Cercul de Geografie şi Istorie din comuna Bucerdea Granoasa

Mă gândesc încă...
şi le mulţumesc Dumnealor, copiilor din Cercul de Geografie şi Istorie din comuna Bucerdea Grânoasă...

cu ce să vă răsplătesc Dragilor?!

Cum aş putea mulţumi
pentru clipele de neimaginat,
montate instantaneu,
din tinerele voastre inimi născute,
pentru această ZI cu adevărat FRUCTUOASĂ?

Dumnezeu m-a luminat să fiu cu voi azi,
acelaşi Dumnezeu care ne va aduna iarăşi
în peregrinare,
nu mă îndoiesc!

Atunci voi fi iarăşi cu voi!
Aşa,
nu ştiu cum altfel,
consider a vă mulţumi!

Sunteţi FASCINANŢI!

Aştept programul stabilit şi programul concretizat, precum şi pozele, spre publicare.
ID si adresa mail aveti in cartile de vizita pe care le-ati primit.

Nu mă uitaţi da?

Avem în comun
traseul de suflet
ştiţi voi BINE
...Bucerdea-Crăciunel
Crăciunel-Cistei
Cistei-Punte, peste Târnavă- Obreja
Obreja-Monumentul Eroilor- Bisericuţa Satului
Obreja-Castel-SFÂNTA LITURGHIE
întâlnirea cu Părintele Traian Ioan Totoian,
(ştiţi voi Povestioara cu... TE IUBESC!)
cu Surorile, Măicuţe ale Congregaţiei INIMII NEPRIHĂNITE,
gazdele noastre bune,
bunătatea Izvorului din Coasta Obrejii,
Crucile Sfinte care ne-au însoţit tot traseul,
Valea Secaşului,
fotbalul cu minge de căpătat,
prieteniile,
Târnavele,
BUCERDEA, care
MAICĂ BUNĂ,
MÂNDRĂ NE AŞTEPTA DIN DEAL...

IMAGINI DISPONIBILE LA ADRESA...

http://picasaweb.google.ro/agiro.alba/PozeCercObreja#

RIDICA-VOM

Macarale spre Cer

cu senzorii degete zece

mâinile ambe ridicate

libere foarte în multele grade

aleg preamărirea

apropierii benevole se ofer.

N-avem a ne plânge de nimic

… afar-de nerecunoştinţă.

tensiunea dulce-a setei spre Înalt

îşi are naşterea-n firescul

armoniei întrutotul poftind

Marele ce-ncape orice mic.

14 Octombrie 2010,

Coşlariu.

LUMINA CARTII

Mister te-nvăluieşte cenuşie
De o parte, de altă parte arzi
În ochi-mi oglindind din ape
Rescrisă-i Facerea precum se ştie


Misterică scobori în vers tacită
Luceşti aiastă filă inedită orbitor
Ai multă lume însă dormitează…
Aceiaşi nu se repetă revoluta infidelă orbită


Misterioasă Lună Plină
Te absoarbe lumea inconştient
Pe tine martoră a Omului luat din ţărână
A Soarelui bălană concubină


Să se cuprindă bolta-n ochi-mi la două o divid
Cu curcubeu cu tot al Păcii Legământ
Cu calmul trecerii din noapte la zi
E luminată Cartea şi de o închid.


10/11 Octombrie 2010,
Coşlariu, Bucerdea Gânoasă.

APOSTOL UIMIT

Sunt

pe gânduri pus

în cuget adâncit

de cele flori

minune – două –

galben-alb-roze sălbatice

nalbă-mpletită

dup-un fir de mohor

atât de verticale-n culori

că mă scutur că sunt

sunt şi cum sunt

Şi poate nu mă-nfioram…

cum nu de mişcătoare frumuseţea

prospeţime a dimineţii tronând

pe-un dom de gunoi.

Ne rabdă pământul

c-al Domnului e

ne rabdă Domnul

pământ de-al lui suntem

şi ce merit avea-vom noi?!

flori de nalbă-mpletită spre cer din nevoi

una cu una, viaţă din doi.

Bucerdea Grânoasă, Coşlariu,

02/03 Octombrie 2010.

LUMINA PE NORMAL

Nu mai vede nimeni normalul, nu e lăudat,
Pădurea şi dealurile dau naştere unui verde vieţaş
Cum naşte tremurarea luminii de demult-ul lămpaş…
Privirea-nspre ele-i aproape un păcat.


În ochi afundele ascunsuri
Sting culorilor călduţele nuanţe
Cauză prea multor gânduri cotoroanţe
Ancestralului plai, traiului trai,
Să nu le mai aflăm noi oare răspunsuri?


Cu limpezită privirea afară de orice păcat
Spălată-n tabloul pădurii lin coborâtă pe o coamă din deal,
Săltat-am citind la lămpaş, urcat-am pe al vieţii val,
Descoperită, reapreciată, normalitatea am îmbrăţişat.


Coşlariu,
01 Octombrie 2010.

D-ALE PRIETENILOR GANDURI VERSIFICATE. DUMITRAS IOAN STEFAN

Avem…

Poate seninul cerului albastru,

Ne va trimite „procuror” un înger mic…

Frumos, cu ochișorii ca de astru

Lucind în taina nopții, un amic.

Atunci vom resimții în suflet

C-avem dureri și chinuri pământești,

Avem păcate și în gând un fulger,

Că nu mai suntem firi dumnezeiești.

Avem greșeli și timp pierdut degeaba,

Avem minciuni și groaznice plăceri

Iar dacă îngerul voios ne va-ntreba

„Ce faci?” noi vom fugi stingheri.

La gândul că avem de toate

Uităm de îngeri, sfinți și de iubire

Și credem că peste noapte

Ne mântuim așa-n... neștire.

Însă oricât vom vrea să ne mințim

Îngerul va cere să plătim.

Și astfel ceea ce am făcut ieri

Ne va costa cam... două primăveri.

Continuând să recunoaștem tot

Se va mai cere și un vot,

Din cartea mare cu litere turcoaz

În care scrie și ce am facut azi.

Sunt două zile doar,

Dar pline de greșeli

Și nu ne costă decât

Încă vreo... șase veri.

Și trecem și peste azi și peste ieri,

Și peste ani ce au trecut stingheri...

Ajungem verdictul să-l aflăm

Din gura îngerului. Ne rugăm...

Rugămu-Te-mpărate,

Iartă-ne trei păcate.

Și dacă îngerul va vrea

De alte cinci ne va ierta.

Însă verdictul greu tună în nori,

Nu am trăit corect ca să decidem noi.

Îi astfel îngerul într-un suspin

Ne scade zile, adună luni și toate-s de venin.

Aflăm că mai avem... timp!

Zece minute minunate.

Of! Dac-ar mai fi un anotimp

Să scăpăm de păcate...

Și noi ca oameni ce suntem

Începem să disperăm

Și decorați vom fi post-mortem

Dacă nu acceptăm.

Însă acum e prea târziu

Ca să fugim departe

Și urmăriți vom fi de timpuriu

Și-n gaură de șarpe.

Putem de-acum să ne-ndreptăm

Să plângem pentru sute de păcate,

Să ne rugăm să apucăm

Ziua de după noapte...

Un gând…

Dumitraș Ioan – Ștefan

Poate că unii au să râdă

Și nicicând nu o să creadă

Că ce îți dă dragostea-ntr-o clipă

Caută alții viața întreagă.

Când tu iubești, nimic nu mai contează,

Și dintr-o dată tot în jur se luminează,

Când ești iubit plutești pe-un norișor

Și mii de îngerași îți cântă al tău dor.

Simți un fior de nepătruns

În inima-mpietrită

Și oricât de rece ai fi,

Topit devii într-o clipită.

Nu e nevoie de prea mult,

Nu trebuie decât o clipă…

Adormi, și-a doua zi-n amurg

Ești fericit sau fericită.

Dacă ar fi să spun concret

Ce simți atunci când chiar iubești

Ar fi surprinzător să afli

Că ești iubit și te jertfești.

N-am auzit de când trăiesc

În lumea asta plină de minciuni și ură

Un „cred că mă îndrăgostesc”

Atât de sincer și plin de căldură.

În fiecare dimineață,

Când ochii spre cer îi ridic,

Mă simt de parcă te cunosc de-o viață

Și parcă te iubesc de mic.

Poate acum sau poate mâine…

Cu mine-aș vrea mereu să fii

S-adorm ținându-te de mână

Să mă trezesc și să te văd cu ochii inimii.

Acum, scriu cu adevărat ce simt

Tot, nu pe jumătate

Și văd parcă un mic alint

În ziua de după noapte.

20.10.2009

Un nou început

Ce scriu acum, să știi de la-nceput,

E poate dorul după un sărut,

E poate dorul de a te vedea

În fiecare clipă, draga mea!

Să știi că nu-s doar vorbe aruncate-n vânt

Sau sentimente, gânduri care nici nu sunt.

Nu e minciună, nici vorbe de alint

E pur și simplu doar ceea ce simt.

Să știi că m-am simțit puțin confuz

Că la-nceput nu am primit refuz...

Știam și știu că ți-a fost sigur greu

Să crezi că nu mai sunt ce am fost eu.

Pentru ce am făcut atunci regret cumplit

Pentru că știu cât de mult am rănit.

Iar pentru perioada care-a urmat și pân-acum

Aș vrea ca tot răul să se prefacă-n scrum.

Și când credeam că ce a fost frumos s-a terminat

Exact în acea clipă tu sufletul mi-ai luminat.

Mi-ai arătat că știi să ierți, să cucerești,

Că știi să mă-nțelegi, să mă înnebunești.

Din buzele noastre când s-au întâlnit

S-a aprins o scânteie și am rămas uimit:

Cum, după ce cunoști pe cineva

Atât de repede poate pătrunde-n inima ta?

Să spun că te iubesc de la-nceput

Ar fi nedrept căci e mai mult decât s-ar fi putut.

Dar simt adânc, acolo undeva

Că țin la tine foarte mult, iubita mea.

Nu vreau să crezi că-s vorbe-n vânt,

Vreau doar să vezi ce simt, ce sunt,

Să-ți dovedesc că poți fi fericită,

Să mă iubești și să te simți iubită.

Va trece timpul și-ai să uiți durerea provocată

Și sunt sigur că vei zice doar că: „a fost odată ...”

O să te-ajut să uiți tot ce n-a contat

Atât cu mine, cât și cu orice alt băiat.

Tot ce acum aș mai vrea

Se poate rezuma pe scurt așa:

Să mă iubești și să te știu iubi

Căci doar asta contează orice-ar fi...

Ruga unui epigon

Şi ninge-a basme-n Ipoteşti,

În miez de Gerar,

Pe cer Luceafăr s-a ivit

Să lumineze iar...

El an de an mereu răsare

Şi e cu noi mereu,

Înger de pază la hotarul

Dintre demon şi zeU.

Te chem Luceafăr din înalt

Coboară dintre stele,

Şi vino iarăşi pe pământ

În visurile mele.

Să-mi dărui, Doina ce-o iubesc

Sau poate-o Floare-albastră,

Pe lângă plopii fără soţ

Privesc La steaua noastră…

Şi dacă… totuşi n-ai să vii

Trimite-mi praf de stele,

Melancolia să-mi alin

Din gândurile-mi grele.

De-or trece anii, te-oi visa

Din valurile vremii…

Pentru că ştiu, vei învia

Etern precum un Phoenix.

Te rog Luceafăr mare

Ca-n Oda-n metru antic

Redă-ni-te de-a pururi …

… Ca „veşnicul romantic”.

De ce?

De ce cu toții suntem slabi?

E doar prima-ntrebare

Pe care de la Univers nu o știi

Oricât ai fi de mare!

De ce ne doare, suferim?

De ce nu putem singuri sta?

De ce când iubim greșim?

De ce iubim pe cineva?

De ce când ești lovit cumplit

Și tot jurul tău se prăbușește

Poți încă să stai liniștit

Și spune-atât de simplu: „mă iubește”?

De ce simțim durerea?

De ce putem striga?

De ce vine iubirea?

De ce e noaptea grea?

De ce vrem să părem mai buni

În lumea asta falsă?

De ce-n continuu ne mințim

Și zicem că-i o farsă?

De ce e necesar să mai murim,

Când știm că tot vom învia?...

De ce se face iar senin,

Când simt iubire, draga mea?

De ce există oameni răi

Care-au pierdut cărarea?

De ce facem tot ce putem

Pentru-a simți chemarea?

De ce suntem orbi când iubim

Și plângem jalnici mai mereu

Când ne trezim că suferim

Sau doar atunci când dăm de greu?

Dacă vreodată cineva

La toate va știi să răspundă

Atunci cu toții vom afla

Că sigur viața e prea scurtă.

20.10.2009