LUMINA PE NORMAL

Nu mai vede nimeni normalul, nu e lăudat,
Pădurea şi dealurile dau naştere unui verde vieţaş
Cum naşte tremurarea luminii de demult-ul lămpaş…
Privirea-nspre ele-i aproape un păcat.


În ochi afundele ascunsuri
Sting culorilor călduţele nuanţe
Cauză prea multor gânduri cotoroanţe
Ancestralului plai, traiului trai,
Să nu le mai aflăm noi oare răspunsuri?


Cu limpezită privirea afară de orice păcat
Spălată-n tabloul pădurii lin coborâtă pe o coamă din deal,
Săltat-am citind la lămpaş, urcat-am pe al vieţii val,
Descoperită, reapreciată, normalitatea am îmbrăţişat.


Coşlariu,
01 Octombrie 2010.

D-ALE PRIETENILOR GANDURI VERSIFICATE. DUMITRAS IOAN STEFAN

Avem…

Poate seninul cerului albastru,

Ne va trimite „procuror” un înger mic…

Frumos, cu ochișorii ca de astru

Lucind în taina nopții, un amic.

Atunci vom resimții în suflet

C-avem dureri și chinuri pământești,

Avem păcate și în gând un fulger,

Că nu mai suntem firi dumnezeiești.

Avem greșeli și timp pierdut degeaba,

Avem minciuni și groaznice plăceri

Iar dacă îngerul voios ne va-ntreba

„Ce faci?” noi vom fugi stingheri.

La gândul că avem de toate

Uităm de îngeri, sfinți și de iubire

Și credem că peste noapte

Ne mântuim așa-n... neștire.

Însă oricât vom vrea să ne mințim

Îngerul va cere să plătim.

Și astfel ceea ce am făcut ieri

Ne va costa cam... două primăveri.

Continuând să recunoaștem tot

Se va mai cere și un vot,

Din cartea mare cu litere turcoaz

În care scrie și ce am facut azi.

Sunt două zile doar,

Dar pline de greșeli

Și nu ne costă decât

Încă vreo... șase veri.

Și trecem și peste azi și peste ieri,

Și peste ani ce au trecut stingheri...

Ajungem verdictul să-l aflăm

Din gura îngerului. Ne rugăm...

Rugămu-Te-mpărate,

Iartă-ne trei păcate.

Și dacă îngerul va vrea

De alte cinci ne va ierta.

Însă verdictul greu tună în nori,

Nu am trăit corect ca să decidem noi.

Îi astfel îngerul într-un suspin

Ne scade zile, adună luni și toate-s de venin.

Aflăm că mai avem... timp!

Zece minute minunate.

Of! Dac-ar mai fi un anotimp

Să scăpăm de păcate...

Și noi ca oameni ce suntem

Începem să disperăm

Și decorați vom fi post-mortem

Dacă nu acceptăm.

Însă acum e prea târziu

Ca să fugim departe

Și urmăriți vom fi de timpuriu

Și-n gaură de șarpe.

Putem de-acum să ne-ndreptăm

Să plângem pentru sute de păcate,

Să ne rugăm să apucăm

Ziua de după noapte...

Un gând…

Dumitraș Ioan – Ștefan

Poate că unii au să râdă

Și nicicând nu o să creadă

Că ce îți dă dragostea-ntr-o clipă

Caută alții viața întreagă.

Când tu iubești, nimic nu mai contează,

Și dintr-o dată tot în jur se luminează,

Când ești iubit plutești pe-un norișor

Și mii de îngerași îți cântă al tău dor.

Simți un fior de nepătruns

În inima-mpietrită

Și oricât de rece ai fi,

Topit devii într-o clipită.

Nu e nevoie de prea mult,

Nu trebuie decât o clipă…

Adormi, și-a doua zi-n amurg

Ești fericit sau fericită.

Dacă ar fi să spun concret

Ce simți atunci când chiar iubești

Ar fi surprinzător să afli

Că ești iubit și te jertfești.

N-am auzit de când trăiesc

În lumea asta plină de minciuni și ură

Un „cred că mă îndrăgostesc”

Atât de sincer și plin de căldură.

În fiecare dimineață,

Când ochii spre cer îi ridic,

Mă simt de parcă te cunosc de-o viață

Și parcă te iubesc de mic.

Poate acum sau poate mâine…

Cu mine-aș vrea mereu să fii

S-adorm ținându-te de mână

Să mă trezesc și să te văd cu ochii inimii.

Acum, scriu cu adevărat ce simt

Tot, nu pe jumătate

Și văd parcă un mic alint

În ziua de după noapte.

20.10.2009

Un nou început

Ce scriu acum, să știi de la-nceput,

E poate dorul după un sărut,

E poate dorul de a te vedea

În fiecare clipă, draga mea!

Să știi că nu-s doar vorbe aruncate-n vânt

Sau sentimente, gânduri care nici nu sunt.

Nu e minciună, nici vorbe de alint

E pur și simplu doar ceea ce simt.

Să știi că m-am simțit puțin confuz

Că la-nceput nu am primit refuz...

Știam și știu că ți-a fost sigur greu

Să crezi că nu mai sunt ce am fost eu.

Pentru ce am făcut atunci regret cumplit

Pentru că știu cât de mult am rănit.

Iar pentru perioada care-a urmat și pân-acum

Aș vrea ca tot răul să se prefacă-n scrum.

Și când credeam că ce a fost frumos s-a terminat

Exact în acea clipă tu sufletul mi-ai luminat.

Mi-ai arătat că știi să ierți, să cucerești,

Că știi să mă-nțelegi, să mă înnebunești.

Din buzele noastre când s-au întâlnit

S-a aprins o scânteie și am rămas uimit:

Cum, după ce cunoști pe cineva

Atât de repede poate pătrunde-n inima ta?

Să spun că te iubesc de la-nceput

Ar fi nedrept căci e mai mult decât s-ar fi putut.

Dar simt adânc, acolo undeva

Că țin la tine foarte mult, iubita mea.

Nu vreau să crezi că-s vorbe-n vânt,

Vreau doar să vezi ce simt, ce sunt,

Să-ți dovedesc că poți fi fericită,

Să mă iubești și să te simți iubită.

Va trece timpul și-ai să uiți durerea provocată

Și sunt sigur că vei zice doar că: „a fost odată ...”

O să te-ajut să uiți tot ce n-a contat

Atât cu mine, cât și cu orice alt băiat.

Tot ce acum aș mai vrea

Se poate rezuma pe scurt așa:

Să mă iubești și să te știu iubi

Căci doar asta contează orice-ar fi...

Ruga unui epigon

Şi ninge-a basme-n Ipoteşti,

În miez de Gerar,

Pe cer Luceafăr s-a ivit

Să lumineze iar...

El an de an mereu răsare

Şi e cu noi mereu,

Înger de pază la hotarul

Dintre demon şi zeU.

Te chem Luceafăr din înalt

Coboară dintre stele,

Şi vino iarăşi pe pământ

În visurile mele.

Să-mi dărui, Doina ce-o iubesc

Sau poate-o Floare-albastră,

Pe lângă plopii fără soţ

Privesc La steaua noastră…

Şi dacă… totuşi n-ai să vii

Trimite-mi praf de stele,

Melancolia să-mi alin

Din gândurile-mi grele.

De-or trece anii, te-oi visa

Din valurile vremii…

Pentru că ştiu, vei învia

Etern precum un Phoenix.

Te rog Luceafăr mare

Ca-n Oda-n metru antic

Redă-ni-te de-a pururi …

… Ca „veşnicul romantic”.

De ce?

De ce cu toții suntem slabi?

E doar prima-ntrebare

Pe care de la Univers nu o știi

Oricât ai fi de mare!

De ce ne doare, suferim?

De ce nu putem singuri sta?

De ce când iubim greșim?

De ce iubim pe cineva?

De ce când ești lovit cumplit

Și tot jurul tău se prăbușește

Poți încă să stai liniștit

Și spune-atât de simplu: „mă iubește”?

De ce simțim durerea?

De ce putem striga?

De ce vine iubirea?

De ce e noaptea grea?

De ce vrem să părem mai buni

În lumea asta falsă?

De ce-n continuu ne mințim

Și zicem că-i o farsă?

De ce e necesar să mai murim,

Când știm că tot vom învia?...

De ce se face iar senin,

Când simt iubire, draga mea?

De ce există oameni răi

Care-au pierdut cărarea?

De ce facem tot ce putem

Pentru-a simți chemarea?

De ce suntem orbi când iubim

Și plângem jalnici mai mereu

Când ne trezim că suferim

Sau doar atunci când dăm de greu?

Dacă vreodată cineva

La toate va știi să răspundă

Atunci cu toții vom afla

Că sigur viața e prea scurtă.

20.10.2009

OCEANIC VAL

Scriitoru-i un oceanic val
mânat de briza ce mângâie-nserarea
din a râului curgere-i se unduie nestarea
în cercuri largi e bal şi iară bal


Îi picur pe petale câteodată mic
e bob de rouă peste galbeni trandafiri
făr-a se pierde prin colb de neştiri
în Plan fu prins înalt dinamic.


Sinele-i cuprins de-o tornadă de foc
intră şi iese-n afundul oceanic
topeşte spaima ce cuprinse vaporul Titanic
cu Noe pe arcă-i blândeţea-n fiecare dobitoc.


Niciodată spiritu-i nu e el uscat!
În lacrime-nmoaie chimic creionul
în creieru-i jilav cuprinde necuprins Eonul
sufletul şi-l dă peste Scriptură aplecat.


Bucerdea Grânoasă,
08/09 Septembrie 2010.

CU PRIETENII

Faţă la faţă ca merele-n măr

Cu prietenii să stau aş vrea

Se ducă ei cu mine alăturea

Mers din poveste umăr la umăr

Trecem prin viaţă ca trenul prin gări

Cu prietenii iubi-vom florile şi busuiocul

Tămâie vom arde nemurind a fumului jocul

Mirosul veşniciei ne vină în nări

Cu prietenii decoperă-se binele tot

Ei îndrăznesc previn de aceea răul

Se aşterne punte peste ceţos hăul

Nu-i musai valea de lacrimi să o trec înot.

Prietenii cu mine să stea vor vrea

Cu prietenii florile-om iubi şi busuiocul

Prieteniei în viaţă-i este locul

Cu prietenii-n păşunea perenă apă vie vom bea.

Coşlariu,

19 August 2010.

"Maria, Bucura - te!"

spuneti:

"Bucura - te Maria, cea plină de har! Domnul este cu tine! Binecuvantata esti tu intre femei si Binecuvântat este rodul trupului tău, Isus! Sfânta Maria, Maica lui Dumnezeu, roagă - te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre!"

Blajul în sărbătoare creştinească

Blajul s-a aflat azi în mare sărbătoare creştinească!

Plinind misia de care am fost învrednicit,
din mila Domnului,
în Ziua Lui,
întorcându-mă,
în tranzit prin Mica Romă a Neamului Românesc,
destul mi-a fost, mie nevrednicului,
a mă bucura cu întreaga mulţime din faţa Catedralei,
pe drept numita aşa prin impozanţă,
cu hramul Adormirii Sfintei Maicii Domnului,
abia târnosită,
cunoscând truda îndelungă a părintelui precucernic
Benchea Vasile,
participarea directă sau indirectă parohienilor, a blăjenilor,
în mare parte cunoscuţi, văzuţi ca pălmaşi, sau iluştri anonimi.
Truda tuturor se văzu azi încununată, har Domnului şi mulţumită Maicii Sale.
Au fost înalţi ierarhi, cât nu am putut să număr, cred că vreo cincisprezece. Un mic Sinod. Preoţi, încă, cine i-o fi numărat?
De la cultură şi culte, domnii Timiş şi Lemeni.
Preafericitul Daniel natural şi deschis, ca mai totdeauna.
Preasfinţitul Virgil Bercea a reprezentat cu demnitate, şi o bună primire cu remarci frăţeşti favorabile din partea Patriarhului, Biserica Greco-Catolică, cu doriri, de ambele părţi, de reluare a dialogului ecumenic între Bucureşti şi Blaj, cele două capitale ale românilor, amândouă începând cu litera B, de la Bine, precum spunea PF.
Că noi, ce dorim noi, decât Binele fraţilor?

Ce Bine e când fraţii se află împreună!
Porunca e "să fie una"!
Să ne iubim unul pe altul.

Fie voia Ta Doamne!

O sa revin cu impresii, poate si imagini.

Cineva care vrea să înalţe poporul

Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului.

Nicolae Iorga

SFÂNTA MARIA MARE – 2010, ZI PLINĂ DE HARURI ŞI DARURI

Bunul Dumnezeul nostru şi întrutot Sfânta Fecioară mijlocind, ne orânduieşte pe fiecare dintre noi slujirii, acelei bucurii pe care nimeni nu ţi-o poate lua, fiind un dat personal, diferenţiat, care trebuie împărtăşit semenilor faptic.

Ploaie de daruri spirituale şi culturale era de consemnat după această măreaţă Sărbătoare a Maicii Domnului care, calendaristic, s-a nimerit a fi în acest an Duminica. Doar două dintre evenimentele regionale la care am avut privilegiul să participăm, şi am participat(!), vor fi imortalizate ca meritorii în cele ce urmează.

*

Cărbunari–Blaj, loc de pelerinaj consacrat, ne rezervă, ca de fiecare dată, impresii cu totul speciale. Pelerinajul mare este acela de la sărbătoarea Adormirii Preacuratei Marii, a ridicării sufletului ei de către Hristos la El şi a mutării de către îngerii sfinţi a trupului imaculat la ceruri. Nu putea muri Aceea care a născut Viaţa cea veşnică, Steaua Dimineţii care naşte pe Soarele Dreptăţii!

Până şi un mirific fluture a venit din zboru-i la odihna de pe masa Altarului unde scoboară Pacea în Sine şi se ofer tuturor...

„Vă rog, păstraţi linişte, curăţenie şi pace”, îndeamnă cuvintele harului părintelui pustnic, Jean Baptiste - fratele şi părintele, coborâte pe un panou postat la intrarea pe domeniul rezervat cu totul retragerii, reculegerii, reconcilierii, recuperării şi adunării puterilor sufleteşti şi trupeşti, un loc care facilitează vieţii umane răsucirea necesară spre Viaţa cea adevărată, neamăgitoare.

Har dumnezeiesc primind şi adeverind, urma să plecăm de la Sanctuarul Sfintei Maria a săracilor, ca un dat nouă, după ce am diaconat la Sfânta Liturghie oficiată de şase preoţi, condusă la centru de către Pr. William A. Bleiziffer, Vicar judecătoresc, purtător al cuvântului de învăţătură şi de dragoste arhierească a Preafericitului Părinte Lucian, bunul nostru Păstor, coborât asupra poieniţei plină de lume, de peste tot venită, ca peste un liman al mântuirii, cu nădejde tare, îndreptar de credinţă, şi iubire nestrămutată...

Răsună şi acum mental încă spirituala vorbă, „vă rog, păstraţi... pace”.

**

Cristian Florin Bota

„Odinioară la Vinţu de Jos”

„Odinioară la Vinţu de Jos este o carte de suflet care continuă tematic seria iniţiată în 2009 prin Teiuşul de odinioară. Alcătuirea unei asemenea lucrări a început să devină o necesitate obiectivă şi o adevărată plăcere, fie şi numai pentru faptul că doar prin consemnarea evenimentelor din trecutul nostru vom putea să ne păstrăm mai bine şi în viitor identitatea.

...Intenţia elaborării acestei lucrări a fost de a transmite peste timp mesajul că avem datoria faţă de cei care ne vor urma să le lăsăm o mărturie a ceea ce am fost şi ceea ce suntem la un anumit moment al istoriei noastre. Aceasta ne va ajuta să rămânem mereu de partea adevăului...” (ec. Cristian Florin Bota).

„...Un demers inedit pentru a readuce în actualitate istoria multimilenară şi multiculturală a unei localităţi specifice Ardealului, spaţiu geografic în care diversitatea naturii se îmbină cu cea a locuitorilor, într-o policromie admirată şi invidiată de vecinii săi”, iată ceea ce reţinem din prefaţa distinsului cercetător istoric conf. univ. dr. Horia Ciugudean, care vede şi pentru noi cum „demersul autorului nu îmbracă formele unei monografii clasice de localitate, în care textul şi informaţia, deseori stufoasă, primează în faţa imaginilor, ci le lasă pe acestea din urmă să vorbească în locul cuvintelor. Textul este de fapt un breviar istoric al Vinţului, oferind doar cheia înţelegerii locurilor şi oamenilor surprinşi în sutele de imagini care constituie adevărata inimă a cărţii. Imagini mai vechi, multe cu valoare istorică sau imagini mai noi, care peste câteva decenii, nu prea multe la număr, vor deveni ele însele documente de arhivă.

Autentică cronică în imagini a Vinţului, albumul de faţă îşi captivează cititorii prin varietatea surselor şi temelor pe care le propune, de la cărţi poştale până la poze de familie, de la imagini de clădiri cu rezonanţă istorică până la secvenţe de viaţă cotidiană, care ies din anonimat prin acurateţea explicaţiilor care le însoţesc.

...Evocarea şi respectarea memoriei vizuale sunt acte de cultură, fără de care o comunitate umană care vine de departe nu va putea ajunge mai departe”(p.7).

Cu o extensie pe 251 de pagini, cuprinsul curgând firesc cu un cuvânt înainte al primarului comunei Vinţu de Jos, Alexandru Danciu, prefaţa semnată conf. univ. dr. Horia Ciugudean, o întâmpinare şi din partea autorului, ec. Cristian Florin Bota, urmând cu miezul în sine sub următoarele titluri: Repere cronologice din trecutul comunei Vinţu de Jos; Vinţu de Jos până la primul Război Mondial; Vinţu de Jos în periada interbelică; Vinţu de Jos în perioada comunistă; Vinţu de Jos după 1989; toate reflectând precum bine şi redă doamna dr. Gabriela Mircea într-o recenzie în avanpremiră (p. 250), că: „Cristian Florin Bota este un mare iubitor de istorie şi un colecţionar, dintre cei mai pasionaţi, de documente istorice diverse: manuscrise, tipărituri, vederi, cărţi poştale, etc. Colecţia de cărţi poştale a domniei sale este una dintre cele mai valoroase, din ţară, la ora actuală, în opinia noastră, ceea ce vorbeşte de la sine despre profilul intelectual şi hobby-urile unui contemporan de-al nostru, care nu se mulţumeşte cu trăirea unui prezent mereu alunecos, ci îşi deschide existenţa atât înspre trecut, cât şi înspre viitor, tocmai pentru mai buna înţelegere a prezentului, a momentului istoric pe care îl traversăm, pentru a ne lămuri în ce situaţie ne găsim şi care pot fi aşteptările în legătură cu viitorul pe care, de fapt, îl pregătim prin modul în care acţionăm în prezent. Este aici, trebuie să recunoaştem, o întreagă filozofie existenţială, transpusă în practică cotidiană”.

O bogată Tabula Gratulatoria, arătând multitudinea colaboratorilor şi diversitatea locurilor de documentare precum şi recunoştinţa autorului, încheie reuşita ducerii la capăt a trudei autorului concretizată în apariţia sa la Editura ASTRA-Despărţământul „Timotei Cipariu”, Blaj, 2010, ceea ce a prilejuit prezenţa, întotdeauna remarcabilă, a conducătoarei Despărţământului blăjean doamna prof. Silvia Pop, al cărei mesaj de reînsufleţire a ASTREI pe meleag vinţan a primit semnale încurajatoare din partea oamenilor de cultură, a preoţilor comunei, cât şi ale autorităţii locale. Pe lângă toate distinsele persoane amintite nu se pot omite nicidecum, pentru prezenţa şi aportul adus reuşitei momentului, sau ca făptuitori de cultură şi maeştrii ai literelor: Elena Anghel, Felicia Colda, Maria Itu şi Nicolae Itu.

Cu dragoste şi profund interes participând, a consemnat, ca şi însemnare smulsă apoi cu voia jurnalului propriu, Szilagy C. Mihai/Târnăveanu.