Site al scriitorului Mihai Târnăveanu

2012-01-19T19:01:00.002+02:00

Rugaciunea in inima,

adica

,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!”

NERECUNOSTINTA

2011-09-28T21:02:00.000+03:00

Împacă-te cu gândul de a fi tratat cu nerecunoştinţă;

este una din modalităţile de a semăna cu Dumnzeu.

Vladimir Ghika

MAREA RASPLATA

2011-09-26T20:55:00.000+03:00

Cea mai mare răsplătă este aceea de a nu o căuta,

dacă nu cumva chiar aceea de a nu o avea.

Vladimir Ghika

PRIETENII ADEVARATI ITI UREAZA

2011-09-17T21:44:00.001+03:00

Sa ploua incet deasupra TA,
Cu picaturi de fericire
Sa fie visul tau un zbor de implinire...
Povara vietii sa-ti fie car cu sanatate...
Sa-ti fie sufletul scaldat in stropi de bunatate..
Sa ai oricand in drumul tau un soare zambitor
Sa ai alaturi chipuri dragi si-un inger pazitor!

Stefan Mezei posted on your Perete.

FARA INDOIALA

2011-09-17T21:37:00.000+03:00

Prietenia, asemenea credinţei, nu admite îndoiala.

Vladimir Ghika

HIROTONIREA INTRU PREOT

2011-09-11T15:09:00.005+03:00

OFICIAL si PUBLIC

HIROTONIREA MEA CA PREOT
A AVUT LOC IN DATA DE 08 SEPTEMBRIE 2011,
JOI,

LA SARBATOAREA NASTERII NASCATOAREI DE DUMNEZEU,

SFANTA MARIA MICA,

LA CATEDRALA ARHIEPISCOPALA MAJORA BLAJ,

PRIN IMPUNEREA MAINILOR SI CU RUGACIUNILE PREAFERICITULUI PARINTE ARHIEPISCOP SI MITROPOLIT LUCIAN.

BUCURATI-VA IMPREUNA CU NOI!

LAUDAND PE ISUS SI MARIA,

MIHAI C. SZILAGY TARNAVEANU, PREOT LUI CRISTOS.

IMAGINI URMEAZA A FI POSTATE

SA NU REFUZI NIMC LUI DUMNEZEU!

2011-08-30T22:35:00.003+03:00

Înainte de a vrea să-i dăruieşti lui Dumnezeu totul,

trebuie să ştii să nu-i refuzi nimic.

Vladimir Ghika

Raspunsul meu la Jurnalul unei generatii

2011-08-15T23:21:00.005+03:00

Fragment- "Jurnalul unei generatii"

Ma intreb deseori: Cine scrie despre generatia noastra? Scriitorii ajungi in prag de senilitate, care ne trec existenta prin filtrul lor de prejudecati si concepte demult abandonate? Sau scriem chiar noi, tinerii din ziua de azi, pe bloguri, in carnetele, in jurnale, povestind prima noapte de amor sau plangand dupa ultimul fost? Nu stiu, dar mi-ar placea sa existe profesionisti care sa ne observe existenta. Si nu ma refer aici la jurnalistii mercenari, care fac in graba sondaje si articole… Ma refer la persoane care chiar au o pasiune din asta. Exista?

Pentru inceput, tot ce trebuie sa stiti despre mine este ca oricat veti crede ca ma cunoasteti, de fapt, nu ma veti cunoaste niciodata. Ma numesc Andra, am 20 de ani, traiesc intr-un orasel mic, numit Craiova. Iubesc soarele, iubesc luna, diminetele si apusul, imi iubesc zodia, si planetele Saturn si Uranus, care ma guverneaza. Da, sunt in zodiac Varsatorului.

Simt o perpetua nevoie de evadare, sunt atrasa de domenii care multi nici nu le cunosc existenta. Acum cateva saptamani, dupa indelungi cercetari si exercitii, am reusit sa vad aura persoanelor din jurul meu. Mi s-a parut fascinant, a fost o adevarata clipa de revelatie gandindu-ma cat de uimitor este sa cunosti un om doar vazandu-I aura… sa te feresti de rau si sa atragi binele. I-am povestit entuziasmata tatei si in timp ce ii vorbeam despre semnificatia culorii aurei sale, mi-a zis ca am nevoie de controlul unui psihiatru. Atat, mi-am zis, data viitoare ma abtin.

Oricine poate vedea aura, exista demonstratii si exercitii pe net. Dar cine le citeste? Cine le incearca? Un procent prea mic…

M-am decis sa vorbesc despre tipologiile tinerilor din ziua de azi. Nu-mi place sa etichetez, sunt constienta de faptul ca fiecare persoana are un potential ascuns. Dar, din pacate, tendinta actuala este de a suprima cat mai mult acest potential, si a se ajunge la o inteligenta artificiala, sentimente artificiale, relatii bolnavicioase si fiinte care nu vor descoperi niciodata cine sunt cu adevarat.

Pe A. l-am intalnit in primele saptamani de facultate. Bucurestean get-beget, un adevarat gentleman, bine imbracat, avand cunostinte minime de moda. Perfect, mi-am zis pentru un moment. Apoi mi-am dat seama ca lipseste ceva. Acest baiat, cu chip de papusel, nu avea nicio clipire in ochi, nicio vitalitate in fiinta. Traia incorsetat in norme existentiale absurde, avea o inteligenta artificiala, ca si cand ar fi fost invatat ce sa spuna in orice clipa a vietii. Discutiile devenisera plictisitoare, anticipam dinainte raspunsurile, replicile, gesturile… Totul a devenit absurd, iar acum locul pe care l-a lasat A. in mintea mea este plin de mila si absurditate. Halal sentiment al absurdului combinat cu mila! Acum il vad zilnic… Ca o fantoma, ca o epava, aceleasi zambet fals si aceleasi incercari de a ajunge cu o fata in pat. Probabil A. traia doar pentru sex.

Si nu pot sa ma gandesc decat la faptul ca toti ne nastem copii, cu o puternica curiozitate, spontaneitate si admiratie pentru tot ce exista. Dar nu toti ramanem copii. Multi ne incorsetam in banalul existential si ne gandim doar la bani si firme. De ce? Cine e de vina?

Cineva special mi-a spus ca latura spirituala a omului e din ce in ce mai ignorata. Si avea mare dreptate: ceea ce m-a intristat si m-a bucurat in acelasi timp. M-a intristat absurditatea situatiei si inocentienta umana si m-am bucurat, pentru ca, inca mai exista oameni care cred in ceva, care admira un rasarit, un apus, un cer plin de stele. Inca exista oameni care isi pun o dorinta cand vad o stea cazatoare… Inca exista oameni care iubesc. Si da…Eu iubesc totul.

Dar A.? Ei bine, putea sa-si pastreze putin din magia copilariei… Dar nu. El a fost slab. Si-a tras masina smechera, a facut sex cu tipe bune si religia lui a devenit banul.

Adevarul e ca eu nu cred in Dumnezeu, nu in sensul religios al cuvantului. Nu merg la biserica, nu ma inchin… Toate aceste lucruri sunt reguli create pentru oameni pentru a crede in ceva, pentru a crede in bine. Sunt necesare, bineinteles, omul mediocru nu ar intelege binele altfel, decat asa, spunandu-i-se: duminica nu lucrezi, nu iti inseli nevasta, nu omori, nu furi. Dar exista oameni, asa ca mine, care au propriile reguli de alegere a binelui, sunt oameni care stiu sa ghiceasca raul si aa se fereasca de el. Ei sunt cei care au creat regulile si religia pentru cei mediocri. Pentru ca in esenta, Dumnezeu exista, dar el este doar in noi, in acea parte a noastra numita bine si iubire, in acea constiinta de a face totul correct si demn. Si repet, nu cred in Dumnezeu in sens literar si religios, dar cred in mine, cred in bine, in karma, in natura si da, iubesc totul.

.............................................

Stimata Andra, tinerete intruchipata!
Scriem noi, (si noi), despre generatia din care abia am iesit...

Abia am fost de douazeci de anisori si...

hop!!! baiatul... hopa!!! fata... ambii majori...

Iar noi, varsta lor... indoita!

O, nu! Nicidecum nici un scriitor nu s-ar socoti ca a ajuns, cum spui dumneata, senil...

Oamenii, se exprima si ei, ca un drept al lor, avand si de multe ori si experienta unei treceri,

a Marii Treceri, a vietii, si cred ca nimeni de pe lumea asta nu poate ingradi a spune, a scrie, a lua atitudine... ca partasi in lumea asta, libera, nu?

...OOOO, e bine daca tineretul mai scrie! aproape nu conteaza... pe hartie, pe blog,

numai de-ar scrie, de s-ar exterioriza, de-ar mai plange, de-ar mai rade, de-ar mai trai, mai larg comunitar...

Prea repede si toti si toate li se par batrani, trecute, expirate si senile...

La o alta varsta e alta judecata, si sunetul ei poate fi straniu, desi poate veni din adevar, dar cui ii mai pasa, doar, nu?,

am si eu viata mea, nimeni nu-mi spune mie ce si cum...

Tocmai copii dragi, nu mercenari va urmaresc,

caci sa nu credeti ca nu sunteti urmariti!,

ci adevarati profesionisti, trecuti prin filtrul experientei proprii al bunelor si relelor vietii,

societatea intreaga de potentiali parinti

si chiar parintii dragi ai vostri...

aceia pe care voi ii scrieti in categorii pe mess (aceia care se baga)

drept Teroristi...

da teroristi ca va bombardeaza cu tot binele pe care vi-l doresc,

ca se pun contra la tot ce v-ar putea rani fragilitatea si bunetea in care ati fost creati...

Iubiti voi mult copii dragi

dar nu uitati de Dumnezeu si nu va feriti de parinti,

din astea sunteti!

Ce-si face omul cu mana sa e lucru manual!

Nu e a buna sa ne incredem numai in noi! E demonic! Eudemonic! Putin cam mult ego(ism)...

Daca doi iti vor spune ca esti ametit, te vei duce la culcare.

Un tata vorbeste cat se poate de serios cu fiica majora,

chiar daca ea sustine a fi vizionara, ametita

in sensul ca o minte prea ambitioasa in mod periculos poate rupe fraul, si imediat ce-ti spune unul ceva, mai ales daca e tatal, mai intrebi si pe altcineva, tot un (o) apropiat(a) sa vezi ce zice?

Zodiacul... o facatura nemantuitoare! De cand lumea tine oamenii ocupati cu ceva trecator si profund rasuflat... in van toata povestea cat e ea de veche...

Iubiti copii, in tot chipul,

si literal!

caci Dumnezeu prin Cuvant s-a descoperit

iar cuvantul s-a asternut ca viata de veci litera cu litera

spre intelesul tuturor, de pretutindeni,

ca nimeni sa nu ramana afara de Cuvant, de Dumnezeu

care toate le vede, toate le stie,

fiind singur care crede, si fara ca uneori noi sa vrem,

ca vom scapa la El!

Nu e vorba de mediocritate la El,

ci de umilinta cu care insusi S-a injosit, model de urmat!

Fie mediocritatea

in detrimentul intelepciunii lumesti repede trecatoare,

o mediocritate asa ca o cale de mijloc, aurit socotita de sfintii intelepti ai lui Dumnezeu.

Marto, Marto, (spune Evanghelia de astazi) de multe te ingijesti, dar un singur lucru trebuieste.

Maria si-a ales partea cea buna care nu se va lua de la ea...

Maria asculta Cuvantul lui Dumnezeu...Mai auzim noi Cuvantul, cuvintele...? sau doar ce vrem noi?

Avem deplina libertate! Dar ce facem cu dansa?

Tot binele copiii mei!

Mihai

omul si Dumnezeu

2011-08-11T14:30:00.002+03:00

În noi, cu cât se arată mai mult omul,

cu atât se ascunde Dumnezeu.

Vladimir Ghica.

OGLINDA PREA APROPIATA

2011-08-07T17:45:00.001+03:00

Orgoliul este o oglindă mult prea apropiată,

în care nu e uşor să vedem şi altceva decât pe noi înşine.

agru national] Gândul zilei

Vladimir Ghika

Saturday, August 6, 2011 9:24 PM

From:

"Boian Marian"

Add sender to Contacts

To:

"Grup AGRU"

Cc:

"AGRU national"

7 August

NUMAI DUMNEZEU

2011-07-26T13:28:00.002+03:00

SCRIITORUL TREBUIE SA FIE O FIINTA LIBERA;
OPERA LUI,
MARE SAU MICA,
O VA PRETUI NUMAI DUMNEZEU

ALEGERE

2011-07-23T21:26:00.001+03:00

Cel ce vrea să servească rămâne liber;

cel ce nu vrea să depindă decât de sine însuşi este sclav.

Vladimir Ghika

E peste puterile mele?

2011-07-20T21:09:00.001+03:00

Un om,
dacă este un om adevărat,
vorbind despre

viaţa sufletului,
n-ar trebui să aibă
niciodată

îndrăzneala de a spune :
e peste puterile mele.

Vladimir Ghika

NELIMITARE

2011-07-16T15:10:00.002+03:00

Suntem prin noi înşine
mai presus de înţelegerea simplă a lucrurilor
însă nu putem fi parte a universului
dacă înţelepciunea noastră se limitează doar
la necredinţă...

Poezia poate fi orice

Vezi blogul lui Gelu Vlaşin

DIAKONIA

2011-07-10T13:01:00.003+03:00

DACĂ DE IERI,
DE AZI
ŞI ÎN VECII VECILOR,
SUNT DIAKON AL BISERICII UNIVERSALE
E NUMAI ŞI NUMAI DARUL HARULUI
CELUI CE TOATE LE SFINŢEŞTE!

DOAMNE ŢINE-NE HARUL!

BLAJ, 09 IULIE 2011,
IMPUNEREA MÂINILOR ŞI RUGĂCIUNILE PREFERICITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP MAJOR ŞI MITROPOLIT LUCIAN MUREŞAN

POETUL??

2011-07-03T19:43:00.000+03:00

Poetul e împărat al singurătăţilor

Frumosul - ceva din infinit

2011-06-19T15:41:00.000+03:00

Frumuseţea apare de fiecare dată când

ceva din infinit intră în finit.

Vladimir Ghika

15 iunie 1889, a încetat din viaţă Luceafărul

2011-06-15T21:52:00.000+03:00

În data de 15 iunie 1889, a încetat din viaţă Luceafărul poeziei româneşti, poetul Mihai Eminescu.

Născut Mihail Eminovici, poetul este socotit cel mai important reprezentant al literaturii romantice din România.

Nu Dumnezeu...

2011-06-12T22:05:00.001+03:00

Nu Dumnezeu se ascunde, ci lucrurile ni-L ascund.

Vladimir Ghika

TOTI POT DEVENI INTELECTUALI, INSA...

2011-06-10T21:29:00.001+03:00

Nu toţi intelectualii sunt inteligenţi. Şi, dacă toată lumea poate

deveni intelectuală, nimic pe lume nu-l poate face mai inteligent

pe cel ce nu este.

Vladimir Ghika

Sfanta Liturghie arhiereasca si lectio brevis la Blaj, 2011

2011-06-10T13:44:00.008+03:00

Sambata 04 iunie 2011 Festivitatea de absolvire dupa urmatorul program:
a. Sfanta Liturghie Arhiereasca in catedrala - ora 10,00
b. Cursul festiv in Aula Mare a Facultatii si Seminarului - ora 11,45

BARBATUL BARBAT SI IN POZA E TOT BEAT

2011-06-10T13:30:00.001+03:00

Dumnezeu este cu tine

2011-06-07T19:02:00.000+03:00

Te salut suflete al meu, atât de sărac în haruri!

Totuşi Dumnezeu este cu tine.

Vladimir Ghika

INGERUL NEGRU AL RESTRUCTURARII CAII FERATE

2011-06-06T22:38:00.004+03:00

Sa nu credeti ca viata e miere de albine,
cand pietrele revolutiei (schimbarii, n.n.) va vor lovi in cap
veti plange ca niste catelusi mici si chinuiti.

FEREA, CA VINE TRENUL!

CEL CE DEZBINA (vezi un fost ministru al transporturilor parvenit prin DIVIDE ET IMPERA) ACELA NICI NU DORESTE SA FIE BINE!
BINE NICI NU VA FI CATA VREME SE TOT DEZBINA!
NICI O IMPARATIE, CATA VREME SE SAPA DINLAUNTRU, NU VA PUTEA DAINUI!
IAR, DACA SE IAU SINELE DE SUB TREN,
PE UNDE VA MAI MERGE CALUL DRUMULUI DE FIER?

NU FAC DECAT SA TRAG SEMNALUL!
(sper sa nu fiu amendat! stiu ca voi fi prins, nimic nu ramane nedescoperit! dar de aceea nu ma voi teme eu, amenda mea nu poate fi prea mare, sau neacoperitoare, deoarece eu imi pun si inima, si cu ea voi plati, dar cine face acest GENOCID LA CAILE FERATE, gandesc ei ca ar trebui sa se teama?!)

FRATILOR, ROMANILOR!
CUM MAI STAM CU RUSINEA SAU FRICA DE DUMNEZEU?

CEFERISTII... MIEII DE RUSALII!

3000 DE OAMENI DE LA CFR MARFA VOR FI CONCEDIATI!
DE POIMAINE, 08 IUNIE 2011, DECIZIA PRIVIND PREAVIZUL, O VOR LUA IN MANA, O VOR LUA IN BRATE, NICICUM NU LE VA MERGE LA INIMA, LA CEA INIMA PE CARE AU PUS-O IN SLUJBA CAII FERATE, CA ACUM SA FIE TRADATI DIN INTERESE VADITE!

DE CINE?!
DE INGERII NEGRII AI CAII FERATE!
CINE-S!?
CINE NU-I CUNOASTE?
DEOCAMDATA, DOAR DEOCAMDATA, SUNT(?!), SAU SE CRED TABU!

ISTORIA-I VA TERFELI!

NOI LE DORIM DOSARE SUBTIRI, CAUZE USOARE, AVOCATI IEFTINI, CONSTIINTE CAT MAI PURE, PE CAT LE VA FI POSIBIL...

TREBUIE SA UITAM!

2011-06-06T22:36:00.004+03:00

Câte lucruri nu trebuie să uităm
pentru a ne putea aminti.

Vladimir Ghika

DUPA MINE, CARTEA

2011-06-01T19:36:00.000+03:00

(Testamnetul meu privind biblioteca)

După mine cartea… rămână!

Ai multă o las lui Ciprian

Amorezat lectura îi clocote-n vână

La altare pomeni-m-a cu alean.

Din partea-mi parte-ţi Părinţele Cipriane

Să duci în sat la şcoala-mi dragă

La profesor Vasile; primarul se cheamă Ioane

De faţă ambii să le laşi o desagă.

Mai înainte fie-mea – Andreea – să-şi ia

Monumentala Biblie de la Blaj

Preafericitul însuşi caligrafie pe ea

„Ia şi citeşte!” aici e al mântuirii gaj.

Să-i laşi Monicăi Calea Crucii

De meditat mistere ale Sfântului Rozar

Ca-n veri adesea când cântă cucii

Şi-n ierni pustii să-i pună dulce pe amar.

Să iei din rafturi Santa Croce

O dai lui Radu s-o sărute şi i-o laşi

Să cunoască viaţa ca o luptă atroce

Sub semnul mântuirii birui-veţi copilaşi!

Vă zic: „Cristos în mijlocul nostru!”

Veţi zice: „Este şi va fi!”

În mine-L am, doresc să fie-n neam al vostru

În El sperând scobor acu sub glii…

Coşlariu, 15/16 Mai 2011

ÎMPREUNĂ CU HRISTOS în viaţă,

prin moarte, la Viaţă.

A VESNICIEI PRIVEGHERE

2011-06-01T19:33:00.001+03:00

Să veghez

şi veghea nu-mi mai moară

s-alerg pe câmp

rămână pururi verde

de cer voi să m-agăţ

ţinea-m-oi de senin

În pace să m-aşez

să-mi curgă linişte prin vine

Roata Vieţii mi-o învârtă Apa

Roata Cerească de la Moară

şi busuiocul acela dulce-tâmp

mă ameţească iară, iară

O, dulce vrajă

nu-mi mai moară

o cer perenă încă ş-încă

şi de s-aprinde o lumânare

e semn că veghea nu mai moare

ci priveghere-i încă, iară…

Coşlariu, 15/16 Mai 2011.

COLOCVIALA

2011-06-01T19:30:00.001+03:00

Tu Taică ai plămădit melancolia?

Să-mi spui din ce frământ se face

Să ştiu de mă cuprinde eudemonia

Să ştiu ego-ul ce în mine zace

O brazdă numai dacă trag

Şi nu la brazd-adâncă

Mă văz de mine cum mi-i drag

Şi poftele virtuţile-mi mănâncă

Mă ia adesea de Tine un dor Bătrâne…

Urmaş copil ţi-s eu al lui Adam

Ca ieri şi azi ba sper şi mâne

Cu mine Tu vorbeşti de ştire-ţi am.

Coşlariu, 15/16 Mai 2011.

EUDEMONIA-N LUMINĂ

2011-04-10T23:00:00.002+03:00

Se arată – trist – adeseori în oameni

Cealaltă faţă neiluminată

Nu par a fi atuncea semeni

Se văd a fi din contră o altă gloată

Cu spatele-ntors beneficei lumini

Umbra precede pe omul nevolnic

Gârbov uscat, mustind de multele vini

Uită devreme de omul, de gândul duhovnic

Te dă luminii, animal politic!

Omule ce-ai fărâmat atomul

Lepădă-ţi eudemonul mitic

Atent te cercetează săltând Omul.

Căldura lumină călăuzitoare

Surprinzătoare la-ntoarcerea-i dorită

Face din umbră stafie următoare

În om reîntors aşează voia împlinită.

Coşlariu, 07 aprilie 2011.

TOT CE-MI DORESC

2011-04-10T22:42:00.002+03:00

De ce ni-i dată această alternativă

Când răi, când după bine oftând cu dor

Uscaţi şi reci, călduţi cu seve din speranţă

O ştiu doar anotimpii-n vremea lor

Speranţă şi iubire şi credinţă

Virtuţi la toată nevoia teologale

În timp prăpăstios propice la căinţă

Ne trag concret în sus agale

Vorbim de-mpreună eu şi cu mine

Mişcare în creieri ni-i statul de vorbă

Firile-mi multe le unific în Bine

Bune sunt toate – primordiala ciorbă.

O ştie prezentul, anotimpul chemat Primăvara,

Tot ce-mi doresc e pura-nţelepţie

De-oi cere cu credinţă fi-va întocmai dară

Căci scris e: Cuvântul la-mplinire o să vie!

Coşlariu, 04 Aprilie 2011.

E BINE

2011-04-05T10:53:00.000+03:00

E bine uneori mental să te cobori

Din ceruri înalte pe un limb de pământ

Să te deparţi de gândul c-ai fi sfânt

C-un cap măcar să ieşi dinjos de nori

Mai cu seamă în posturi alese numite

Să vezi de a ta şi a aproapelui soartă

Cunoşti sentinţa: „Credinţa fără fapte-i moartă”

Gestul din drag al credinţei Viaţă promite.

Să te împaci cu toţi şi cu sine

Trăinicia să o vezi în cele promise

Deşi viaţa-i din fapte mai mult ca din vise

De vrei s-o consideri astfel e numai de Bine.

Bucerdea Grânoasă,

La Sărbătoarea Bunei Vestiri,

25 Martie 2011.

IOAN MAIORESCU – BICENTENARUL NAŞTERII

2011-03-22T07:36:00.004+02:00

Marcanta personalitate a lui Ioan Maiorescu a fost evocată în nenumărate rânduri, acum reţinem doar una apropiată nouă: omagiul Blajului istoric şi cărturăresc, când dr. Iosif Popovici prezenta un discurs comemorativ rostit cu ocazia centenarului naşterii lui Maiorescu, serbat la Blaj în 29 August 1911, cu prilejul Serbărilor „Astrei”, publicat în „Transilvania”, revista Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura poporului Român (nr.5-6, Septembrie-Decembrie, 1911).
„Comemorăm memoria celui mai brav şi mai distins bărbat din generaţia veche, acelui bărbat mare, care a format gloria emigranţilor în România. Dacă Cipariu şi Şaguna au fost ai Românilor de sub oblăduirea coroanei Sf. Ştefan, Ioan Maiorescu a fost al întregii românimi. Activitatea lui prodigioasă, mintea lui luminată şi inima lui curată au fost tot atâtea însuşiri, care l-au ridicat la culmea gândirii româneşti, l-au înălţat pe treapta cea mai înaltă a moralei sociale. Serbăm comemorarea acestui brav român din două puncte de vedere: întâi pentru cultul strămoşilor, faptul cel mai clasic al religiei străbunilor noştri şi al doilea, ca să risipim ura, care ne urmăreşte faptele noastre şi căreia i-a dat expresiune cântăreţul libertăţii noastre, Andrei Mureşianu, la 1848 printr-un puternic acord, care ne-a cutremurat: Pe voi vă nimiciră…etc., în Răsunetul vestit”.
Cu aceste cuvinte începe frumosul elogiu adus lui Ioan Maiorescu la Jubileul astrist din 1911, aceleaşi le redăm şi la bicentenarul naşterii lui, în 2011, pe un generos spaţiu pe merit acordat nemuritorilor maioreşti ai poporului şi culturii române. „…Eu lucrez tot cu acea căldură, cu care am lucrat şi voiu lucra, pentru că încă odată: eu sunt Român!”, preciza Ioan Maiorescu, citând un pasaj dintr-o scrisoare adresată lui A. G. Golescu la 28 August (9 Septembrie)1848 din Frankfurt, publicată postum în Convorbiri Literare (1898).
„..Ioan Maiorescu a împlinit o misiune inherentă (nedespărţită, n.n.) spiritului nostru şi tocmai acesta e motivul recunoştinţei noastre faţă de el. Propaganda culturală şi apostolatul, făcut în trei ţări, ale limbii române, l-a făcut ca profesor. În mintea acestui profesor s-a cristalizat toată învăţătura neamului românesc şi filozofia rapsodică a neamului nostru a izbucnit ca izvorul din stâncă puternic şi curat. Elevii lui Ioan Maiorescu îşi aduc cu dragoste aminte de bătrânul lor profesor, care nu făcea paradă cu vorbele şi le spunea, fiindcă au trebuit să fie spuse… Nu numai ce spunea, ci şi felul cum spunea era foarte interesant la Ioan Maiorescu…”.
„A sărbători pe Ioan Maiorescu e una din cele mai nobile fapte, pe care toţi românii trebuie să o facă. Ioan Maiorescu ne-a apărat moşia în viaţa lui, a cultivat tezaurul nostru naţional, limba, a dezvoltat şi uşurat progresul literaturii şi culturii noastre. Noi nu ne putem izola de la această sfântă sărbătoare pentru capricii căci activitatea lui a fost străbătută de cel mai curat patriotism. Nu-i acela patriot care ascunde adevărul, ci acela care-l spune şi-l urmează. Şi Ioan Maiorescu a cultivat adevărurile ideale şi ştiinţifice, bazat pe morala socială şi pe dreptul public, care recunosc neatârnarea şi dau voie liberă evoluţiei naţionale ale unui popor.
Ioan Maiorescu a fost embrionul mişcării terminate de fiul său Titu, care a facilitat triumful culturii noastre naţionale. Rar se întâmplă în viaţa unui popor, ca o familie să exprime cu atâta vigoare o direcţie, să o cultive şi să o desăvârşească după cum aceasta s-a făcut din partea lui Ioan Maiorescu. A studia şi sărbători acest triumf, aceasta e o glorie, e o datorinţă literară”.
Să fie aceste rânduri aşternute mai sus unul dintre răspunsurile articolului din prestigioasa revistă de cultură, ştiinţă şi artă „Gând Românesc” din ianuarie 2011 (An V, nr.1(29), serie nouă fondată de dl. Virgil Şerbu Cisteianu), în care autorul ne cerea imperios „răspundeţi, români de bună credinţă!” la întrebarea „nu credeţi că a venit timpul să se reducă din atenţia dată criticii lui Maiorescu şi să se extindă şi să se aprofundeze studiul operei lui Eminescu?”
Noi consimţim, noi credem în eternul Eminescu!
Ca români noi mai credem cu cuvintele scriitorului: „Apropiaţi-vă de Ioan Maiorescu pentru că biografia lui a fost încruntată ca liniştirea Târnavelor înainte de a se vărsa în Mureş şi mai departe-n Dunăre şi Mare, pentru că a făcut din slujirea Limbii Române un crez, un bici cu care a încercat să-i răzuiască bolile, s-o apere împotriva detractorilor de neam, pentru că a dat un fiu de excepţie lumii: Titu Maiorescu asul din mânecă al Limbii Române, al Politicii Româneşti” (Ion Mărgineanu, „Ioan Maiorescu - Grânoasa limbă de Târnave”, în „Informaţia” de Alba, 31 iulie 2004).
Suntem mândri că Ioan Maiorescu (1811-1864) s-a născut pe aceste meleaguri, în judeţul Alba, foarte aproape de Oraşul Şcolilor - Blajul, în comuna Bucerdea Grânoasă, care sunt şi vor rămâne cu atât mai grânoase.

Mihai C. SZILAGY/TÂRNĂVEANU

Date legate de viata lui Mihai Eminescu. PRECIZARE

2011-03-11T14:37:00.004+02:00

Pe site-ul

http://www.vesperala.com/index.php?showtopic=16445

zice-se:

"Am adunat de peste tot date legate de viaţa lui Mihai Eminescu. Nu am văzut încă o biografie la fel de amănunţită cu cea pe care am realizat-o eu. Ceea ce veţi citi e o asamblare a datelor din diverse surse, nu un copy paste din alte părţi..."

???

Fragmentul de mai jos, citat aici, este un fragment dintr-o postare personală pe blogul meu, care a fost si publicat în lucrarea de cercetare, în colaborare, a cărui iniţiator şi coautor sunt, Eminescu, prin Pumnul, pe urmele Maioreştilor-Trifeşti, la Bucerdea Grânoasă:

"Se ştie că după după dezbaterile de pe 28, este aflat la podul umblător peste apa Mureşului, la Mihalţ. Recunoscut de către doi seminarişti, teologi la Blaj, Ion Oargă şi Mărculeţ, pe când aştepta trecerea cu brudina de pe malul drept pe malul stâng al apei, este chemat de către aceştia, într-o tovărăşie ad-hoc.

De aici un drum în trei, parcurs pe jos. : Ion Oargă, pe atunci student şi ulterior vicerector al Seminarului din Blaj, Mărculeţ, teolog absolvent, şi evident Eminescu, tânărul nostru poet. În faţă vedeau satul Cistei, iar mai în depărtare comuna Bucerdea Grânoasă (locul de unde se trăgea paşoptistul Ioan Maiorescu). Crăciunelul se vedea undeva în dreapta, jos. În spatele călătorilor au rămas Mihalţul şi Obreja , pe una dintre extremele sale fiind Podişul Secaşelor.
Era drumul târgoveţiilor când se întorceau de la Bălgărad (nume vechi al oraşului Alba Iulia ) .

Ion Oargă, povestea despre acestea: „Era seară când am sosit; mama ne-a dat de cină. După masă eu şi Mărculeţ ne-am dus în priveghi, căci murise o femeie de frunte din sat. Eminescu a rămas acasă şi s-a culcat. Noi ne-am reîntors înspre ziuă; el dormea. După ce ne-am sculat şi noi, am prânzit, cum se prânzeşte pe la sate. După prânz el a dispărut fără să zică ceva… Am auzit mai târziu că a umblat cu copiii prin sat, dar apoi s-a dus. Unde s-a dus, nu ştiu...”

Ar fi cu atât mai valoroasă dacă ar conţine sursele inspiraţiei.

Cu adevărat MARE ESTE EMINESCU!

Noi NU NE VOM LĂUDA CU NIMIC.

O VORBA CAT VISELE

2011-03-11T10:19:00.001+02:00

A zorilor mireasmă-mbietoare

mă trage afară din înc-o noapte neagră

cântau cocoşii gata să se spargă

ies şi din iarnă în dorita primăvară

mă uit pe mine: eu sunt oare?

Multe vise am trecut cenuşii

s-au ridicat acum în sperla focului de fân

a ierbii uscată, fierbinte, din soare văpaie

din clarul că nu le-am crescut la propriul sân

se-nalţă vioaie…

− Mai sunteţi, trupul şi sufletul şi spiritu-mi vii?

Socotind că-s iluzii, clar mi se spune:

− Vii suntem, da! Viu eşti şi tu, fericite,

nu ştiai în traistă câte-s ale tale prune

pierdut erai prin visele şoptite,

te scoală dar,

pentru tine vorba Cuvântul şi-o pune.

Bucerdea Grânoasă,

11 Martie 2011.

TITU MAIORESCU - FESTIVALUL NATIONAL

2011-03-03T07:20:00.005+02:00

Colegiul "Titu Maiorescu" AIUD, Jud. Alba,

Editia I

Cu o impresie deosebită am rămas plăcut surprins de participarea la, cât şi de reuşita primei Ediţii a Festivalului Naţional "Titu Maiorescu" organizat la Colegiul Naţional omonim din municipiul Aiud, judeţul Alba, cu implicarea majoră a Dir. adj. Zamfira Costan, prof. Elisabeta Gheţie, alte cadre didactice cu dar de a face mai mult şi mai bine activităţilor cu elevii, dar şi tineret de toate clasele, bine pregătit.

Scriitorul Ion Mărgineanu, îndemna odinioară în presa regională:

„Apropiaţi-vă de Ioan Maiorescu pentru că biografia lui a fost încruntată ca liniştirea Târnavelor înainte de a se vărsa în Mureş şi mai departe-n Dunăre şi Mare, pentru că a făcut din slujirea Limbii Române un crez, un bici cu care a încercat să-i răzuiască bolile, s-o apere împotriva detractorilor de neam, pentru că a dat un fiu de excepţie lumii: Titu Maiorescu asul din mânecă al Limbii Române, al Politicii Româneşti”.

Dir. adj. doamna Zamfira Costan face deschiderea Festivalului, dorindu-şi multe şi reuşite ediţii, această întâia având, în mare, următorul desfăşurător:

În prezentarea elevilor a avut loc defilarea cu nişte postere realizate de dânşii cât şi prezentarea lor, sub genericul "Modelul meu eşti tu";

Sesiunea de cercetări ştiinţifică a avut următoarele comunicări susţinute de către:

I. Virgil Şerbu Cisteianu, Despre Ioan Maiorescu şi Titu Maiorescu, o tratare liberă, documentată şi atentă asupra aspectelor biografice, cu promisiunea unor dezvăluiri cât de recente a unor descoperiri de noi ramuri ale genealogiei maioresciene, a căror mlădiţă se simte şi este Domnia sa;

II. Mihai C. Szilagy/Târnăveanu, Ioan Maiorescu ilustru fiu al satului Bucerdea Grânoasă, o cercetare istorică, ştiinţifică cât şi de suflet, prezentând pe Maioreşti drept fiii acestui pământ cu toată implicarea lor naţională şi europeană;

III. Elisabeta Gheţie, Dimensiunea politică a lui Titu Maiorescu, (pe care însuşi Regele îl consideră mai mult decât un prieten);

IV. Doamna SzeKely...., Lecţia de politică (conservatoare) a grupării junimiste, cu idei şi principii care vin, ar veni bine şi politicii actuale;

Din toate comunicările a rezultat dimensiunea enciclopedică a figurii frumoase, naţionale şi patriotice, pe care Maioreştii au impus-o epocii şi posterităţii prin câte un caracter însufleţit de ideal.

Au urmat prezentări power point pe monitoare de calculator în cabinetul multifuncţional ilustrând activităţile Colegiului în cadrul Proiectului Zilele Şcolii:

- Balul Bobocilor (cls. a IX-a)

- Concursuri sportive (role, biciclete, skate board, etc.)

- Ateliere de lucru

- Care pe care, concurs

- Cafeneaua amintirilor, întâlnire cu fostele cadre didactice

- Prezentare de carte

- Aplicarea unui Chestionar legat de activitatea extraşcolară, observat pe 90 de elevi

- Modelul meu în viaţă, cu concluzia: Este bine să avem un model în viaţă!

- Proiectul educativ O viaţă fără riscuri, Fumatul te ucide! (prof. Radoescu)

- Interdiscipinaritate; În lumea poveştilor colorate; Şi dovleceii ne spun poveşti (decupaje din bostani); Semne de carte realizate şi dăruite, cu ilustraţii din poveşti; Creaţii plastice minimax din materiale reciclabile, din gris şi zahăr colorate, aţă, etc.; Felicitări cu teme despre sărbătorile de iarnă, dăruite cu o colindă în atmosfera minunată a sărbătorilor; Pictură pe sticlă, cu finalizarea poeziei şi poveştilor în pictură cât şi, aflată în faza de pregătire, cu clasa a III-a, o expoziţie de icoane pe sticlă cu tematica Învierii, a Paştilor. Îndrumătoare prof. Otilia Han împreună cu colegele... de la Şcoala "Axente Sever".

- prezentare power point interdisciplinaritate în procesul de predare-evaluare;

- Prezentarea proiectelor Astra Tineret de către prof. Elisabeta Gheţie, preşedinta Despărţământului Astra "Ovidiu Hulea" Aiud, cu prezentări power point care încheie întreaga manifestare în ton patriotic (moţesc).

Imaginile pe masură ce vom primi se vor posta.

„Să lucraţi! Am lucrat, frate, şi noi, dar voi încă mai mult să lucraţi!” Era ultimul sfat pe care Ioan Maiorescu îl da foştilor săi elevi şi tuturor generaţiilor următoare...

Am avut bucuria de a dărui cărţi dar şi aceea de a primi Revista de cultură, ştiinţă şi artă Gând Românesc, nr. 1 (29) pe luna ianuarie 2011, şi nr.2 (30) pe luna februarie 2011, editată de Asociaţia culturală Gând Românesc, Gând European şi Editura Gens Latina din Alba Iulia de la chiar directorul şi fondatorul acestei noi serii, domnul, admirabil implicat, Virgil Şerbu Cisteianu.

FELICITARE PE O RAZA DE MARTIE

2011-03-01T08:21:00.001+02:00

Pentru viaţă

2011-02-27T19:52:00.001+02:00

Nu fiţi atât de îngrijoraţi pentru viaţa voastră!

Mt 6, 25

Revista MOD - Blaj, 12 februarie 2011

2011-02-16T08:29:00.026+02:00

Revista MOD a tinerimii blăjene a împlinit un an de la apariţia ei lunară.

Doar cine nu a participat nu s-a putut bucura.

Evenimentul a fost suficient de bine antemediatizat.

Pe lângă prezentarea Revistei şi proiectului cultural-artistic MOD, spectatorii care au umplut până la limită primitorul hol al Centrului Cultural Iacob Mureşianu Blaj s-au putut bucura de o serată muzicală, vernisajul unei expoziţii de pictură, atelier de creaţie origami, şi nu în cele din urmă lansarea cărţii Vreau, se poate, voi reuşi, autor Ciprian Vestemean, inima şi creierul acestei seri frumoase..

FELICITĂM REDACTORII ŞI REDACTORUL-ŞEF, ORGANIZATORII ACESTUI CU TOTUL DEOSEBIT EVENIMENT!

UNDE NE ESTE TINERETUL ACOLO ESTE ŢARA...

AŞA TINERET SĂ TRĂIASCĂ!

EMINESCU VESNICUL!

2011-01-27T19:29:00.008+02:00

Peste 40 de elevi şi cadre didactice coordonatoare de la Şcoala Crăciunelu de Jos, Şcoala “Ion Pop Reteganul” Sâncel şi Şcoala “Ioan Maiorescu” Bucerdea Grânoasă au participat la a IV-a ediţie a concursului “Eminescu – trecut, prezent, viitor”. Această activitate marchează finalul proiectului educaţional cu acelaşi nume, care se derulează prin efortul CDI, al conducerii, al colectivului inimos de cadre didactice de la Şcoala “Ioan Maiorescu” alături de “sponsorii” generoşi ai manifestărilor – Primăria Bucerdea Grânoasă şi Despărţământul “Ioan Maiorescu” Bucerdea Grânoasă al ASTRA, care la sfârşitul lunii sărbătoreşte 4 ani de existenţă. Şi în acest an echipele participante au dovedit cu prisosinţă că au reuşit, până în cele mai mici amănunte, să desluşească paşii “poetului nepereche” prin literatură şi viaţă, că au un talent artistic deosebit şi că sunt ei înşişi nişte mici poeţi. “Ochiul critic al juriului prezidat de cunoscutul poet al satului, Mihai Szilagy – preşedintele ASTRA Bucerdea Grânoasă, a stabilit o ierarhie consemnată pe diplomele primite, dar toţi laureaţii au primit premii identice, câştigător fiind şi de această dată spiritul «Luceafărului poeziei româneşti»”, a declarat înv. Ştefan Mezei, consilier educativ la Şcoala “Ioan Maiorescu”. Robert GHERGU
http://www.ziarulunirea.ro/2011/01/trei-scoli-de-pe-tarnave-s-au-intrecut-in-recitarea-poeziilor-eminesciene/

EMINESCU -

TRECUT,
PREZENT
ŞI
VIITOR

concurs zonal

Ediţia A IV-A, 2011
BUCERDEA GRÂNOASĂ

Participare:

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII "IOAN MAIORESCU" BUCERDEA GRÂNOASĂ

HARCEAGA IOANA cls a8a,
CISTEAN ANA cls a7a,
HEBIAN IOANA cls a6a,
STRAJAN DIANA cls a5a ,
MEZEI IZABELLA cls a8a,
HATEGAN ADELINA cls a8a ,
PESCAR ROXANA cls a 8a ,
MERAGIU ANCA cls a6a ,
MOGA ROXANA cls a6a ,
GHERMAN ANDA cls a8a

PROFESOARE ÎNDRUMĂTOARE:

ROSA MARIA, CISTEIAN MARIANA, NICOARA DANA, FRATILA LUCIA

ORGANIZATORI:

BĂRBULEŢ VASILE, DIRECTOR
MEZEI ŞTEFAN ZOLTI, DOCUMENTARIST
ALDEA IOAN, PRIMAR

(by Ioana yo Ioana)

BUCERDEA GRANOASA

2011-01-22T18:56:00.001+02:00

CRUCEA MEA,
CRUCEA TA,
LA INTRAREA ÎN BUCERDEA

Isus coboara adesea incognito printre noi

2011-01-22T17:16:00.001+02:00

TÂRLĂ

I-aud bătând în poarta încuiată.

E-o mănăstire veche între tei.

I-au apucat furtuna şi bezna şi îşi cată

Un adăpost cu gloata după ei.

Călugărul din poartă-i adormit

Cu cheia spânzurată lângă broască.

De zeci de ori străinii au lovit

În lemnul surd, şi poarta nu se cască.

Dar ce să-ncapă-n schit atâta turmă

Cu-atâţi ascultători, câini şi măgari!

Plâng, fulgerate, oile din urmă

Şi prinse-n drum de secetele mari.

Baciul Isus şi-apostolii ciobani,

Scârbiţi de slava ce-o dau vieţii vecii,

Au pogorât, ca-ntr-alte mii de ani,

Să pască oile, măgarii şi berbecii.

Ca în poezia lui Arghezi, Târlă, Isus coboară adesea incognito printre noi, plictisit de slava stătătoare şi curios să vadă starea turmei. Dacă problema noastră, prin străduinţa vieţii creştine, e cum să ajungem la cer, printre cei drepţi, problema argheziană a lui Isus este cum să ajungă pe pământ, printre oameni, şi să-i îndrepte pe calea cea bună, înainte de a fi prea târziu.

Ion Buzaşi, Poezia religioasă românească, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, 354 p.

http://www.romlit.ro/poezia_-_scar_spre_cer

Bucerdea Granoasa, ceata colindatorilor, 2011

2011-01-21T12:47:00.004+02:00

COPII FAINI ŞI LUMINAŢI,
(RE)PREZENTARE BUNA ÎN CONCURSURI,
COSTUME FRUMOASE,
EDUCATORI/ FORMATORI/ INSTRUCTORI DĂRUIŢI,
CINSTEA ADUSĂ SATULUI SE ÎNTOARCE TOATĂ VOUĂ!!!

NOUL ACELASI

2011-01-17T17:00:00.002+02:00

2011 – O nouă etapă, calendaristic vorbind, m-a aflat scriind, citind. Sunt şi acestea, între hobby-uri, stări care provoacă mulţumire, senzaţii de împlinire, împlinire după împlinire, precum şi o ridicare a ştachetei calitative şi creştere a colecţiei de spiritualitate.

Am sărit binişor peste două sute optzeci de titluri în creaţia proprie, ceea ce înseamnă că fiinţează, şi sunt gata pentru tipar, volumele patru şi cinci de versuri, sau – opera omnia, caz fericit – cu o paginaţie consistentă, integrala, de asemenea finalizată pentru editare.

Îmi tot fac probleme cu ceea ce se lipeşte frecvent la acest cuprins, pentru care şi aşa este greu de aflat bugetul spre materializare-publicare.

Apoi cred, însumi, că nu ar trebui să-mi fac probleme decât dacă nu s-ar mai adăuga nimic mai mult timp, sau niciodată, ceea ce ar vorbi de la sine de o secătuire a izvorului liric – sentiment, sensibilitate, exaltare, emoţii, entuziasm – cu efecte asupra sonorităţii, a te face auzit din văioagele cutezanţei. Semnele sunt de creştere dezinvoltă şi nu am eu a mă opune!

E clar că nu scriu pentru mine, numai pentru mine, dar dacă nu le pot publica, de ce mai scriu?!

Mă-ntorc acum la scrisul dintâi, plecat din nevoia de a comunica, de împărtăşire. Este şi scrisul de acum motivat ca şi scrisul de atunci. Ideea şi cuprinsul sunt altele, mesajul nou de la un titlu la altul, un alt suflu, semne de viaţă ce nu suspendă comuniunea celor din orizonturi comune. Fără tine cititorule, sponsorule, condeierul nu ar putea avea conştiinţă că există. Fără un destinatar scrisorile s-ar returna. Ei bine scrisorile mele nu se întorc, ba chiar se confirmă primirea lor spre folos. Iată de ce nu se sistează legătura cu alţii. Nu se întreţine artificial ci e punctual naturală.

Îmi place să cred că mai am multe de spus, că nu mă voi opri decât din motive grave, independente de voinţa mea.

Voi scrie totdeauna şi doar atunci când îmi vine... şi, constat, cu bucuria pe care ţin s-o avem împreună, dragii mei, că îmi vine! Şi nu sunt mai savant printr-asta ci acelaşi Mihai de pe Târnave marcat de-acelaşi prieteşug cu care vă chem în relaţie.

DE ZIUA NATIONALA A CULTURII - un modest omagiu Poetului national Mihai Eminescu

2011-01-15T18:55:00.004+02:00

Volum atent susţinut de consecvenţa

DOMNULUI GHEORGHE POPA

SECRETAR DE STAT ÎN MINISTERUL TRANSPORTURILOR

respectiv

PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI

BUCERDEA GRÂNOASĂ.

Bibliografie suplimentar recomandată

· Anton, Monica, Sufletul locului, schiţe şi nuvele, Editura Eminescu, Bucureşti, 1988, pp. 275.

· Călinescu, George Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966.

· Szilagy, Mihai C., Ioan Maiorescu - ilustru fiu al satului Bucerdea Grânoasă, biografie documentară, Editura Aridia, Blaj, 2004, ISBN 973-87028-0-1, pp.118.

· Szilagy, Mihai C., Bucerdea Grânoasă - studiu monografic, Editura Aridia, Blaj, 2005, ISBN 973-87028-8-7, pp. 320.

· Voicu, Emil, Bucerdea Grânoasă – istoria unei localităţi din Transilvania, Editura Grinta, Cluj Napoca, 2008, ISBN 978-973-126-087-7, pp. 193.

· http://mihaitarnaveanu.blogspot.com/

· http://astrablajeana.blogspot.com/

EMINESCU SI SOCIETATILE DE CULTURA

2011-01-15T18:50:00.001+02:00

Eminescu nestrăin de societăţile de cultură (vezi prezenţa magistrului Aron Pumnul)

La 1 mai 2007 Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina aniversa 145 de ani de activitate.

Un comitet de iniţiativă în frunte cu prof. I. G. Sbiera, compus din Orest Renei, Leon Popescul, Nicolae Vasilco şi Leon Ciupercovici, a făcut, ca la 19 aprilie/1 mai 1862 să fie posibilă înfiinţarea Societăţii sub numele de Reuniunea Română pentru Leptură în Cernăuţi. Deşi nu apar printre membrii comitetului de iniţiativă, istoria recunoaşte meritul deosebit al multor alţi intelectuali români la înfiinţarea acestei societăţi şi în primul rând meritul lui Alexandru Hurmuzachi, al lui Gheorghe Hurmuzachi şi al lui Aron Pumnul. Iată lista primului comitet ales al Societăţii: preşedinte - Mihai Zotta, vicepreşedinte - Alexandru Hurmuzachi, secretar - I. G. Sbiera, membrii plini - Ion Calinciuc, Aron Pumnul, Alexandru Costin, Leon Ciupercovici; membrii supleanţi - Orest Renei, Leon Popescul, Nicolae Vasilco.

Înfiinţarea Societăţii pentru Cultură s-a făcut în condiţiile în care monarhia austriacă nu sprijinea emanciparea naţională a supuşilor din imperiu, dar, în Europa, ideea naţională era în centrul dezbaterilor politice şi era considerată un factor şi o cale de progres în evoluţia popoarelor. Intelectualitatea de pretutindeni era sensibilă la idealurile naţionale şi era dispusă să activeze pentru ridicarea propriilor naţiuni din toate punctele de vedere. Urmare a acestei realităţi şi datorita revenirii la regimul constituţional în monarhia habsburgică în 1860, în teritoriile româneşti aflate sub coroana lui Franz Joseph au apărut mai multe societăţi cultural-naţionale, aşa cum, de altfel, au apărut în întreaga monarhie. Astfel au apărut: ASTRA (Sibiu, 1861), Asociaţia pentru Cultura Poporului Român în Maramureş (Sighet, 1861) Societatea Culturală (Arad, 1861), Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (Cernãuţi, 1862), Reuniunea pentru propaşirea culturii muzicale în Bucovina (Cernăuţi, 1862).

Unele dintre societăţile de mai sus au avut o existenţă efemeră sau de mică însemnătate. ASTRA şi Societatea pentru Cultura şi Literatura Româna în Bucovina au făcut însă istorie şi au ajuns la venerabilele vârste de astăzi.

În 1863, iniţiatorii cernăuţeni încearcă schimbarea denumirii Reuniunii Române pentru Leptură în Societatea pentru Cultura Poporului Român în Bucovina, deoarece, în 1862, se alesese un astfel de nume pentru societatea naţională a românilor din Bucovina încât să nu stârnească bănuielile autorităţilor austriece care s-ar fi putut opune la înfiinţarea Societăţii. Precauţiile înaintaşilor s-au dovedit inspirate pentru că, la încercarea din 1863, stăpânirea nu a admis în denumire cuvintele „poporului român” care i se vor fi părut, probabil, periculoase. A rămas denumirea de Societate pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina. Puţin mai târziu, în anul 1869, se impune denumirea de astăzi: Societatea pentru Cultura şi Literatura Românã în Bucovina, cu prescurtarea uzuală Societatea pentru Cultură.

Din primii ani, Societatea pentru Cultură a câştigat aderenţa şi sprijinul unor mari personalităţi din toate ţinuturile româneşti: M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, D. Bolintineanu, I. H. Rădulescu, Grigore Sturza, A. D. Xenopol, Al. Vlahuţă, A. Şaguna; Al. Sterca-Şuluţiu, Timotei Cipariu, Gh. Bariţiu, Al. Papiu Ilarian, A. T. Laurian, V. Branişte, G. Bogdan-Duică, A. Mocioni, V. Babeş, V. Stroescu, C. Stamati. La înfiinţarea în 1866 a Societăţii Literare Române, pentru întocmirea statutului acesteia, s-au folosit statutele a şase societăţi culturale româneşti din toate ţinuturile locuite de români, dar de baza au fost statutele ASTREI şi ale Societăţii pentru Cultură de la Cernăuţi. Este semnificativ că între primii 14 membrii ai Societăţii Literare Române se găsesc vicepreşedintele şi secretarul Societăţii pentru Cultură din acea vreme, respectiv, Alexandru Hurmuzachi şi Ambrosiu Dimitrovici (după moartea acestuia, I. G. Sbiera).

Site al scriitorului Mihai Târnăveanu: ZIUA CULTURII NATIONALE - omagiere - „Te salut din...

2011-01-15T18:43:00.000+02:00

Site al scriitorului Mihai Târnăveanu: ZIUA CULTURII NATIONALE - omagiere - „Te salut din...: "Poezii închinate popasului eminescian la Blaj – 1866 Antologie lirică de prof. univ. dr. Ion Buzaşi şi Mihai Târnăveanu PR..."

ZIUA CULTURII NATIONALE - omagiere - „Te salut din inimă Romă Mică!”

2011-01-15T18:13:00.008+02:00

Poezii închinate popasului eminescian la Blaj

– 1866

Antologie lirică

prof. univ. dr. Ion Buzaşi

şi Mihai Târnăveanu

PREFAŢĂ

Este semnificativ pentru importanţa acestui moment biografic, faptul că popasul blăjean al lui Eminescu a inspirat şi pana unor poeţi. Poeziile scrise pe această temă de poeţi ca Radu Brateş, Ion Brad, Ion Horea, Ioan Alexandru, George Chirilă ş.a. stau sub semnul odei şi completează în chip fericit lirica omagială, destul de cuprinzătoare în poezia românească, dedicată lui Eminescu[1]. Această mică antologie lirică a popasului blăjean al poetului suntem înclinaţi s-o punem sub titlul romanticului salut adresat de tânărul visător Blajului: Te salut din inimă, Romă mică! Este apoi de-a dreptul surprinzător să constaţi că poezia constituie un paralelism ideatic al cercetărilor de istorie literară. Cu mijloacele specifice artei, poeziile ce înfăţişează popasul blăjean se constituie în evocări cu caracter predominant biografic sau în structuri lirice ce intuiesc profunda semnificaţie a mobilurilor călătoriei în Transilvania.

„Cum va fi fost acel copil/ Ajuns la Blaj din Bucovina?” – se întreabă unul dintre poeţii acestui moment biografic, dând glas unei interogaţii ce stăruie în mintea celor ce încearcă să reconstituie drumul şi popasul blăjean al poetului şi completând memorialistica prietenilor blăjeni ai lui Eminescu. Un răspuns posibil aflăm într-o frumoasă Lecţie despre Eminescu a poetului blăjean Radu Brateş. Adoptând tonul didactic al colocviului cu clasa, utilizând imagini din poezia lui Eminescu, duios-evocatoare reconstituie momentul de început al călătoriei: „Când a plecat poetul din sat, era ca voi/ Poate mai trist, şi-n suflet cu freamăt de pădure/ Ducea în amintire bulboana din zăvoi,/ Tălăngile din dealuri, răzoarele cu mure./ O mamă, ca a voastră l-a petrecut plângând./ Pân’ s-a pierdut în zare şi dincolo de vremi...”.

Itinerarul transilvan al poetului constituie tema evocării lirice a lui Ion Horea din poezia Pe-un drum de ţară. Cu reminiscenţe din începutul capitolului La Blaj, 1866 din neîntrecuta biografie călinesciană, poetul înfăţişează imaginea „îngerului vagabond” într-un prezent istoric, cu succesiuni de imagini care se constituie ca tot atâtea trepte ale călătoriei, alternate cu îndemnuri de-a lua parte, afectiv, la această extraordinară aventură a cunoaşterii, la această călătorie iniţiatică: „Pe-un drum de ţară-n miezul verii, priviţi, copilul care vine-i/ Un înger vagabond cu traista pe umăr pusă-ntre aripe;/ Chemat de-o ţară fără seamăn, el lasă ţara Bucovinei/ Şi-ajuns la trecători, vecia o vede-n umbra unei clipe./ Şi trece Mureşul cu luntrea şi-apucă înspre Mica Romă/ Şi iarba-i încâlceşte părul şi foamea de pe azi pe mâine,/ Nu-i de năluci şi ţara-n fiinţa lui nu-i o fantomă,/ El trece munţii în unirea de veci a Ţărilor Române!/ Să-l însoţim lângă Târnave şi Sibiu, la visătorii/ Părinţi, şi ocrotiţi de munţii ce ocolesc prin ţara mare,/ Să-i fim prin timpuri piatra strânsă pe drumul larg al trecătorii/ Din lumea lui de vise sfinte în cartea lui fără hotare/ .” O altă poezie a lui Ion Horea, tot „biografică”, La Blaj, reconstituie liric momentul ştiut din memorialistică, al întâlnirii la hanul Calul alb din Târgu-Mureş cu Teodor Cojocariu şi Ioan Cotta, care-l vor invita în trăsura lor în drumul spre Blaj: „mai stau să mai închine câte-un pahar de vin,/ apoi, într-o căruţă, spre Diciosânmartin / către Ungheni la vale pe Sub-pădure-ncolo,/ cei doi ai celor sfinte şi el al lui Apollo / Târnava-i însoţeşte în jos către Pănade...”. Poezia lui Radu Brateş, Eminescu la Blaj stăruie asupra impresiei pe care a făcut-o poetului oraşul cărturăresc şi revoluţionar, despre care trebuie să-i fi vorbit în cuvinte emoţionante şi magistrul său, Aron Pumnul. Folosind acelaşi procedeu al parafrazei din poezia eminesciană, ori „ecoul poetic” al unor creaţii eminesciene scrise în perioada blăjeană, poezia lui Radu Brateş este o evocare romantică, sobră şi sugestivă: „Oraşul îi vorbeşte copilului-poet/ De lupte, suferinţe, idealuri.../ Târnava-şi mişcă apele-ncet/ Printre zăvoaie şi dealuri./ Iar cărturari în chilii obscure/ Citesc trecutul din pagini vechi/ Sună-n noapte zvon de pădure/ Şi clopote-n turlele vechi.” Vara trecută la Blaj, cu pitoreşti amănunte din memorialistica blăjeană, cu admirativa însoţire de către alumnii blăjeni pe străzile orăşelului şcolar, revine în poezia lui Ion Horea: „Apoi, bătăi de clopot, l-au însoţit o vreme,/ O vară-n Roma Mică să stea şi să se-ntreme,/ Un înţelept cu duhul pământului în plete/ Din cronici vechi de ţară putea să se desfete/ Şi ucenici pe uliţi cătau să-l însoţească/ prin Blajul ce cu dascăli şi vorba latinească/ din vremea lui Bărnuţiu şi-a lui Arune Pumnul/ cum l-au văzut, vin martori şi cu mirare spunu-l,/ cu-o pită subsuoară...”/. Un adevărat „compendiu poetic” al tuturor datelor şi faptelor de istorie legate de anul 1866 şi popasul blăjean al poetului este poezia lui Ion Brad, Eminescu, 1866. Debutând cu o încadrare într-o ramă temporală poetică („Cerul pe deal/ E numai aromă de poveşti şi de tei”), găsim în poezia lui Ion Brad şi salutul avântat adresat Blajului de pe creasta Hulei, şi explicaţia călătoriei cu îndemnul lăsat testamentar junelui poet de către Aron Pumnul, şi contemplarea înfiorată de emoţie şi admiraţie a locurilor revoluţiei de la 1848 şi prietenia cu F.I.- („studentul” blăjean, Filimon Ilea), şi colaborarea din Blaj la „Familia” lui Iosif Vulcan, şi ascultarea poveştilor de pe Târnave din gura unor oameni simpli aflaţi în slujba liceului blăjean şi, în încheiere, o superbă încredere juvenilă, în steaua lui de poet, potenţată prin propoziţii exclamative: „Ce an rodit în suflet!/ Trainic an,/ Aceasta care-avea să-mi fie nume,/ Din înţeleptul gând a lui Vulcan!/ Cutremurat, smerit plec cu alean / Pe urma curcubeului în lume...”

Numeroase sunt poeziile ce încearcă o „interpretare”, o explicaţie poetică a călătoriei eminesciene la Blaj. Sunt mai întâi câteva creaţii care inculcă poetic ideea că Blajul cărturăresc a fost înnobilat de paşii lui Eminescu, că trecerea lui prin „urbea scolastică” este un perpetuu îndemn spre însufleţire patriotică reverie poetică. Ioan Alexandru, utilizând forma epistolei poetice în Către Eminescu, îl vesteşte pe marele său înaintaş şi, prin el, poetica Moldovă, că „mai vine un plâns în univers ”, din „stranele ardelene”, care evocă imnic trecutul istoric transilvan plin de martiri şi suferinţă, culminând cu reconstituirea acelei măreţe zile de 3-15 mai 1848, care a stăruit şi în imaginaţia înflăcărată a celui ce a scris Geniul Pustiu: „Şi mai departe mulţimi fără de rând/ Ţărani pe Câmpul Blajului departe/ Iobagi, păstori şi preoţi şi dieci/ Cât vezi cu ochii-afară din cetate./ Extra muros – neamul meu era/ Părinţii mei muriră fără nume/ Pribegi în jale se-nfrăţeau / Cu fluturii de dincolo de lume./ De-aceea plângeam noi mereu/ Şi povestim o limbă necioplită/ Mai mult tăcurăm decât am grăit/ Cu vorba-n crucea limbii răstignită”.

Călătoria lui Eminescu la Blaj şi popasul blăjean capătă în alte poezii semnificaţii simbolice, intuind resorturile sufleteşti ale acestui moment biografic. În poezia lui Ion Horea, dincolo de „biografismul” său, itinerarul transilvan a lui Eminescu este evocat sub semnul aspiraţiei spre unitate naţională: „El trece munţii în unirea de veci a Ţărilor Române!”. Ca la Ion Horea, în poezia lui George Ţărnea, Balada singurului dor, călătoria capătă semnificaţia „dorului” de unitate naţională: „Trecând cu sufletul prin grai,/ Fără să-l simţi pe unde vine/ Şi aşternea pe guri de rai/ Scrisori Domneşti de la Rovine.../ Apoi se desfăcea uşor/ Din întruparea omenească/ Lăsându-ne un singur dor/ Prin toată Limba Românească./”.

Poeziile ce evocă popasul eminescian la Blaj (1866) vin să demonstreze convingător un lucru, dincolo de faptele pitoreşti, romantice, ale unui voiaj, nu lipsit de privaţiuni, al unui poet de 16 ani. Călătoria spre Blaj şi popasul blăjean au semnificaţii profunde: atracţia spre marile evenimente istorice, spre focarul de cultură naţională, care a fost Blajul spre cunoaşterea poporului român în cruciş şi în curmeziş, după propria-i mărturisire, dintr-o nestrămutată credinţă a împlinirii visului de unitate naţională. Ele întăresc sau anticipează ipotezele şi supoziţiile istoricilor literari, şi dau culoare poetică acestui pasionant capitol de biografie eminesciană.

Prof. univ. dr. Ion Buzaşi

ARDEAL

(lui Eminescu)

În Ardeal poeziile de început

Numele în Ardeal

În Ardeal mica Romă, ce salută,

În Ardeal Toma Nour

Şi din Ardeal Bogdăneştii înflorind replici

Mureşan scuturând lanţul,

Şi doinele şi colindele din Ardeal,

Şi iubirea, scriind Luceafărul.

Aurel RĂU

LA MORMÂNTUL LUI ARON PUMNUL

Să laşi Ardealul care-ţi fuse vina?

Cândva vom desluşi-o-n niscai rune?

„Bine-ai venit – îţi zise Bucovina –

Cu facla ta, magistrule Arune!”

Mulţimi de fluturi însetaţi de foc

La flacăra aprinsă-aveau să vină

Ca-n Mica Romă - Blaj - din orice loc,

Aici la tine-n dulcea Bucovină.

Când zăboveau pe „Lepturar” în noapte,

Ei pentru suflet dulci găseau merinde –

Dintr-o grădină mare fructe coapte

Culese cu iubire de părinte.

În carte-ai strâns poeţi ce-au scris o limbă

Ca fagurele, plină de ingeniu

Mihai ce-acum cu cartea-n mâini se plimbă,

Frumos ca zeii, oare ştii că-i geniu?

Ştii tu ce mare, ce sfânt dar

Va fi s-aducă ţării casa cea făr'

Noroc şi ţară, dascăl plin de har?...

Ştii tu că-n casă-ţi creşte un Luceafăr?...

Veniţi de pe ogor, de la mioare

Băieţii plâng, iar printre ei alumnul

Cel mai iubit c-un strop de „Lăcrămioare”

Fii fericit, magistre Aron Pumnul!

De gânduri luminoase un mănunchi

Primeşte, căci iubitu-l-ai precum nu-l

Iubise decât Mama… În genunchi

Cu el şezum şi plânsem, Aron Pumnul.

Ilie BĂDICUŢ

BALADA SINGURULUI DOR

Cum va fi fost acel copil

Ajuns la Blaj din Bucovina

Şi-n hărţi crăieşti intrat tiptil

Să afle cum devine vina?

Din când în când se tulbura

În ochii lui, lumina serii

Şi peste fruntea sa bura

Cu toate ploile tăcerii,

Dar nu scotea nici un cuvânt,

Ci doar se cufunda mai tare

Sub plopii vămuiţi de vânt,

Prin lunga ţării aşteptare.

Punându-şi dorul căpătâi

Acolo jos, în plânsul ierbii,

Visa Luceafărul dintâi

De peste nunţile cu cerbii.

Şi se-ntorcea de prin poveşti

Cu traista plină de înscrisuri,

Şă mai aducă ţării veşti

Din partea Statului de Visuri.

Nici nu-l vedeai prea des la chip

De cum ştia să se cuprindă

Ca marea în bobul de nisip,

Sau ca pădurea într-o grindă.

Trecând cu sufletul prin grai,

Fără să simţi pe unde vine

Şi aşternea pe guri de rai

Scrisori Domneşti de la Rovine.

Apoi se desfăcea uşor

Din întruparea omenească

Lăsându-ne un singur dor

Prin toată Limba Românească.

George ŢĂRNEA

LECŢIE DESPRE EMINESCU

Când a plecat poetul din sat, era ca voi;

Poate mai trist şi-n suflet cu freamăt de pădure

Ducea în amintire bulboana din zăvoi,

Tălăngile din dealuri, răzoarele cu mure.

O mamă, ca a voastră, l-a petrecut plângând

Pân' s-a pierdut în zare şi dincolo de vremi

Poate atunci simţit-a în suflet fremătând;

„O, mamă, dulce mamă, la tine tu mă chemi...”

În minte îngrămădit-a înţelepciunea lumii,

Probleme şi imagini, singurătăţi lunare,

Dar n-a uitat nici codrul, nici lacrimile mumii

Când şi-a dorit mormântul la margine de mare.

Luceafărul veghează azi teiul şi mormântul,

Căci prea ades poetul l-a fost oprit din mers

Să-i lumineze fruntea, când ramurile, vântul,

Îşi aduceau silabe să le înşire-n vers.

Voi murmuraţi în clasă vocabule şi rime –

Şi parcă-i o-ntâlnire de muzici nu cuvinte;

Iar gândurile voastre migrând în înălţime,

Îi troienesc mormântul cu-aducerile-aminte.

Radu BRATEŞ

PE-UN DRUM DE ŢARĂ

(fragment)

Pe-un drum de ţară-n miezul verii, priviţi,

copilul care vine-i

Un înger vagabond cu traista pe umăr

pusă-ntre aripe;

Chemat de-o ţară fără seamăn,

el lasă ţara Bucovinei

Şi-ajuns la trecători, vecia o vede în umbra

unei clipe.

Şi trece Mureşul cu luntrea

şi-apucă înspre Mica Romă

Şi iarba-i încâlceşte părul

şi foamea de pe azi pe mâne,

Nu-i de năluci mânat şi ţara-n fiinţa lui

nu-i o fantomă,

El trece munţii în unirea de veci

a Ţărilor Române!

Să-l însoţim lângă Târnave

şi la Sibii, la visătorii

Părinţi, şi ocrotiţi de munţii

ce ocolesc prin ţara mare,

Să-i fim prin timpuri piatră strânsă

pe drumul lung al trecătorii

Din lumea lui de visuri sfinte

în cartea lui fără hotare.

LA BLAJ

... mai stau să mai închine câte-un pahar de vin,

apoi, într-o căruţă, spre Diciosânmartin

către Ungheni la vale pe Sub-pădure-ncolo,

cei doi ai celor sfinte şi el al lui Apollo

Târnava-i însoţeşte în jos către Pănade

lumina după-amiezii pe-o frunte-naltă cade,

parcă de zeu la care să caut nu mă spariu

cum trec în jos la Blajul lui Şincai şi Cipariu

din ce puteri ascunse făptura lui s-alege

cu fraţii-ntru credinţă de-o cale şi de-o lege,

el, coborât din munţii şi codrii Bucovinei,

neştiutori ce gânduri l-aduc pe-aici şi cine-i?

Apoi, bătăi de clopot l-au însoţit o vreme,

O vară-n Roma Mică să stea şi să se-ntreme,

Un înţelept cu duhul pământului în plete

Din cronici vechi de ţară putea să se desfete

Şi ucenici pe uliţi cătau să-l însoţească

prin Blajul ce cu dascăli şi vorba latinească

din vremea lui Bărnuţiu şi-a lui Arune Pumnul

cum l-au văzut, vin martori şi cu mirare spunu-l,

cu-o pită subsuoară... dar, ceas târziu, ascunde-i

de-aici încolo drumul, al prafului şi-al undei

ori-unde-ar fi să-ajungă prin zilele lungi de vară

un zeu desculţ rămâne-n altarul lui, în ţară!

Ion HORIA

EMINESCU LA BLAJ

Oraşul îi vorbeşte copilului-poet

De lupte, suferinţe, idealuri...

Târnava îşi mişca apele-ncet

Printre zăvoaie şi dealuri.

Iar cărturarii chilii obscure

Citesc trecutul din pagini vechi

Sună-n noapte zvon de pădure

Şi clopote-n turlele vechi.

Şi-apleacă poetul frunte şi gând:

Trecutul e-un vast labirint;

Îl cheamă departe o mamă plângând

Şi-o vale cu sclipiri de argint.

Îl cheamă… dar taine plutesc împrejur

Poetul, poporul său râul cuvântă?

-“Îmi târăsc soarta ca un vultur

Ce îşi târăşte aripa frântă!”

Radu BRATEŞ

EU SUNT POET…

Şi parcă-l văd cum trece prin Ardeal

Înspre durerea Iancului Avram –

Eu sunt poet şi-adun material

Pentru preamultul suflet care-l am...

La şaisprezece ani să ai curaj

Să spui cu certitudine aceste

Din Dealul Hulii salutând la Blaj

Pe Mica Romă, El ştia că ESTE!

Nu în zadar făcu aici popas,

Hotarele de-atunci erau deşarte,

Datori, noi, ardelenii, i-am rămas

De la botezul lui fără de moarte.

Simţea ca un reflux cum îl atrag

Acele seve gâlgâind prin vine,

Strămoşii lui de pe aici se trag

Şi el o-nţelegea destul de bine...

Parcă-l aud cum trece prin Ardeal,

O, apă sfântă-n care mă scăldam!

Eu sunt Poet şi-adun material

Pentru preamultul suflet care-l am...

EMINESCU LA BLAJ

Deasupra Blajului, pe Hulă

E Teiul sfânt foşnind poeme,

În umbra lui îngemănată

Acelaşi ochi de fluier geme.

Ce mândru glăsuia Poetul,

Şi-acuma parcă-ar vrea să zică

Din lumea lui fără pereche –

„Mi-e dor de tine, Romă Mică!”

Purtând credinţa celor mulţi

În steaua altui calendar,

Geniul pustiu trecea prin munţi

Cu tot amarul sub şerpar.

Iar Celălalt venea anume

Dinspre Moldova ca un mit

Şi parcă cineva îmi spune,

Cei doi de mult s-au întâlnit.

Deasupra Blajului veghează

Acelaşi fluier în lumină

Luceferi lunecând pe-o rază

În umbra teiului se-nchină.

Nicolae NICOARĂ

EMINESCU, 1866

Cerul pe deal e numai aromă

De poveşti şi de tei:

Din inimă te salut, mică Romă,

A părinţilor, părinţilor mei!

Iată, la tine,

Din Bucovina se grăbeşte alumnul

să-şi plece genunchii, să se închine

la vatra sufletească

a lui Arune Pumnul.

Cu limbă de moarte, dascălul meu

Numai acestea îmi zise:

Să-mi răcoresc fruntea în curcubeu

Şi ochii în vechi manuscrise.

Caut, cetate, aicea la tine,

Ca Mureşanu sub muri gânditori,

Nu doar cadenţele limbii latine,

Nici limpezimile ei genuine

Ci-n vălmăşala de neguri şi sori,

Duhul furtunilor dacice, care

Numai acum spicul şi-au copt

În sfintele firi vizionare

Ce le-ai adunat ca un zeu pe Câmpie

La 1848...

Ştiu, ai dascăli mari de lătinie,

Dar vechile, umbroasele poveşti,

Ce-mi nestatornicesc mereu hotarul,

S-ar zice că aici le ştie

Ca un magister magnum măgărarul,

Decanul şurii la Mitropolie.

Pe el vreau să-l găsesc. Apoi voi şti

Din valurile apei curgătoare

Să-i limpezesc amicului F.I.

Cum poate-ncepe-un

Carmen Saecularae

Ce an rodit în suflet! Trainic an,

Acesta care-avea să-mi fie nume

Din înţeleptul gând al lui Vulcan!

Cutremurat, smerit, plec cu alean

Pe urma curcubeului în lume...

Ion BRAD

EMINESCU ŞI IANCU

M-a umilit ca veşnicia flancului

acestor munţi ai mei cu foşnet calp,

când Eminescu îmi vorbea de Iancu

cel ce creştea înalt pe calul alb.

Pe calul alb ca izvorât din mituri

încât femeile ieşeau în drum

şi se lipeau cu umerii de ziduri

crezând că-i arătare şi că-i fum.

Că-i fumul de pucioasă precrăiască

de aur putred ca în vechi brăţări

şi în durere veche, românească

dospită-n inima acestei ţări.

Dospită-n inima fără hodină

şi poate murmurând ca mustul nou,

ca mustul care fierbe în rugină

să limpezească sânge de erou.

Să limpezească sânge sus, în rangul

de călăreţ, de cavaleri, de moţi.

Când Eminescu îmi vorbea de Iancul

Cântau în amândoi românii toţi.

Al. ANDRIŢOIU

EMINESCU LA BLAJ

Lângă apa râului, albastră,

au venit copiii la scăldat,

numai el zăreşte o fereastră,

de mirajul apelor furat...

Şi prin ochii râului priveşte

cum se-ntoarce soarele-napoi,

tainic cu Luceafărul porneşte

călător pe-o rază către noi.

„Păsări somnoroase” îl mângâie

şi pe mal de ape-ngândurat

sună-argintul ierbii sub călcâie –

Făt-Frumos, din lacrimă plecat...

Cu Călin Nebunul, cu genaru

cu Cezara, straniul Dionis –

dusu-şi-a pe litere amaru

aplecat cu fruntea către vis.

Şi-a venit şi-aici în Mica Romă,

prin răcoarea plopilor umbroşi

căci prin vis un glas, ca o aromă,

tainic îl chema dinspre strămoşi!

Eugeniu NISTOR

TEIUL POETULUI

Pe-aceleaşi dealuri dulci cobor

Şi sui aceleaşi dulci coline

De Eminescu mi-este dor

Sub zări înmiresmând latine.

Îmi ştiu aici visul, temeiul

De la-nceput de mai departe

Sărut cu ochii-n rouă Teiul

Lumina lui fără de moarte.

Spun clipei în trezie: ave

Simţindu-mă fiu al cetăţii

Aduc din lumile moldave

Un cânt pe Câmpul Libertăţii.

E-o seară naltă policromă

Ard flori în Tei şi-s tineri anii

Cinstesc prin tine, Mică Romă,

Eroii toţi din Transilvanii.

Îmi ştiu aici viaţa, temeiul

De la-nceput de mai departe

Sărut cu ochii-n rouă Teiul

Lumina lui fără de moarte!

George CHIRILĂ

CĂTRE EMINESCU

De mult am vrut să-ţi scriu să te întreb

Dar socoteam că dintr-o altă ceară

M-au făurit pe dealul transilvan

Şi altul mi-este fratele de ţară.

Moldova este sfântă îmi spuneam

Ştefan şi Eminescu împreună

Eu ardelean cu suferinţa mea

Ce poate ea să ştie şi să spună?

Iancu şi Horia nu au fost poeţi

N-au ridicat nici imn nici mănăstire

Şincai muri cu gândul în desagi

De Ioan Budai cine mai are ştire?

Şi mai departe mulţimi fără de rând

Ţărani pe Câmpul Blajului departe

Iobagi păstori şi preoţi şi dieci

Cât vezi cu ochii-afară din cetate.

Extra muros – neamul meu era

Părinţii mei muriră fără nume

Pribegi în jale se-nfrăţeau

Cu fluturii de dincolo de lume.

De-aceea plângeam noi mereu

Şi povestim o limbă necioplită

Mai mult tăcurăm decât am grăit

Cu vorba-n crucea limbii răstignită.

Eu vin dintre aceşti ţărani

Păstor diac să dau adânc de ştire

Că universu-ntreg a înflorit

Şi toate sunt lumină şi iubire.

De-atâtea suferinţe-am devenit

Umili se spune şi de omenie

Am fost la nuntă şi-am rămas

În preajma Mirelui, solie.

De mult am vrut prin tine să vestesc

Mihai, Moldova că mai vine

Încă am plâns în univers

Din stranele-ardelene lângă tine.

Cu candela plăpândă mă arăt

Din Apuseni ieşit dintre morminte

Un crin în stânga şi-o garoafă port

Urmat de clopotele sfinte.

Transilvania, prea iubita mea

Fluturii plâng fără-ncetare

Şi soarele-i mereu pe zare spânzurat

Lângă icoana vergurei fecioare.

Din depărtări ce ţi-aş putea dori?

Să fie numai mult vremuri frumoase

Şi vom depune tineri în amurg

Un braţ de crini în braţă la mireasă.

Ioan ALEXDANDRU

BLAJUL UNIRII

................

Pe Câmpia de la Blaj

Eminescu şi-a plimbat

Sufletul nemângâiat

Şi prea trist întru curaj.

Eminescu cel mai brav!

Pe Câmpia de la Blaj

Cresc statuile române

Ele fi-vor, vor rămâne

Fainul nostru Ermitaj.

Şi în Ţară şi în Lume!

Pe Câmpia de la Blaj

Trandafirii au curaj -

N-am cuvinte a vă spune!...

Gheorghe SUCIU

EMINESCU LA BLAJ (1866)

Oraşul – flacără de revoluţie

Primea un tânăr visător

Ce-i dase nume fără moarte...

Eterna noastră Mică Romă.

Istoria şi străbunii îl chemau

Magistrul său îl îndemnase

Spre Şcoala Ardeleană

Spre Câmpul Libertăţii,

Spre sfinte firi vizionare!

Cu lumea sa de gânduri şi imagini

S-a nemurit în sufletul alumnilor blăjeni

Care-au simţit că-n poezia românească

Începe lumina unui Luceafăr!

Ion BUZAŞI

EMINESCU – ZEU STATORNIC AL LIMBII

ROMÂNE (Triptic)

1. ÎMBRACĂ-TE ÎN ŞCOLILE BLAJULUI

Îmbracă-te în Şcolile Blajului –

Veşmântul limbii române cel mai curat,

Ca Eminescu în roata olarului –

Semn al crucii binecuvântat!

Sufulcă întunericul sângelui,

Ca îngerul blestemul din fire,

Şi sărută spiritul Blajului –

Eminescu-ngreunat de iubire.

Întinde răsăritul soarelui

În suflet – albastră poiană –

Floare de leac sunt Şcolile Blajului,

Şi Eminescu, - degetul lor pe rană,

Cataloagele-s chilii de aur –

Apa sfiinţită a mirajului

Şi Eminescu-nrourat tezaur

În celeste Şcolile Blajului.

Când ţi-e mai dor de zorii Eminescului

Tu să te îmbraci în Şcolile Blajului!

2. ŞI MICA ROMĂ...

Şi Mica Romă –

abecedar subordonat inscripţiilor

Şi frigul – amfora ce trece

de la un bust la altul

pe Câmpia Libertăţii

reîmprospătând jarul metalului;

printre degetele cărturarilor

se prelinge culoarea turtitelor idei.

3. ŞI TEIUL PE HULĂ...

Şi Teiul pe Hulă –

Convalescenţa lui la început –

lumina roşie, brusc deschisă fereastră

inimii de la care Poetul a invitat

la prânzul metaforei istoria întreagă;

Şi Teiul pe Hulă –

vlăguirea sângelui

pentru avalanşa Poemului

ce măreşte respiraţia Micii Rome.

Ion MĂRGINEANU

EMINESCU – STEA ÎN TĂRIE

El, Eminescu – stea în tărie

Ca o conştiinţă pururea vie,

Ca un imperiu fără contururi,

Ca o lumină vie de-a pururi.

El, Eminescu, steaua dintâi

Doarme cu marea la căpătâi,

Şi înfloreşte – stemă de mare -

Inimii ţării în fiecare,

Din Mica Romă plouând vocale

Pe-acoperiş de catedrale.

Verbul devine o spadă de foc

Prin care trec munţii, trec mări la un loc.

Arde sub boltă, el arde până

De aur se face limba română.

El, Eminescu, pom înflorit,

Arc luminos, întors spre zenit,

Pe unde munţii şi vulturii fierb

Înţelepciunea dintr-un proverb,

Pe unde luna – a mării stăpână –

Binecuvântată limba română.

Negoiţă IRIMIE

EMPATIE

Păşesc pe urma

gândurilor

poetului salutând

Mica Romă

în vremea sa

insulă şi far

romanităţii

plantată aici

spre regăsirea

frăţiilor de sânge

şi de grai.

Salve pios

cu pălăria-n mână

revelaţiei mulţumind

prin profunzimea

teismului său

spontan pulsând

cu-a inimei bătaie

pornind din post

de poame

văratic pârguite

culese de pe margini

de veşnic drum

închinat luminării

spiritului

ce numai la Blaj

te poate înfiorat cuprinde.

VENIND, AI FOST; FIIND, VEI RĂMÂNE

Un moldovan zburdând peste Carpaţi

La ardelenii-ţi noştri-s fraţi.

Fost-ai la noi minune de poet,

De mic copil luându-ţi viaţa-n piept.

Al Hulei tei şi-acum e-nfiorat

De-avântul tău, din inimă precipitat:

– Dumnezeule, îţi mulţumesc! O pot vedea!

Te salut, Romă Mică, steaua mea.

Singură lectura te-a făcut Poet;

În scânteieri de Soare pe concret:

Ţară de dincol-de-păduri, natură fină,

Ochi tânăr peste-nmănuncheri de apă lină.

Un calm firesc străbate Kerek-tăul, lacul

În care spiritu-ţi profund petrece veacul

Eternităţii-n care se cufundă stele,

Prin gând versificat plutind rebele.

Întreagă o vară topitu-te-ai molcom

La umbra zidirii Facerii, Cuvântul-Om,

Din crema dialectului dulcea

Răpindu-i mierea, adăugând-o la boccea.

Venind, preaplinul te-ai făcut Cuvântului

Fiind lacrimă de tei pe buzele Pământului,

Târnavele tăcute sunt martore c-ai fost;

Cânt vei rămâne, latinilor copii, pe de-a rost.

Mihai TÂRNĂVEANU

LA BLAJ-SE REVARSĂ LUMINA

La Blaj lumina se lasă pe umbre

Şi trec porumbeii cu taine profunde în zbor

Crucea lui Iancu priveşte spre urbe

Spre lumea blăjeană cu dor,

La Blaj, lumina împrăştie norii

Câmpia Libertăţii îmbracă statuile-n vise

Acum la cincisprezece mai cu inimi deschise

Surâdem luminii când se revarsă zorii,

Spre Mica Romă se cerne lumină

Prin teiul înflorit cu iz îmbătător

Şi Blajul pare o imensă grădină

Ce fi va precum Eminescu-nemuritor.

EMINESCU LA BLAJ TRĂIEŞTE AIEVEA

Adesea mă opresc cu dragoste şi dor

La teiul înflorit când vin de la Pănade

Şi-l simt pe Eminescu tot tânăr plin de-amor

Iar Mica Romă o văd cum la picioare-i cade,

În floarea-nmiresmată îi stă chipul şi iubirea,

Luceafărul se-aprinde strălucitor şi rece,

El pentru noi e astăzi nemurirea

Şi vremea care trece şi nu zadarnic trece;

Eminescu la Blaj e un sublim popas

E dulce alinare de doine şi iubire,

Mereu el este viu, în fiecare ceas

Rămâne Eminescu o mare împlinire

Rămâne Eminescu a Blajului iubire.

Ioan RAŢIU

[1] Lui Eminescu, antologie: Text ales şi indice bibliografic de Gh. Catană, Junimea 1972. Eminescu în durata eternă, Antologie, prefaţă, notă asupra ediţiei de George Mirea, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989.

Aparitia polemicii

2011-01-13T18:33:00.000+02:00

Se spune că civilizaţia a apărut atunci când a apărut prima înjurătură.

Omul nu şi-a mai exprimat dezacordul faţă de celălalt
printr-o bâtă,
sau o piatră ţintită în capul preopinentului,
ci prin înjurătură.

Duelul a fost înlocuit de polemică!

INVIERE LA BOBOTEAZA

2011-01-06T16:42:00.002+02:00

Vibrat-a starea înserării
în noapte gerul a călcat
pe sufletu-mi acela apăsat
apare calm seninul întremării

cuvântează Cuvântul
ce-şi are locul în raftul de Sus
de acu-nainte o să fi supus
vei sta te rog cuminte din destul

se ia în modul ciudat doar de la mine
un ger al Bobotezei în sinea lui crunt
mi se spune cu blândeţe de ce încă sunt
tipul comun în felu-i unicat cu vitamine din Bine

se simte clocotind adânc de lacrimi izvorul
ba una se şi iţeşte în coada ochiului stâng
pentru lumina din noapte cum n-o să plâng?!
Înviază-şi în mine Tatăl feciorul!

05/06 Ianuarie 2011
Bucerdea Grânoasă,
La Sărbătoarea Arătării Domnului, Boboteaza.

INCREDEREA IN VIITOR

2011-01-05T20:01:00.001+02:00

Scrisoarea enciclică Spe salvi a suveranului pontif Benedict al XVI-lea către episcopi, preoţi şi diaconi, către persoanele consacrate şi către toţi credincioşii (Dată la Roma, la "Sfântul Petru", la 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei apostol, din anul 2007, al treilea de pontificat), edifică tratând Despre speranţa creştină, încrederea noastră în viitor:
„…Tezaurul moral al omenirii nu este prezent aşa cum sunt prezente instrumentele care se folosesc; el există ca invitaţie la libertate şi ca posibilitate pentru ea. Însă aceasta înseamnă că:

a) starea dreaptă a lucrurilor umane, bunăstarea morală a lumii nu poate fi garantată niciodată pur şi simplu prin structuri, oricât de valabile ar fi ele. Aceste structuri nu sunt doar importante, ci necesare; totuşi ele nu pot şi nu trebuie să pună în afara jocului libertatea omului. Chiar şi structurile cele mai bune funcţionează numai dacă într-o comunitate sunt convingeri vii care să fie în măsură să-i motiveze pe oameni la o adeziune liberă la orânduirea comunitară. Libertatea are nevoie de o convingere; o convingere nu există de la sine, ci trebuie să fie mereu din nou recucerită în mod comunitar.

b) Deoarece omul rămâne mereu liber şi deoarece libertatea lui este mereu fragilă, nu va exista niciodată în această lume împărăţia binelui consolidată definitiv. Cine promite o lume mai bună, care ar dura în mod irevocabil pentru totdeauna, face o promisiune falsă; el ignoră libertatea umană. Libertatea trebuie să fie mereu din nou cucerită pentru bine. Adeziunea liberă la bine nu există niciodată pur şi simplu de la sine. Dacă ar fi structuri care să fixeze în mod irevocabil o determinată - bună - condiţie a lumii, ar fi negată libertatea omului, şi pentru acest motiv, în definitiv, nu ar fi deloc structuri bune.

25. Consecinţa celor spuse este că mereu noua căutare obositoare a orânduirilor drepte pentru lucrurile umane este misiunea oricărei generaţii; niciodată nu este misiune pur şi simplu încheiată. Totuşi, fiecare generaţie trebuie să aducă şi propria contribuţie pentru a stabili orânduiri convingătoare de libertate şi de bine, care să ajute generaţia următoare ca orientare pentru folosirea corectă a libertăţii umane şi astfel să dea, mereu în limitele umane, o anumită garanţie şi pentru viitor. Cu alte cuvinte: structurile bune ajută, dar singure nu sunt suficiente. Omul nu poate fi niciodată răscumpărat pur şi simplu din exterior…” (sublinierile din textul notei ne aparţin).

La Multi Ani! Bonne Annee! Happy New Year!

2010-12-31T20:12:00.001+02:00

LA MULTI ANI 2011

2010-12-24T13:23:00.000+02:00

click to get Orkut Myspace New years Comments & Graphics

PE APROAPE CUMPANA ANILOR

2010-12-24T13:19:00.001+02:00

click to get Orkut Myspace New years Comments & Graphics

LA TOT NEAMUL

2010-12-24T12:33:00.001+02:00

Acest praznic luminat

cu mare drag l-am asteptat,

auzim ingerii cantand

si craii calatorind

ingerii dau veste buna

la tot neamul de-mpreuna.

Nasterea lui Hristos sa va fie de folos!

ADÂNC ASCUNS

2010-12-20T15:15:00.000+02:00

De n-am acum o bucurie…

că stau uimit, n-o are lumea, nu o ştie,

un peşte-s luciu-n elementul lui

un lupişor hălăduind hai-hui

Nici un deranj, nimica nu mai doare

văz din Cer cum mângâie pământul întâia ninsoare

săpatu-s adânc de un gând la cerebel

cum şi-n maturitate copilărit-am rebel

Adânc ascunsă-mi este ruga-n firesc

ospăţ în sine cu alai regesc

rupt de o seamă de-nşirate porniri

îndrăgostit de-ale Fecioarei în lumină iubiri

Rostesc acela „Da” de odinioară

concret Adevărul flori albe de vară

se arată ucenicului în profunzime necopt

culcat nefinitul în simbolul ∞ (opt).

Coşlariu, 16 Decembrie 2010.

PLECARE

2010-12-20T14:52:00.003+02:00

Spre o Stea la sud

ce-am tot ochit

de-a lungu-ntregii vieţi

am apucat-o dus de val

peste macazul acela ascuţit

Voi scoborî din nou

din dragu-mi sat de deal

şi-l las – o drag de el –

cu oameni scumpi

troiţei ce-mplântat-am într-un mal

Să vezi Tu Doamne

de-o creştere-i faină

din mii în mii să propăşească

şi-n toamne ce ne dai a fi

din Tine să culegem faimă

Sfinte Dumitre mucenice tare

seninul celor fire amărâte slabe

să pui o vorbă bună Vergurei – Fecioarei –

ca Tatăl şi cu Fiul în buna

cea mângâietoare pază să ne aibă

Trec de Târnave deşi am zis

„de-aicea sediul nu mi-l mut”

pe-a inimei creneluri calc, le surp,

de-o mică oaste cucerit

castelul acela blând, smerit, e hodinit, umplut.

20 Noiembrie 2010,

Bucerdea Grânoasă, Coşlariu.

PLECARE

2010-12-20T14:52:00.000+02:00

Spre o Stea la sud

ce-am tot ochit

de-a lungu-ntregii vieţi

am apucat-o dus de val

peste macazul acela ascuţit

Voi scoborî din nou

din dragu-mi sat de deal

şi-l las – o drag de el –

cu oameni scumpi

troiţei ce-mplântat-am într-un mal

Să vezi Tu Doamne

de-o creştere-i faină

din mii în mii să propăşească

şi-n toamne ce ne dai a fi

din Tine să culegem faimă

Sfinte Dumitre mucenice tare

seninul celor fire amărâte slabe

să pui o vorbă bună Vergurei – Fecioarei –

ca Tatăl şi cu Fiul în buna

cea mângâietoare pază să ne aibă

Trec de Târnave deşi am zis

„de-aicea sediul nu mi-l mut”

pe-a inimei creneluri calc, le surp,

de-o mică oaste cucerit

castelul acela blând, smerit, e hodinit, umplut.

20 Noiembrie 2010,

Bucerdea Grânoasă, Coşlariu.

SFANTUL ÎN PRAG

2010-12-20T14:34:00.000+02:00

Lucru să trăiesc

nu pot sta ca sfântu'

ăla pe părete

ci-n spini şi pălămidă

şi cu sudoarea feţei

cu dureri cât chinurile facerii

poruncă-i să lucru cu drag

şi nu m-oi pierde

altele rele făcând

că-s numai natural

totuşi atât de aproape

de spiritual

de mult doritul prag.

Bucerdea Grânoasă,

Vara, 2010.

CIPRIAN VESTEMEAN - VREAU, SE POATE, VOI REUSI!

2010-12-07T19:08:00.002+02:00

CUGETĂRI ZILNICE ÎNSOŢITE DE GRAFICA ARTISTULUI DANIEL VOINA,
BAIA MARE, ED. SURORILOR LAURETANE, 2010, NOIEMBRIE.
http://cipriandeblaj.blogspot.com/

FIAT LUX

Ceea ce este esenţial scapă ochiului (observaţia aparţinând lui Antoine de Saint-Exupéry), de aceea căutarea lui Dumnezeu, care neîncetat este Iubire, făcută de tânărul explorator al acestui tărâm, folosindu-se de înţelepciunea sufletului, de ochii inimii, de oglinda care primeşte şi răspândeşte în lume nemincinoasa iubire a întregii esenţe a unicei divinităţi, nefiind făcută doar cu ochiul, precum această multilaterală sondare a ceea ce poate fi cunoscut nu o face doar pentru sine, ci caută să împlinească vise, atâtea vise cât generaţiile umane la un loc căutând un bun sfârşit, adevăratul fericit.

Cântare a lui Sfânt, Sfânt, Sfânt, călătorie a fiinţei întregi înspre suprafaţă este fiecare rând aşternut de, râvnitor al celor înalte, dăruitorul acestei cărţi provocatoare la meditaţii zilnice, neîncetate, deschizând câmp gata semănat cultivării celor bune şi de folos sufletelor noastre.

Din ceea ce este, din ceea ce face, dar mai ales din ceea ce dăruieşte, însuşi dăruindu-se, lucrul cel mai important, cunoaştem omul, cunoaştem teologul, felul lui de-a fi - precum copiii, acei copii evanghelici - cunoaştem, cei care nu vedem doar cu ochii atât de înşelători, cei care şi dorim să acceptăm acest truism, pe adevăratul Ciprian Vestemean ca pe adevăratul teolog, acela care vrea, crede că poate şi va reuşi schimbarea coordonatelor lumii pe traiectoria bucuriei regăsirii divinului şi petrecerii paradisiace.

Sunt adevăruri prea târziu înţelese, iar pentru ca ochiul să nu plângă, autorul, pe câmpul de litere al bunătăţii şi generozităţii, hrană netrupească propune, întreg binele: Fiat lux în viaţa ta!

Personal, văzând cele necesare, simt imboldul să îi mulţumesc lui Ciprian Vestemean pentru îndrumarul acesta util unei game largi de receptori, până şi omului dintre vârste, spicuind doar câteva cugetări:

„Luaţi decizii coapte la focul raţiunii morale, sănătoase”;

„Dumnezeu a creat doar binele, răul este o manifestare liberă în afara dorinţei Sale divine”;

„Prin cultura autentică, testată în timp, care este cernută pentru a rămâne doar valorile morale și spirituale, omul devine OM”;

„O nouă prietenie e ca un nou răsărit de soare, unică”;

„Cucereşte pacea îngerilor”;

„Orice zi este bună dacă este începută cu o rugăciune și cu ideea: „vreau să fac azi ceva bun pentru Dumnezeu, aproapele și pentru mine însumi din iubire”. Vreau, se poate, voi reuși!”

Cu bucuria unei astfel de prietenii – Domnul fie lăudat! – nouă, ca un nou răsărit de soare, în felul ei unică şi sublimă, am primit spre lectură şi o recomand spre folos această carte a preocupatului frate Ciprian Vestemean ca pe o nouă dovadă de iubire pe care nu o înţelege altfel decât multiplicată şi împărtăşită exemplar.

Teolog Mihai C. Szilagy/Târnăveanu

MOARTEA ADEVARATA

2010-12-06T11:58:00.001+02:00

Moartea este dură, fără milă, tăcută dar în primul rând Adevărată! Este ceva despre care putem afirma fără să ezităm că există, ca dăinuie și nu poate fi în nici un fel contestată.
Paradoxal, acest sfârșit inexorabil este un lucru pe care viața, curgerea existenței se poate sprijini ca de un punct fix.