarul îşi face simţită prezenţa în boaba moale de strugure, a cucuruzului lapte, în ceaţa dimineţilor deja mai reci, a miriştilor foc nestăvilit, în aer stoluri gălăgioase de grauri mereu flămânzi...
Vin vremuri de cules. Culege cine a semănat şi cine n-a semănat. Dumnezeu poartă de grijă la orice făptură cât de puţin signifiantă, cu atât mai mult omului, opera mâinilor Sale. La urmă tot omul fi-va cules de augustul coacerii sale atârnând intrarea în buna păstrare, înveşnicirea. Din culegător, cules. E un timp pentru toţi/toate, eternitatea fiind depozitara lor: lucruri, fiinţe, vremi... Pe elemente şi segmente suntem a ei şi este a noastră. Eternitari. Eternauţi.
In Deo e secretul nemuririi fiecărui element. Deoelement.
Bucerdea Grânoasă, august 2008.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu